Cleptomania – boală psihică tratabilă?

Cleptomania este o afecțiune caracterizată prin impulsul de a fura. Obiectele furate nu sunt necesare individului. De asemenea, nu sunt obiecte pe care acesta nu și le-ar permite.
Cleptomania se încadrează în clasa de tulburări ale controlului impulsurilor. În această clasă de boli psihice mai întâlnim piromania, comportamentul sexual compulsiv, tulburarea explozivă intermitentă și altele.
Toate aceste afecțiuni sunt caracterizate de impulsivitate. Există 5 stadii care caracterizează impulsivitatea:
1. impulsul apărut brusc,
2. tensiunea progresivă care împinge la furt,
3. plăcerea actului în sine,
4. eliberarea de sub impuls,
5. vina (opțională).
Așadar, cleptomania este o boală psihică serioasă, deși rar întâlnită.

Simptomatologie

Bolnavii au o tentație irezistibilă de a fura. Această tentație apare spontan, neașteptat. Este foarte greu pentru bolnav să se abțină și să nu se lase pradă impulsului. În general, obiectele furate sunt aruncate ulterior. Interesul major al acestor persoane este furtul în sine. Obiectele sunt irelevante, de aceea ajung la gunoi după ce sunt deținute.

Următoarele semne caracterizează cleptomanii:
-tensiune crescândă, anxietate simțită chiar înaintea furtului;
-sentiment de placere, satisfacție sau eliberare în timpul furtului;
-incapacitatea de a rezista tentației de a fura bunuri de care nu au nevoie;
-frică mare de arest sau vină imensă dupa incheierea furtului;
-impulsul de a fura se repetă.

Diferența dintre cleptomani și hoți

Cleptomanii nu fură obiecte care le sunt necesare. De asemenea, nu au un scop clar pentru care o fac. Nu există o motivație bazată pe răzbunare, furie sau răzvrătire. Motivul pentru care recurg la furt este pentru că nu pot rezista tentației care ii cuprinde.

Episoadele apar spontan. Nu sunt plănuite, așa cum sunt cele ale hoților fără probleme psihice. Cleptomanii nu cer ajutorul nimănui. De obicei, se hotărăsc brusc să fure și o fac pe cont propriu.
Obiectele furate sunt fie aruncate, fie nefolosite. Uneori, pot fi dăruite persoanelor dragi sau donate. Există și cazuri când sunt returnate magazinului.

Sunt cleptomani printre noi?

Prevalența cleptomaniei în populați generală este de aproximativ 0.6%. Femeile sunt de 3 ori mai afectate decât bărbații. Debutul apare, de obicei, în adolescență.
Cleptomania apare, de regulă, la persoane care au deja și alte boli psihice. La fel și celelalte tulburări ale controlului impulsurilor.
Anumite studii arată legătura dintre cleptomanie și abuzul de substanțe. Cleptomanii au un risc mai mare de a fi consumatori de droguri. De asemenea, au un risc mai mare de a avea tulburări de dispoziție.

Cauzele cleptomaniei

Acestea nu sunt suficient elucidate. Anumite teorii consideră traumele din copilărie ca fiind strâns legate de cleptomanie. Dintre acestea, abuzul sau neglijența părinților sunt o posibilă cauză. Furtul diverselor obiecte poate fi, așadar, o încercare de reposedare a ceea ce s-a pierdut în copilărie.
O altă explicație pentru cleptomanie ar fi represia sau supresia sexuală.

Cercetătorii iau în considerare și posibile cauze biologice. Astfel, serotonina este un neurotransmițător ce poate fi implicat în declanșarea acestei boli. În mod normal, serotonina ajută la reglarea emoțiilor și a dispoziției. A fost observat un nivel scăzut de serotonină la oamenii cu impulsuri greu de stăpânit.
De asemenea, administrarea de inhibitori ai recaptării serotoninei au avut rezultate în tratarea cleptomaniei. Aceasta sugerează o înrudire a cleptomaniei cu anxietatea și tulburările de dispoziție.

Un alt neurotransmițător ce ar putea fi responsabil este dopamina. Acesta induce plăcere și este implicat în crearea dependențelor. Cleptomanii pot fi în căutarea acestei plăceri pe care o resimt atunci când fură.

Sistemul opioid al creierului este un alt mecanism posibil implicat în fiziopatologia cleptomaniei.
Naltrexona, un antagonist opioid, reduce simptomele acestei afecțiuni.

Atât cleptomania, cât și celelalte tulburări ale controlului impulsurilor pot apărea dupa traumatisme craniene. Mai mult, epilepsia și demența frontotemporală pot fi asociate cu cleptomania.

Complicațiile cleptomaniei

Netratată, cleptomania creează probleme emoționale, financiare, legale. De asemenea, afectează familia și locul de muncă. Sentimente de vină, rușine, scădere a încrederii în sine pot acapara bolnavul. Acesta poate fi chiar prins și arestat pentru furt.

Pe lângă toate astea, și alte afecțiuni pot fi asociate cleptomaniei:
-alcoolismul
-tulburări de persoalitate
depresie
bipolaritatea
-anxietatea
-gânduri sinucigașe
-alte tulburări ale controlului impulsurilor
anorexia/bulimia

Tratamentul

Tratamentul cleptomaniei include atât medicamente, cât și psihoterapie.
Ca medicație, se pot folosi:
1. Naltrexona, menționată anterior. Acesta este un antagonist opioid.
2. Antidepresivele. Deseori, cleptomania este asociată cu depresia. De aceea, administrarea antidepresivelor poate diminua și simptomatologia cleptomaniei. În mod special, se prefera inhibitorii de recaptare a serotoninei.
3. Combinații de medicamente.

Terapia cognitiv-comportamentală ajută la identificarea credințelor și comportamentelor nesănătoase, negative. Mai mult, după identificare, acestea sunt înlocuite cu unele benefice pentru individ.
Următoarele tehnici pot fi folosite pentru combaterea cleptomaniei:

1. Sensibilizarea sub acoperire = covert sensitization. Prin această tehnică, bolnavul este rugat să se imagineze furând. Mai departe, această imagine va fi legată de consecințele negative. În acest caz, arestul și umilirea publică. Tehnica are la bază asocierea între un comportament și o consecință negativă. Consecința trebuie să declanșeze un sentiment puternic negativ în individ. În acest mod, el va învăța să evite acel comportament.

2. Psihoterapia aversivă. Prin această metodă, bolnavul va pune în aplicare în mod practic consecințe neplăcute înainte de a fura. De exemplu, își poate ține respirația până simte că nu mai poate atunci când apare tensiunea care îl impinge să fure. În acest mod, bolnavul va scăpa de cleptomanie prin autosancționare.

3. Desensibilizarea sistematică. Prin aceasta, se practică tehnici de relaxare. Bolnavul își imaginează cum reușește să facă față tentației de a fura. Astfel, anxietatea este înlocuită cu relaxare. Înițial acest lucru se întâmplă doar în imaginație, după care poate fi aplicată practic. Este, până la urmă, un exercițiu mental prin care se reușește înlocuirea unei tensiuni psihice cu un sentiment eliberator.

Concluzie

Cleptomania este o boală psihică și este necesar să fie tratată ca atare. Bolnavii au nevoie de sprijin din partea familiei. Este important ca bolnavul să nu fie supus criticilor. Un comportament negativ față de el nu îl va ajuta să se îndrepte. Dacă suspectați că aveți cleptomanie sau cunoașteți pe cineva care are simptomele descrise, consultați un medic psihiatru.
Apelând la psihoterapie și/sau medicație, cleptomania este o boală tratabilă. Nu în ultimul rând, este necesar ca bolnavul să aibă voința de a se vindeca.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!