Cancerul limbii – tipuri, simptome, tratament

Cancerul limbii este o formă de cancer care se dezvoltă pornind de la celulele limbii când acestea încep să se dividă necontrolat. Cancerul limbii reprezintă aproximativ 10% din totalitatea tumorilor maligne care se pot dezvolta la nivelul cavitații bucale. S-a dovedit că afectarea dată de cancerul limbii este de două ori mai frecventă la bărbați decât la femei.

Tipuri de cancer de limbă

–       Tipul care afectează cele două treimi anterioare ale limbii – Cancerul care se dezvoltă în această parte a limbii intră în categoria cancerelor orale (cancerele gurii). Acest tip de malignitate are tendința de a fi diagnosticat când înca cancerul este de dimensiuni reduse și poate să fie îndepărtat chirurgical usor.

–       Tipul care afectează baza limbii – Cancerele care se dezvoltă în această porțiune se numesc cancere orofaringiene. Acestea se insoțesc de puține semne și simptome, ceea ce duce la o diagnosticare în fazele avansate ale bolii, când tumora este mare și răspândită la nivelul nodulilor limfaticii ai gâtului.

Simptome de cancer de limbă

  •        Durere persistentă a limbii
  •        Umflătură la nivelul limbii care nu dispare
  •        Zonă albă sau roșie pe gingii, limbă, amigdale sau mucoasa bucală
  •        Durere sau usturime în gât care nu dispare
  •        Disfagie (dificultate la înghițire) sau dificultate la mestecare
  •        Dificultate în mișcarea maxilarului sau a limbii
  •        Amorțeală a limbii
  •        Sângereare inexplicabilă a limbii
  •        Afectarea vorbirii și modificări ale vocii

Cauze de cancer de limbă

Unele persoane dezvoltă cancer de limbă în absența factorilor de risc. Cancerul de limbă este mai frecvent la grupurile de vârstă înaintată, peste 40 de ani, dar poate apărea și la tineri. Apare mai frecvent la bărbați decât la femei.

Factori de risc:

  1.        Fumatul – fumătorii au risc de 4 ori mai crescut de a dezvolta cancer de limbă
  2.        Consumul de alcool – boala apare de 6 ori mai frecvent la alcoolici decât la cei care nu consumă deloc alcool
  3.        Virusul Papiloma uman (HPV) – HPV 16 si HPV 18 cresc riscul de apariție a cancerului de limbă
  4.        Sindromul Plummer-Vinson – afecțiune caracterizată prin triada aclorhidirie, anemie feripirvă, atrofia mucoasei bucale, faringiene și esofagiene
  5.        Alimentația – studiile au demonstrat faptul că o dietă saracă în fructe și legume, precum și lipsa de vitamină A si C se asociază cu un risc crescut de dezvoltare a cancerului de limbă

Diagnosticul de cancer de limbă

Diagnosticul se pune după efectuarea examenului clinic, obținerea unui istoric medical amănunțit și realizarea investigațiilor paraclinice. Aceste teste includ:

  •        Examinare CT(Tomografie computerizată) a gurii și gâtului
  •        PET-CT – examinare care identifică activitate excesivă la nivelul unui organ
  •        Biposie – obținerea unei porțiuni din țesutul afectat, urmată de examinare histopatologică, astfel se pune în evidență existența celulelor canceroase la nivelul fragmentului recoltat

Tratamentul în cancerul de limbă

Tratamentul chirurgical

Îndepărtarea chirurgicală a tumorii este singurul tratament necesar pentru cancerele limbii de dimensiuni mici. Daca tumora este mare, s-ar putea ca aceasta să se raspândească și la nivelul ganglionilor limfatici ai gâtului. Când se întamplă acest lucru se recomandă și îndepărtarea ganglionilor afectați de procesul neoplazic. Majoritatea cancerelor de limbă mici lasă puține modificări cosmetice sau funcționale după ce sunt eliminate.

Radioterapia

Terapia cu radiații împiedică celulele canceroase să se dividă și încetinește creșterea tumorii. De asemenea, radioterapia are abilitatea de a distruge celulele canceroase și poate duce la micșorarea sau eliminarea tumorii. Radioterapia cu intensitate modulată permite utilizarea unor doze mai ridicate de radiații cu mai puține efecte secundare decât tehnicile convenționale de radioterapie.

Chimioterapia

Chimioterapia poate fi utilizată împreună cu radioterapia ca alternativă la intervenția chirurgicală. De asemenea poate fi folosită după realizarea intervenției chirurgicale pentru a scădea riscul recurenței cancerului. O altă utilizare a chimioterapiei este cea în tratamentul paleativ, pentru încetinirea creșterii tumorii și pentru controlul simptomelor atunci când cancerul nu poate fi vindecat.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!