Dermatita seboreica – forme de prezentare şi tratament

inscriere in comunitate de doctori

Generalități

Dermatita seboreică este o afecțiune cutanată, cu evoluție inflamatorie cronică, afectând preponderent persoanele de sex masculin (M:F=2:1). Aspectul estetic reprezintă, probabil, cea mai importantă preocupare a pacientului, leziunile cele mai frecvente în dermatita seboreică aflându-se la nivelul feţei și scalpului. Dermatita seboreică afectează cu precădere adulţii, dar este întâlnită şi la nou-născuţi. Forma generalizată a bolii apare la aproximativ 3-5% din populație.

Dermatita seboreică se prezintă sub forma unor leziuni eritematoase, bine delimitate, acoperite cu scuame grase de culoare alb-gălbui. Zonele bogate în glande sebacee reprezintă localizarea obișnuită a bolii: scalp, faţă, conduct auditiv și torace.

Formele de prezentare ale dermatitei seboreice

  1. Dermatita seboreică a sugarului apare în mod caracteristic la nivelul scalpului. Este reprezentată de cruste difuze, groase; acestea pot să apără și la nivelul plicii cotului sau în plicile inghinale. În pielea capului apar depozite scuamoase cu caracter grăsos, aşa numitele „cruste de lapte”. Dermatita seboreică a sugarului apare în primele 3 luni de viață şi are o evoluție favorabilă. În general, este urmată de vindecarea spontană a leziunilor.
  2. Dermatita seboreică a scalpului poate îmbrăca o formă minoră și o formă tipică. Forma minoră se manifestă prin simpla descuamare a epiteliului de suprafaţă sau prin apariţia de depozite grăsoase situate la nivelul rădăcinii firelor de păr. Poate fi însoțită de o mâncărime intensă a pielii. Este cea mai frecventă formă de prezentare, fiind cunoscută popular sub denumirea de “mătreață”. Mătreaţa se întâlnește la 15-20% din populație. Forma tipică apare difuz la nivelul scalpului. Se formează plăcile caracteristice dermatitei seboreice, care aderă la firele de păr. Uneori, la nivelul zonei de inserţie a părului, se formează o “coroană seboreică”. Extinderea leziunilor în pliul retroauricular este frecventă și poate fi însoțită de o fisură la baza pliului.
  3. Dermatita seboreică a feţei apare pe un teren seboreic, ocupă zona medială a sprâncenelor și aria intersprancenoasă, obrajii, șanțurile nazogeniene și bărbia, precum și marginea liberă a pleoapelor.Uneori interesează întreagă regiune periorală sau zona din jurul urechilor.
  4. Dermatita seboreică a toracelui: locul de electie este reprezentat de regiunea interscapularą și zona presternală. Se prezintă clinic sub formă de plăci eritemato-scuamoase grase.

Factorii de risc în apariția dermatitei seboreice

Cauza exactă a scuamelor seboreice nu este clar identificată. Se pare, totuși, că următoarele condiții reprezintă factori de risc în apariția dermatitei seboreice:

  • Prezenţa unei cantități mari de sebum în anumite regiune – cunoscută ca “piele grasă”. Astfel, seboreea devine un factor predispozant, aflat sub permanenta influenţă hormonală.
  • Transmiterea dermatitei seboreice este ereditară. Transmiterea de la o generaţie la următoarea nu este, însă, şi obligatorie.
  • În general, dermatita seboreică apare în copilărie și la adolescenți și se ameliorează la vârsta adultă, acest fapt fiind pus tot pe seama influenţelor hormonale.
  • Terenul seboreic este sensibil la agenți externi precum Malassezia furfur/Pityrosporum ovale. Aceasta este o ciupercă prezentă în mod natural pe piele și este implicată în întreținerea dermatitei seboreice prin mecanism imunologic și proinflamator. Totuşi, se pare că dermatita seboreică se asociază cu un nivel obişnuit al ciupercii la nivelul tegumentului, dar cu un răspunsul imun anormal.
  • Dermatita seboreică este asociată cu prezenţa unor afecțiuni neurologice. Ca de exemplu: boala Parkinson, epilepsia, sindromul Down, sindroame extrapiramidale.
  • Simptomele dermatitei seboreice se amplifică după stresul psihic sau emoțional, la modificări de temperatură și în situații de umiditate crescută.
  • O serie de medicamente pot induce sau agrava această afecțiune, printr-un mecanism încă necunoscut. Exemple: clorpromazina, cimetidina, etionamida, preparate pe bază de aur, haloperidol, metildopa, fenotiazine, psoralen.
  • Factori alimentari precum deficitul de zinc, regimul hipercaloric şi alcoolismul cronic reprezintă factori de risc pentru dezvoltarea dermatitei seboreice.
  • Scăderea funcției sistemului imunitar influențează apariția acestei boli. Astfel, dermatita seboreică este una dintre cele mai frecvente afecțiuni dermatologice la pacienții cu SIDA.
  • Totodată, obezitatea, insuficiența cardiacă congestivă și pancreatita pot favoriza apariția dermatitei seboreice.

 Evoluția

  • Dermatita seboreică este o afecțiune recidivantă cronică –  perioadele în care leziunile dispar se alternează cu intensificări ale simptomatologiei.
  • Dermatita seboreicã se agravează în timpul sezonului rece și este ameliorată vara, prin expunerea regulată la soare.
  • Se poate complica cu blefarita (pleoape roșii cu scuame fine) și cu infecții secundare la nivelul zonelor afectate.
  • Severitatea simptomelor poate varia, tabloul clinic prezentând fluctuaţii de la un pacient la altul. Pruritul însoțește  dermatita seboreică, dar este de intensitate scăzută.

Diagnosticul

Diagnosticul de dermatită seboreică se stabilește cel mai frecvent pe baza anamnezei și examenului fizic. Nu există teste reprezentative care să stabilească diagnosticul. Deoarece Malassezia furfur este o ciupercă comensală (se găsește în mod obișnuit pe piele), identificarea sa la examenul  microscopic al raclajului de pe tegument nu are valoare diagnostică. În cazuri rare este necesară biopsia cutanată, care confirmă diagnosticul și exclude alte afecțiuni care se manifestă clinic asemănător. În cazul copiilor, responsabilitatea observării semnelor este a părinților, urmând a se prezenta cu cei mici la medic.

Diagnosticul diferențial

Afecțiunile care se prezintă clinic într-un mod asemănător cu dermatita seboreică sunt următoarele:

  1. psoriazis
  2. dermatită alergică
  3. dermatită iritativă
  4. otomicoză – când leziunile sunt localizate la nivelul urechilor
  5. dermatită atopică – mai ales în cazul dermatitei seboreice a nou-născutului
  6. pitiriazis rozat
  7. pediculoza capului
  8. erupție postmedicamentoasă
  9. infecţii la nivelul tegumentului

Tratament

Dermatita seboreică este o afecțiune cu evoluție cronică, ce necesită tratament prelungit, uneori chiar de ani de zile. Tratamentul dermatitei presupune înlăturarea factorilor predispozanţi amintiţi anterior.

Tratamentul igieno-dietetic însumează condiţii pe care ar trebui să le respecte orice persoană şi constă în:

–               respectarea unui program regulat de somn

–               respectarea unei alimentații echilibrate, cu un conținut corespunzător de zinc si vitamine B

–               reducerea/ evitarea consumului de alcool

–               evitarea umidității excesive

–               expunerea rezonabilă la soare în timpul verii

–               evitarea folosirii cremelor de faţă cu o textură grasă

Tratamentul dermatitei seboreice a nou-născutului are la bază menținerea uscată a pielii și reducerea inflamației. Se vor evita cremele grase. Se poate folosi un săpun alcalin special creat pentru bebeluși. Crustele scuamoase de la nivelul scalpului se îndepărtează delicat cu ulei de mãsline.

Tratamentul recomandat pentru forma minoră a dermatitei seboreice este reprezentat de șampon și/sau cremă cu zinc pirition. La pacienții cu formă moderată, în care componenta inflamatorie este mai pronunțată, sunt folosiți dermatocorticoizi – hidrocortizon acetat 1% sau triamcinolon acetonid –  în combinație cu tratament antifungic topic. Ketoconazolul are o mare afinitate pentru keratină, fiind principalul antifungic cu acţiune asupra ciupercii Malassezia furfur.  În cazurile de dermatită seboreică neresponsivă la tratament, abordarea terapeutică include, pe lângă tratamentul topic menționat, şi tratament antifungic oral cu fluconazol . Sistemic, în aceste situaţii se poate administra şi itraconazol oral, corticoizi, eventual antibiotice. La pacienții cu prurit sever se poate administra desloratadină, complementar tratamentului.

Agenţii keratolitici cu un conţinut ridicat în acid salicilic sunt folosiţi pentru îndepărtarea crustelor grase. Se poate folosi şi ulei de măsline.

Tratamentul complicaţiilor se referă în special la combaterea infecțiilor secundare microbiene și constă în administrarea de topice antibacteriene.

 Concluzii

Chiar dacă în majoritatea cazurilor este suficient topicul local, tratamentul sistemic este necesar în formele generalizate sau rezistente. Este bine să ţineţi cont de faptul că tratamentul urmat, cu precădere şamponul şi cremele cu acţiune locală, sunt eficiente o perioadă de timp, în jur de 3-4 luni. Pielea devine rezistentă la substanţele active,  reacţia locală la tratament scade,  iar scuamele se produc din nou. În aceste situaţii, trebuie să vă adresaţi medicului dermatolog pentru a vă recomanda un produs cu o altă compoziţie.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!