Distribuie Articolul

1. Ce este cuprul ?

Cuprul reprezintă un microelement chimic. Acesta este prezent, în cantitate mică, în organismul uman, având rol esențial în reacțiile redox, reacțiile prin care se elimină radicalii liberi. În acest sens, cuprul mai este esențial și pentru funcționarea optimă a unor enzime numite cupro-enzime. Acestea participă la formarea de legături puternice între fibrele de colagen și elastină, la producerea energiei și păstrarea sănătății vaselor sangvine. De asemenea, cuprul mai are rol și în formarea oaselor, fixarea fierului și producerea noradrenalinei.

Organismul uman conține în jur de 2 miligrame de cupru pe kilogram corp. Deși cuprul se găsește în tot organismul, este mult mai concentrat în anumite organe cu activitate metabolică ridicată. Aceste organe sunt: ficatul, rinichii, inima și creierul.

Cuprul este un mineral esențial care nu poate fi format de către organismul uman, de aceea acesta trebuie asimilat prin dieta din fiecare zi. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, sunt recomandate între 1 și 3 miligrame pe zi, pentru a preveni orice simptom al deficitului.

2. Surse de cupru

Cuprul se poate găsi într-o varietate largă de mâncare, atât mâncare procesată , cât și mâncare neprocesată. Cele mai bune surse alimentare care conțin cupru sunt nucile și alunele, carnea, peștele, crustaceele, lintea, ciupercile, cerealele, legumele și semințele. O altă sursă importantă de cupru este ciocolata neagră. Consumul de ficat pare că este cea mai bogată sursă de cupru.  Totuși, trebuie să limitați cantitatea de ficat consumat deoarece este și o sursă bogată de colesterol , acesta fiind recomandat a se consuma în cantități mici , și anume 50 grame pe zi, o data sau de două ori pe săptămână.

O dietă echilibrată ar trebui să vă asigure aportul necesar de cupru, iar sursele alimentare să fie singurele surse pentru a primi doza zilnică recomandată. Nu este cazul să utilizați suplimentele alimentare, decât în cazul în care medicul dumneavoastră vă recomandă un anumit supliment alimentar. Este bine de știut că mineralele și vitaminele trebuie să fie ingerate, mai degrabă, prin alimentație și nu prin utilizarea de suplimente alimentare, mai ales dacă acestea nu vă sunt recomandate.

3. Carența de cupru

Cuprul reprezintă un micronutrient esențial, iar deficitul acestui element poate cauza probleme serioase de sănătate. Aceste probleme sunt, totuși, foarte rare. Carența de cupru este cauzată, de obicei, de factori genetici care influențează transportul acestuia , transport realizat de către proteine. De aceea, este mai degrabă o caracteristică genetică și nu o problemă a dietei zilnice. Cuprul există în organism, dar nu poate ajunge la celule, ceea ce determină diferite efecte.

Deficitul de cupru se manifestă prin anemie care nu răspunde la tratamentele cu suplimente pe bază de fier și la tratamentele cu suplimentele ce conțin cupru. În acest caz, anemia este cauzată datorită lipsei de cupru din organism, acesta ajutând la transportul fierului. De asemenea, carența poate duce la scăderea numărului de globule albe și, implicit, creșterea riscului de infecție. La copiii, deficitul de cupru poate produce afecțiuni ale sistemului osos, afecțiuni precum osteoporoza sau dezvoltare încetinită a sistemului osos. Tot odată, s-a observat că o cantitate mare de fier poate împiedica absorbția cuprului, iar vitamina C și zincul pot avea același efect. Aceste lucruri se pot întâmpla în momentul în care fierul , zincul sau vitamina C sunt ingerate prin suplimente alimentare. În același timp, persoanele care suferă de afecțiuni digestive, sau copiii cu diaree prelungită au un risc mult mai mare pentru carența de cupru.

4. Excesul de cupru

Intoxicarea acută cu cupru este destul de rară și apare, adesea, în cazul persoanelor care suferă de Boala Wilson, o  boală în care organismul nu poate elimina excesul de cupru. Excesul de cupru poate fi produs datorită recipientelor de cupru în care se stochează anumite băuturi sau datorită contaminării sursei de apă potabilă.

Simptomele excesului de cupru sunt următoarele:

  • greață,
  • vomă,
  • diaree,
  • dureri abdominale,
  • leziuni ale ficatului,
  • leziuni ale rinichilor,
  • coma,
  • deces ( în cazurile cele mai grave).

Doza maximă de cupru a fost calculată în funcție de cantitatea de cupru care poate produce leziuni ale ficatului. Totuși, cercetările efectuate recent au dovedit că doza maximă admisă trebuie revizuită.  Doza zilnică recomandată pentru femei și bărbați este de 0,52 miligrame.

5. Beneficiile cuprului asupra organismului

Cuprul este este esențial pentru o gamă largă de activități biologice și joacă un rol important în menținerea sănătății pielii, a tonusului muscular și chiar în protecția împotriva razelor ultraviolete. Acest element este necesar pentru producerea colagenului și elastinei, producerea melaninei (pigment al pielii ) cu rol în protejarea împotriva razelor ultraviolete, iar un deficit de cupru poate cauza degenerarea pielii și pierderea pigmentului melanină. În general, cuprul este esențial în organism pentru:

  • dezvoltarea creierului în perioada intrauterină și postnatală, precum și menținerea sănătoasă a activității sistemului nervos pe toată perioada vieții
  • producerea de antioxidanți
  • transmiterea eficientă a impulsului nervos
  • menținerea sănătății pielii și țesuturilor de legătură
  • vindecarea mai rapidă a plăgilor
  • sănătatea aparatului cardiovascular
  • creșterea elementelor sangvine
  • funcționarea propice a transportului sangvin
  • formarea globulelor albe ( leucocite ) cu rol în cadrul sistemului imunitar
  • formarea energiei în cadrul mitocondriei .
Alte beneficii ale cuprului, în funcție de fiecare sistem în parte

După ce cuprul a fost ingerat, acesta este absorbit în intestinal subțire și trece în circulația sangvină. Acesta se leagă de proteinele transportatoare și este transportat către ficat. Odată ajuns la ficat, acesta poate fi stocat, distribuit prin organism de către proteinele transportatoare, ori poate fi excretat în bilă. Cuprul joacă un rol esențial în transportul fierului prin organism, deficitul de cupru putând cauza anemie.

În cadrul sistemului nervos, cuprul este crucial pentru dezvoltarea normală a creierului și a întregului sistem. De asemenea, joacă un rol important în producerea și menținerea tecii de mielină, cu rol în transmiterea impulsului nervos. Cuprul mai este implicat și în sinteza de neurotransmițători, chimicale care asigură comunicarea dintre nervi și celule. Deficitul poate duce la degenerarea sistemului nervos.

În celule, eliberarea energiei din cadrul mitocondriei  depinde de cuprul prezent în organism. Alt rol este oxidarea radicalilor liberi care pot produce cancer. Un deficit de cupru poate duce către afecțiuni cardiovasculare sau cancer. Acest mineral este esențial pentru sinteza de colagen. Fibrele de colagen sunt prezente în țesuturile de legătură. Cuprul este esențial și pentru buna funcționare a sistemului muscular, de aceea este foarte important și în buna funcționare a inimii. Deficitul de cupru poate duce la afecțiuni cardiovasculare. Vasele de sânge sunt înconjurate și protejate de țesuturi de legătură , de aceea cuprul ajută la susținerea elasticității acestora. Deficitul de cupru poate cauza probleme circulatorii și hipotensiune.

Colagenul reprezintă principalul material al sistemului osos, iar cuprul este implicat în producerea acestuia. Un deficit de cupru poate cauza fracturi , dezvoltare anormală a scheletului și osteoporoză.

Referitor la sistemul imunitar , cuprul este necesar pentru menținerea unui număr normal de globule albe responsabile pentru sistemul nostru imunitar. Un deficit de cupru poate afecta sistemul imunitar, crescând astfel riscul de infecții și de pneumonie.

6. Alte informații

Deficitul de vitamine și minerale din organism trebuie să fie corectat, mai întâi, prin alimentație. În acest sens, se recomandă o dietă variată și un stil de viață sănătos.  De aceea, este bine ca suplimentele alimentare să fie utilizate la recomandarea medicului dumneavoastră. Totuși, dieta zilnică rămâne principala modalitate pentru aportul de vitamine și minerale (detalii aici)

Adaugă un comentariu