Dependenta de nicotina – terapii nonfarmacologice

inscriere in comunitate de doctori

Dependența de tutun pune în pericol viața multor persoane. Nicotina este o substanță extrem de toxică, putând crea dependență într-un timp extrem de scurt. Deși sunt mulți oameni care acuză stare proastă după ce fumează prima țigară, după un timp, organismul se obișnuiește cu nicotina și începe să nu mai aibă nicio reacție la contactul cu ea. Dependența nicotinică are efecte negative asupra psihicului și a fizicului. Principalele afecțiuni cauzate de fumat sunt cancerul pulmonar, BPOC (bronhopneumopatie obstructivă cronică) și boala cardiacă ischemică.

Tratamentul dependenței de tutun se realizează prin metode farmacologice și prin terapii nonfarmacologice.

Terapii nonfarmacologice

Această terapie se bazează pe mai multe metode, precum:

  •           psihoterapia;
  •           terapia cognitiv-comportamentală;
  •           surse de informații autoeducative;
  •           apeluri telefonice gratuite cu scop de suport.

Este recomandată asocierea celor două tipuri de terapii (farmacologice și nonfarmacologice) pentru a obține rezultatele dorite.

Suportul telefonic și informațiile autoajutătoare

Aceste metode pot ajuta pacientul, lucru dovedit de un studiu care demonstra că rata abstinenței a ajuns la 13% în cazul folosirii suportului telefonic, iar în cazul accesului la informații autoajutătoare, rata a fost cuprinsă între 12 și 15%.

Consilierea individuală de tip cognitiv-comportamentală

Această terapie este esențială, ea punând accentul pe modificarea comportamentului fumătorului. El este învățat cum să se autoevalueze și să aibă capacitatea de a-și urmări comportamentul avut în preajma fumatului.

După ce pacientul va renunța la fumat, i se vor schimba puțin toate activitățile care erau în legătură cu acest obicei. Acesta este momentul în care intervine consilierea individuală de tip cognitiv-comportamentală. Această terapie se bazează pe o serie de principii: crearea unei relații de încredere și simpatie între fumător și cadru medical, menținerea unei atmosfere relaxante, fără păreri contradictorii, axarea pe realizările pacientului, explicarea beneficilor renunțării la fumat, catalogarea sevrajului (sindrom de abstinență) ca un lucru pozitiv.

În concluzie, prin acest tip de tratament, pacientul învață cum să facă față unei situații incitante la fumat și este încurajat să renunțe definitiv la acest viciu, oferindu-i-se suport comportamental și psihic. Pacientul stabilește cu medicul o strategie, care să ajute fumătorul să reziste tentație de a fuma. Prin acestă terapie, pacientul este încurajat să renunțe la fumat, astfel fiind nevoie de unele sfaturi care să-i amintească fumătorului care este scopul lui:

  •           Trebuie să știți cum să refuzi prima țigară.
  •           Trebuie să beți minim doi litri de apă pe zi.
  •           Este recomandat să desfășurați activități în aer liber.
  •           Practicarea unui nou sport.
  •           Evitarea contactului cu alți fumători sau situațiile care v-ar ispiti să fumați.
  •           Este indicat renunțarea la dulciuri (ciocolată, bomboane), produse de patiserie.
  •           Când apare nevoia de a fuma, este indicat să se bea un pahar mare cu apă sau suc natural.
  •           Cu banii economisiți, cumpărați-vă un lucru pe care vi l-ați dorit de mult timp.

Acest tip de consiliere are o serie de etape, care s-au dovedit a fi utile și care influențează pozitiv rata de succes a abstinenței:

1.       Evaluarea motivației  pacientului de a renunța la fumat

Acestă etapă se realizează prin interviu emoțional. În urma acestuia, medicul trebuie să știe exact motivul renunțării la fumat, trebuie să poată să-l încadreze în stadiul corespunzător al schimbării și să se asigure că pacientul este conștient de efectele negative ale fumatului asupra sănatății.

2.       Dialogul și relația medic-pacient

Este important ca medicul să asculte pacientul și ca discuția lor să țină cont de faptul că fumatul este o boală cronică, nu un viciu și că fumătorul este de fapt un om bolnav. Fumătorul trebuie să conducă dialogul, medicul doar canalizându-l spre unele idei, precum: punerea în balanță a beneficiilor și a riscurilor fumatului, alegerea unor obiective în privința sevrajului, oferirea sfaturilor care să-l ajute să depășească situațiile critice.

3.       Evaluarea dependenței nicotinice

S-a observat că fumătorii nu cunosc foarte bine ceea ce li se întâmplă la nivel cerebral atunci când fumează. Este important ca fumătorii să știe cum ajunge această dependență să-i controleze. Trebuie să cunoască faptul că tutunul are un rol de stimulent psiho-activ, ceea ce influențează apariția dorinței de a fuma în cazuri de stres, depresie.

4.       Analiza temerilor legate de procesul de renunțare la fumat

Este necesar ca pacientul să aibă unele soluții pentru dificultățiile fizice și psihice, care pot apărea în urma abstinenței. Acestea constau în frică de a nu-și pierde prietenii, mica distracție, anturajul; de asemnea, nu știu dacă vor putea face față situațiilor stresante, depresive. Alții afirmă că, fumând, se simt tineri, supli, iar unii  pur și simplu prezintă teamă față de tratamentul recomandat. În acest caz, medicul trebuie să ofere foarte multe indicații pacientului, să îl convingă că renunțarea la fumat îi este benefică.

5.       Alegerea unei strategii terapeutice adecvate

Pacientului i se vor comunica toate contraindicațiile și efectele adverse ale fiecărei terapii. Fumătorul, având toate detaliile de care are nevoie, decide împreună cu medicul ce metodă pentru oprirea fumatului alege.

Un singur comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!