Clisma: ce este, care sunt indicațiile acesteia?

Clisma reprezintă administrarea pe cale anorectală a unor soluţii în scop evacuator, diagnostic, terapeutic, anestezic şi nutritiv (primele trei sunt importante pentru practica medicală).

Pentru efectuarea unei clisme este necesară cunoaşterea şi respectarea următoarelor reguli:

concentraţia soluţiei administrată pe cale anorectală trebuie să fie izotonă pentru a putea fi bine suportată de mucoasa colică; soluţiile hipotone sunt iritante, iar cele hipertone induc prin crearea diferenţei de presiune osmotică acumularea apei în lumenul intestinal (până la egalizarea presiunii osmotice) şi eliminarea acesteia;
temperatura soluţiei administrate prin clismă trebuie să fie egală cu temperatura corpului (aproximativ 37⁰C); soluţiile reci stimulează peristaltica, iar cele calde au o acţiune calmantă;
cantitatea de lichid administrată să nu depăşească 400 – 500 ml pentru clismele înalte;
presiunea cu care se administrează lichidul trebuie să fie moderată pentru a nu produce disconfort sau dureri pacientului (generate de presiunea excesivă).

Clisma se execută cu ajutorul unui irigator alcătuit din:

cilindru deschis superior, cu o capacitate de 2 litri, prevăzut cu un tub metalic de eliminare lateral dispus aproape de fundul acestuia;
tubul de eliminare este racordat la un tub de cauciuc lung de 1,5 – 2 m, prevăzut cu o clemă care controlează evacuarea lichidului de clismă;
la capătul distal tubul de cauciuc se racordează la o canulă metalică (sau din ebonită, lungă de 12-30 cm) care în cazul clismelor terapeutice poate fi înlocuită cu o sondă Nelaton (nr. 16) pentru a administra soluţia medicamentoasă în profunzime, la nivelul colonului sigmoid;
tot pentru clisma terapeutică este necesar un dispozitiv de reglare a picăturilor, întrucât soluţia medicamentoasă trebuie administrată picătură cu picătură (maximum 60 picături / minut) altfel, depăşind acest ritm, devine o simplă clismă evacuatorie.

La copii, clisma se execută cu o pară de cauciuc, administrându-se 50 – 100 ml lichid.

Cum se realizează o clismă?

1) După ce i se explică necesitatea şi modalitatea de administrare (în scopul obţinerii aceptului acestuia şi a cooperării în timpul efectuării clismei) bolnavul este aşezat în decubit lateral drept cu coapsele flectate pe bazin (coapsa stângă în flexie accentuată pentru a expune orificiul anal). Deasemenea este sfătuit să execute inspiraţii adânci pentru a relaxa musculatura abdominală şi să contracte voluntar sfincterul anal după introducerea canulei pentru a inhiba reflexul de defecaţie.
2) Cilindrul irigatorului este umplut cu lichidul de clismă şi menţinut cu mâna dreaptă cu 50 cm mai sus de planul pe care este aşezat bolnavul (dacă dorim să executăm o clismă înaltă vom ridica cilindrul la 1 – 1,5 cm deasupra acestui plan crescând astfel presiunea de administrare a lichidului de clismă).
3) Canula lubrefiată cu vaselină este introdusă cu blândeţe prin orificiul anal (cu sfincterul relaxat voluntar), prin canalul anal în ampula rectală, pe o adâncime de 5 – 6 cm (dacă folosim sonda Nelaton în clisma terapeutică, aceasta va pătrunde pe o adâncime de 20 – 25 cm până la nivelul colonului sigmoid).
4) Deschiderea clemei permite evacuarea lichidului din cilindru şi administrarea lui endorectală (respectiv, endocolonică ) cu o presiune reglată prin poziţia cilindrului faţă de planul pe care se află bolnavul; acesta execută mişcări inspiratorii profunde şi contractă voluntar sfincterul anal.
5) După administrarea cantităţii dorite (nu vom aştepta niciodată golirea cilindrului pentru a nu risca pătrunderea aerului în ampula rectală sau în colon, care crează disconfort pacientului), se extrage canula şi se invită pacientul să menţină contracţia voluntară a sfincterului pentru o perioadă variabilă în funcţie de scopul clismei. Canula se detaşează de tubul de cauciuc şi se pregăteşte pentru sterilizare (ca oricare instrument metalic).

Care sunt „incidentele” ce pot apărea într-o clismă?

disconfort (tenesme) sau dureri datorate administrării într-un ritm necorespunzător (presiune sau cantitate prea mare) a unei soluţii cu o concentraţie necorespunzătoare sau introducerii de aer (la începutul sau la sfârşitul clismei); în rare situaţii au fost menţionate chiar perforaţii rectale;
leziuni ano-rectale pot apare după administrări rapide a lichidului de clismă sau manevre brutale de introducere şi dirijare a canulei metalice;
intoleranţe sau reacţii alergice la substanţele administrate prin necunoaşterea terenului alergic al pacientului (mai ales în cazul clismelor terapeutice sau anestezice).

Tipuri de clisme

I) Clisma evacuatorie

Aceasta este utilizată pentru evacuarea materiilor fecale din ampula rectală, este indicată în:

constipaţii cronice, pacientul fiind în imposibilitate de a efectua spontan defecaţia (megacolonul şi dolicocolonul);
pregătirea colonului în vederea unei explorări radiologice sau endoscopice;
pregătirea preoperatorie a bolnavilor exceptând cazurile la care se suspectează o perforaţie (sau o iminenţă de perforaţie a tubului digestiv) sau bolnavii necooperanţi voluntar sau involuntar;
în unele sindroame ocluzive (inducaţie care trebuie atent formulată, numai în servicii chirurgicale).

Soluţia administrată poate fi 500 – 700 ml apă la temperatura de 370 C la care se adaugă: sare de bucătărie sau ser clorurat 9 – 10%, săpun sau glicerină (15 – 20 g la 500 ml apă), ulei (de ricin, parafină, floarea soarelui – 2 linguri la 500 ml de apă), în scopul de a lubrefia bolul fecal, sulfat de sodiu sau magneziu (30 – 40 g la 500 ml apă) pentru acţiunea peristaltică;

După administrarea lentă a lichidului de clismă (prin suspendarea irigatorului la 50 – 70 cm deasupra nivelului orificiului anal) pacientul este sfătuit să contracte voluntar sfincterul anal timp de 5 – 10 minute după care va elimina conţinutul fecal (inspectat de personalul medical care va consemna cantitatea şi structura acestuia).

II) Clisma exploratorie

Se mai numește și clisma baritată sau irigoscopia. Ea reprezintă explorarea morfo-funcţională a colonului şi uneori a ileonului terminal, cu ajutorul soluţiei baritate, fiind indicată în:

simptomatologie cu semnificaţie rectocolonică: constipaţie (în alternanţă cu) diaree, scaune gleroase, rectoragie, hematochezie şi – aşa cum am precizat anterior – în unele sindroame ocluzive; (N.B. în anumite situaţii – volvulaţii, invaginaţii – clisma poate avea un efect terapeutic)
confirmarea diagnosticului în patologia rectocolică (inflamatorie, rectocolita ulcero – hemoragică, boala Crohn, megacolon sau dolicocolon, diverticuloză colonică, tumori benigne sau maligne); explorarea trebuie cel mai adesea combinată cu endoscopia şi eventual examenul biopsic;
diagnosticul unor comunicări patologice (fistule colo – digestive, colo – urinare);
diagnosticul diferenţial al unor formaţiuni extra – colonice (tumori utero – anexiale).

Explorarea nu poate fi practicată (contraindicată) în procese inflamatorii, stenoze sau tumori anorectale.

Soluţia administrată este compusă din 400 g sulfat de bariu dizolvat în 2 litri de apă. Timp de trei zile înaintea efectuării clismei baritate se indică un regim alimentar adecvat (sărac în reziduuri) şi eventual o medicaţie de tip cărbune medicinal, nutrizym etc., iar în seara premergătoare irigoscopiei se execută o clismă evacuatorie.

Examenul radiologic scopic (irigoscopia) sau grafic (irigografia) poate fi efectuat standard sau după insuflaţie cu aer (examen „în strat subţire”) prin introducerea treptată a substanţei de contrast. Se obţin informaţii asupra reliefului mucoasei colo – rectale, dimensiunilor şi calibrului, umplerii şi distensiei recto – colice precum şi existenţa, numărul şi topografia eventualilor diverticuli, ulceraţii şI în special tumori. După efectuarea explorării radiologice (în cursul căreia pacientul menţine soluţia baritată), bolnavul poate evacua conţinutul intestinal.

III) Clisma terapeutică

Aceasta este indicată în afecţiuni ale intestinului terminal (inflamatorii, rectocolita ulcero – hemoragică etc.), în administrarea unor medicamente cu gust neplăcut sau iritante gastrice necesare tratamentului unor afecţiuni extraintestinale (generale) sau când calea orală sau parenterală este inutilizabilă.

Se pot administra pe această cale (circulaţia segmentului terminal al intestinului este bine reprezentată facilitând o absorbţie rapidă a soluţiilor medicamentoase) medicamente antiinflamatorii (hidrocortizon, salazopirina, antipirina etc.), trofice (vitamine), tonice cardiace (digitală), săruri (clorură de calciu), sedative, antalgice etc., dizolvate într-un vehicul lichid.

Canula metalică este înlocuită cu o sondă Nelaton (nr. 10 – 16) pentru a administra medicamentele cât mai la distanţă de orificiul anal (în colonul sigmoid). Cantitatea administrată este mică (50 – 100 ml) iar ritmul de administrare este minim (picătură cu picătură – maxim 60 picături / minut) controlat cu ajutoul unui dispozitiv “picurător”; rezultă un interval de timp de aproximativ 40 – 60 minute necesar efectuării acestui tip de clismă.

IV) Clisma (pre)anestezică

Aceasta este utilizată pentru administrarea unor droguri (amital sodic, cloralhidrat) la nivelul mucoasei anorectale, în special la copii, pentru executarea unor intervenţii de scurtă durată. Este totdeauna precedată de 1 – 2 clisme evacuatorii.

V) Clisma nutritivă

Aceasta reprezintă o alternativă de nutriţie, rar folosită astăzi, a unui bolnav atunci când calea orală nu poate fi utilizată (afecţiuni tumorale sau stenoze strânse ale tractului digestiv superior, tulburări ale deglutiţiei, fistule traheo – esofagiene etc.). Se pot administra pe această cale soluţii lichidiene nutritive (lapte, ou, peptonă, soluţie glucozată) ca şi soluţii hidroelectrolitice (ser fiziologic, Ringer etc.) şi hidrolizate de proteine. Administrarea se face profund, în ritm lent, în cantităţi reduse şi repetate folosind aceeaşi tehnică de administrare şi aceleaşi dispozitive ca şi în clisma terapeutică.

Aftele bucale - cauze, simptome, tratament…

Efectele mercurului asupra sanatatii umane…