Corynebacterium diphteriae

Ce este Corynebacterium diphteriae?

Corynebacterium diphteriae (Klebs-Loeffler-Bazillus) este un bacil Gram pozitiv, saprofit, aerob – facultativ anaerob, neflagelat (sub formă de ac cu gămălie). Nu are capsulă și nu produce spori. La microscop, Corynebacterium diphteriae se prezintă sub forma literei V sau Y și apare polarizat cu colorația Neisser. Corynebacterium diphteriae este principala specie patogenă pentru om, făcând parte din genul Corynebacterium. Toxicitatea sa apare numai când este lizogenizat (la rândul său infectat) de un bacteriofag (un virus specific) ce poartă informația genetică a toxinei.

Care sunt principalele afecțiuni produse de această bacterie?

Bacilul difteric este implicat în etiologia difteriei. Au fost identificate 3 tipuri de bacili, corespunzători celor trei forme de severitate ale bolii: Corynebacterium diphteriae gravis – corespunzător formelor grave, Corynebacterium diphteriae mitis – corespunzător formelor mai ușoare și Corynebacterium diphteriae intermedius – pentru formele cu evoluție clinică medie.

Principala cale de pătrundere a patogenului în organism este respiratorie, însă este posibilă și pătrunderea conjuctivală sau cutanată (prin plăgi). Bacteria nu diseminează în organism. Ea rămâne cantonată la nivelul porții de intrare și elaborează toxina difterică. Se produce o necrozare a celulelor învecinate locului de eliberare a exotoxinei, fiind astfel stimulată dezvoltarea bacteriană. Nu toți bacilii difterici sunt patogeni. Aceștia devin periculoși doar în caz de conversie lizogenă cu bacteriofag β-tox. Toxina diseminează pe cale sanguină și este responsabilă de efectele toxice asupra sistemului nervos central, miocardului, rinichiului și glandelor suprarenale. Deci toxina este pantropă, cardiotropă, neurotropă, hepatotropă.

Care sunt manifestările clinice de boală?

În primul rând are loc un proces inflamator (datorat prezenței bacteriilor și necrozei). Acesta se manifestă sistemic prin febră, dar și prin manifestări locale: adenomopatie, edem al gâtului (gât de taur), prostrație și dispnee. Apare și adenopatia regională: adenită submandibulară și laterocervicală cu periadenită. Acestea, împreună cu edemul, deformează și mai mult gâtul, contribuind la formarea gâtului proconsulat. Pot apărea și semne de intoxicație cu afectare multiorganică. În caz de afectare renală, apar: oligurie, albuminurie si cilindrurie. Febra este moderată cu ascensiune lentă și este însoțită de o alterare a stării generale, cu astenie intensă, anorexie, greață. Durerea la nivelul gâtului poate fi sau nu prezentă.

Bolnavii prezintă un facies palid, încercănat. Apare un puls ușor tahicardic însoțit de hipotensiune și dispnee. Se pot asocia hemoragii și leucocitoze cu neutrofilie și devierea la stânga a formulei leucocitare.

Macroscopic se poate observa la nivelul faringelui, cu predilecție la nivelul amigdalelor, o pseudomembrană aderentă, strălucitoare, alb-cenușie, ce sângerează la detașare. Deși detașate, aceste pseudomembrane se refac în 24 de ore. Ele sunt formate dintr-o rețea de fibrină ce conține numeroase bacterii, celule epiteliale necrozate, hematii și neutrofile. Prezintă o evoluție rapidă, cuprinzând rapid structurile de la nivelul gâtului: laringele și traheea. Poate apărea asfixia în cazurile extreme – crupul difteric! În acest caz se impune de urgență traheostomia pentru salvarea bolnavilor.

Crupul difteric sau difteria laringiană debutează cu febră, disfonie, tuse aspră și spastică, stridor, tiraj și dispnee cu abcese de sufocare. La examenul obiectiv se remarca pseudomembranele la nivelul laringelui și corzilor vocale.

Cum se pune diagnosticul?

Diagnosticul difteriei se bazează pe date epidemiologice, anamnestice și clinice. În caz de suspiciune se va recolta produsul patologic, iar acesta va fi trimis catre laborator. Nu se va aștepta răspunsul laboratorului, ci se va începe tratamentul. Diagnosticul de laborator va confirma patologia, dar trebuie realizat în prealabil un diagnostic diferențial. Alte posibile boli ar fi: angina foliculară necrotică, angina ulcero-membranoasă Vincent, angina herpetică, mononucleoza infecțioasă (dar în acest caz pseudomembranele nu sunt aderente și nu sângerează la detașare), oreionul, limfadenita cervicală, peritonsilita, abcesul retrofaringian, epiglotita și laringita acută stenozantă.

Diagnosticul bacteriologic începe cu recoltarea produsului patologic. Se recoltează exudat faringian cu 3 tampoane faringiene și dacă estte posibil se detașează o porțiune din pseudomembrană. Este de preferat recoltarea din straturile profunde ale depozitului. Pentru a depista purtătorii, se recoltează un tampon faringian și unul nazal. Din primul tampon se realizează două frotiuri: unul colorat Gram și unul prin colorația Neisser. Colorația Gram evidențiază forma de litere chinezești a bacililor și se observă caracterele lor particulare: lipsa sporilor și lipsa capsulei. Ei sunt Gram pozitiv la limită, putând fi decolorați ușor. Prin colorația Neisser se evidențiază corpusculii metacromatici. Al doilea și al treilea tampon se însămânâează pe diferite medii de îmbogățire și mai apoi se cultivă.

Cele trei tipuri de bacili prezintă caracteristici de cultură bine diferențiate: Corynebacterium diphteriae gravis – aspect de floare de margaretă cu colonii rugoase, Corynebacterium diphteriae mitis – colonii S, netede, untoase, bine delimitate, iar Corynebacterium diphteriae intermedius – formeaza un inel aderent de tub și depozit granular. Pentru diferențierea bacililor difterici de cei pseudodifterici se realizează teste biochimice. Mai pot fi realizate și teste de patogenitate in vivo și in vitro, teste serologice și obligatoriu antibiograma pentru orientarea tratamentului.

Cum se poate testa cel mai rapid imunitatea faţă de Corynebacterium diphteriae?

Un test important și rapid pentru stabilirea imunității unui individ față de Corynebacterium diphteriae îl reprezintă IntraDermoReacția Shick. Acest test presupune neutralizarea toxină-antitoxină. Este frecvent utilizat în colectivități.

Pe fața anterioară a brațului drept se injectează intradermic o cantitate mică de toxină activă. Simetric, pe celălalt braț, se injectează aceeași cantitate de toxină inactivată prin căldură. Reacția se citește după 48 de ore. Dacă la membrul injectat cu toxina activă apare un eritem însoțit de un edem ușor infiltrat de minim 10 mm, reacția este pozitivă. Se constată că persoana respectivă nu are anticorpi neutralizanți sau aceștia se află în cantitate insuficientă. Se impune vaccinarea persoanei în cauză! În caz contrar, dacă eritemul lipsește sau este de dimensiuni mai mici de 10 mm, reacția se consideră negativă. Deci persoana respectivă are imunitate antitoxică antidifterică și nu este necesară vaccinarea. Dacă apare eritem la antebrațul stâng, cel injectat cu toxina inactivată, înseamnă că a avut loc un proces de alergizare la proteinele toxinei difterice. Acest proces poate fi asociat cu o reacție a membrului drept, rezultând o reacție pozitivă combinată cu o reacție alergică.

Care este tratamentul difteriei?

În caz de difterie, primul gest îl reprezintă seroterapia. Aceasta presupune administrarea de ser antitoxic, cu anticorpi ce neutralizează toxina. Având în vedere faptul că doar toxina extracelulară poate fi distrusă de acești anticorpi, se impune introducerea precoce a seroterapiei! Toxinele endocelulare nu sunt neutralizate de seroterapie! Pentru a distruge bacilii difterici, se impune tratamentul cu antibiotice: Penicilina și mai ales Eritromicina (conform antibiogramei). Această atitudine se ia și pentru sterilizarea purtătorilor din colectivități.

Cum putem preveni infecția?

Principala metodă de prevenție a difteriei o reprezintă vaccinarea cu anatoxina difterică. Se folosește anatoxina purificată sub formă de bivaccin (anatoxina difterică și tetanică) sau trivaccin (diftero-tetano-pertussis). Din păcate nivelul anticorpilor scade în timp și mulți vârstnici își pierd imunitatea.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!