Celulita infecţioasă – cauze, diagnostic şi tratament

Celulita infecţioasă reprezintă o afecţiune caracterizată prin inflamarea acută a tegumentului, însoţită de clasicele semne celsiene la nivel local: eritem, durere, senzaţie de caldură locală şi tumefacţie.

Clasic, celulita a fost considerată a fi o infecţie nonpurulentă, fără formarea unui abces sau a unei ulceraţii. Uneori însă, celulita se poate asocia cu alte condiţii medicale, astfel încât eritemul macular tipic poate coexista cu noduli, arii de ulceraţii sau abcesul franc (celulita purulentă).

Etiologie

Celulita infecţioasă poate fi produsă fie de bacterii patogene exterioare organismului, fie de flora indigenă, care poate coloniza tegumentul şi anexele acestuia. Adesea, agentul etiologic este reprezentat de un Streptococ sau de un Staphilococ (S.aureus, S.pyogenes).

Poarta de intrare a germenilor este de multe ori reprezentată de diferite soluţii de continuitate, cum ar fi plăgi prin tăiere, înţepare sau muşcare, sau chiar incizii chirurgicale.

Un exemplu de intervenţie chirurgicală în care poate apărea celulita infecţioasă streptococică este cea pentru prelevarea unui fragment din vena safenă.

Agenţii etiologici implicaţi în apariţia celulitei infecţioase, rezultate în urma unei muşcături de pisică sau de câine sunt Staphylococcus intermedius, Capnocytophaga canimorsus sau Pasteurella multocida.

În urma unui traumatism unghial, poate apărea celulita consecutivă plăgii penetrante, determinată de P.aeruginosa.

O situaţie specială este rezervată pacienţilor spitalizaţi, care pot suferi de celulită infecţioasă cu bacili gram negativi, rezistenţi la tratamentul convenţional.

În ceea ce priveşte infectarea copiilor, specifică este celulita periorbitară, determinată de H.influenzae, care însă poate fi evitată prin vaccinarea specifică.

Factori de risc

Mai expuşi la riscul apariţiei celulitei infecţioase sunt pacienţii care au în istoricul medical:

· afecţiuni dermatologice (psoriazis,eczemă, acnee,tinea pedis);

· limfedem;

· boli infecţioase (varicelă);

· diabet zaharat;

· obezitate;

· hepatită cronică;

· ciroză hepatică;

· circulaţie periferică afectată;

· tratamente cu corticosteroizi sau alte medicamente imunosupresive;

· droguri administrate intravenos.

Manifestări clinice

Cea mai frecventă localizare a celulitei infecţioase este la nivelul membrelor inferioare, dar poate apărea în orice zonă a corpului.

Primele semne sunt reprezentate de eritem şi durere la nivelul regiunii afectate a pielii. Treptat, tegumentul infectat devine umflat, cald şi capătă aspectul unei coji de portocală. Pot apărea şi bule în aceeaşi zonă.

Semnele sistemice care se instalează sunt: febră cu frison, cefalee, tahicardie, hipotensiune arterială, mialgii, acompaniate de o alterare a stării generale.

Pe măsură ce infecţia se extinde, poate apărea şi afectarea limfatică, reprezentată de limfadenită.

Diagnosticul celulitei infecțioase

În general, anamneza şi examenul clinic obiectiv sunt suficiente în cazurile necomplicate de celulită, caracterizate prin prezenţa următoarelor criterii:

– zonă infectată limitată;

– durere minimă;

– absenţa semnelor sistemice;

– absenţa factorilor de risc pentru afectare gravă (vârste extreme, boli debilitante asociate, imunodepresie).

Societatea Americană pentru Boli Infecţioase recomandă efectuarea următoarelor investigaţii pacienţilor suspectaţi, care prezintă semne şi simptome de toxicitate sistemică:

– hemoculturi;

– hemoleucogramă completă;

– dozări ale creatininei, bicarbonatului, creatin-fosfokinazei, proteinei C reactive.

Hemoculturile sunt recomandate şi în circumstanţele următoare:

– afectare moderată spre severă (limfedem complicat cu celulită);

– celulită localizată în zona faciala şi în special în zona oculară;

– pacienţi cu istoric de contact cu apă potenţial contaminată;

– pacienţi cu neoplazie sub tratament chimioterapeutic;

– neutropenie sau imunodeficienţă severă;

– muşcături de animale sau înţepături.

Pot fi luate în considerare şi alte teste de laborator, precum investigaţiile micologice, în cazul celulitei recurente secundare onicomicozei sau tinea pedis.

Investigaţii imagistice

– ecografia – pentru detectarea unui abces ocult;

– aspiraţia ghidată ecografic – poate scurta spitalizarea şi durata febrei la copiii afectaţi;

– computer tomografia – utilizată la pacienţii stabili, suspecţi de fasceită necrozantă. Necesită şi consult chirurgical.

Aspiraţie, disecţie şi biopsie

– aspiraţia cu ac este utilizată în cazuri neobişnuite, cum ar fi celulita cu bule sau la pacienţi imunodeprimaţi, cu diabet zaharat, neutropenie sau neresponsivi la tratamentul empiric;

– puncţia cu biopsie are valoare clinică limitată în multe cazuri;

– se poate efectua coloraţie Gram a aspiraţiei sau biopsie, după incizia sau drenajul unui abces, cu rezultate pozitive în 90% din cazuri;

– biopsia tegumentară nu este de rutină, dar se poate efectua pentru a elimina o entitate non-infecţioasă;

– disecţia fasciei subiacente se efectuează în urma consultului chirurgical sau după o evaluare iniţială şi imagistică, în suspiciunea fasceitei necrozante.

Indicaţii de spitalizare

Este recomandată spitalizarea pacienţilor cu hipotensiune şi/sau cu urmatoarele rezultate ale investigaţiilor:

– nivel ridicat de creatinină;

– nivel ridicat de creatin-fosfokinază (de 2-3 ori peste limita normală);

– proteina C reactivă >13mg/L;

– nivel scăzut de bicarbonat seric;

– semne de proces inflamator sistemic.

Management terapeutic

– Tratamentul antibiotic este eficient în 90% din cazuri;

– Toate abcesele de dimensiuni medii sau mari necesită drenaj, indiferent de agentul patogen implicat;

– Drenajul fără tratament antibiotic poate fi suficient, daca abcesul este izolat, cu implicarea minimă a ţesutului inconjurator.

În cazurile de celulită streptococică, se indica beta-lactamicele, după cum urmează:

– în afectările usoare, tratate în ambulator: Amoxicilină sau Cefalexină;

– la pacienţii alergici la peniciline: Clindamicină sau un macrolid (Claritromicină sau Azitromicină);

– o doză iniţială de antibiotic parenteral cu timp lung de injumătăţire (Ceftriaxonă), urmată de un agent oral.

Tratamentul celulitei recurente

– Penicilina G, Amoxicilina 250 mg sau Eritromicina 250 mg pot fi eficiente în cauzele streptococice;

– În cazul suspiciunii de tinea pedis, pot fi administrate antifungice topice sau sistemice.

Abordarea celulitei severe

– Infecţie stafilococică sau streptococică: Oxacilină, Ceftriaxonă, Cefuroximă, Cefazolină;

– Pacienţi alergici la peniciline: Clindamicină sau Vancomicină;

– Cazuri asociate cu ulcer diabetic: antibiotice cu spectru larg anaerob;

– Antibiotic împotriva MRSA (S.aureus rezistent la meticiline), până la rezultatele culturilor.

În cazul celulitelor care implică plăgi infectate în mediul acvatic, tratamentul variază, după cum urmează:

– Apă sarată: Doxiciclină şi Ceftazidimă sau fluoroquinolone;

– Apă proaspată (dulce): cefalosporine de generatia a treia sau a patra, sau fluoroquinolone (Ciprofloxacin sau Levofloxacin);

– Neresponsivitatea la tratament ridică suspiciunea infecţiei cu Mycobacterium marinum şi necesită biopsie.

Profilaxie

Pentru a preveni celulita sau alte infecţii asemănătoare, sunt recomandate următoarele măsuri, în prezenţa unei soluţii de continuitate tegumentare:

– Spălaţi zilnic zona afectată cu apă şi săpun.

– Aplicaţi o cremă sau un unguent protectiv.

– Acoperiţi zona afectată cu un bandaj, pe care să îl schimbaţi cel puţin o dată pe zi.

– Fiţi atenţi la semnele unei posibile infecţii ale zonei. Apariţia eritemului, durerii sau umflării zonei necesită evaluare medicală.

Persoanele care suferă de diabet zaharat sau de circulaţie periferică deficitară trebuie să ia măsuri suplimentare (hidratare, protejare, igienizare) şi să fie mult mai atente, pentru a preveni posibilele infecţii.

Aftele bucale - cauze, simptome, tratament…

Efectele mercurului asupra sanatatii umane…