Cancerul de prostata

Cancerul de prostată este unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer la nivel mondial în rândul bărbaților, fiind o boală a vârstnicului. Cancerul de prostată reprezintă o creștere anormală în dimensiuni a glandei prostatice ca urmare a unei proliferări celulare necontrolate. De regulă, cancerul de prostată are o dezvoltare lentă; astfel, simptomele inițiale pot fi puține sau absente. Riscul cancerigen crește odată cu înaintarea în vârstă.

 Prostata-repere anatomice și fiziologice

Prostata este o glandă accesorie a aparatului genital și urinar masculin  localizată anterior de rect și la baza vezicii urinare, înconjurând porțiunea inițială a uretrei numită uretră prostatică. Principala ei funcție este de secreție a unui lichid bogat în enzime, proteine și minerale cu rol nutritiv pentru spermatozoizi, lichidul prostatic. Lichidul prostatic este cel care conferă aspectul lăptos al spermei.

 Factori de risc

Au fost descriși mai mulți factori asociați cu apariția cancerului de prostată. Unul dintre ei este reprezentat de vârsta înaintată (vârsta mai mare de 65 de ani). Societatea americană de cancer apreciază că 6 din 10 cazuri de cancer de prostată sunt identificate la bărbați peste 65 de ani. De asemenea, un rol important îl are și istoricul familial (la pacienții cu rude de gradul 1 cu cancer de prostată riscul crește de 2 ori). Se consideră că și rasa are rol în apariția cancerului, astfel incidența cancerului de prostată este mai mare la rasa neagră decât la rasa albă sau asiatică. De menționat ar mai fi și localizarea geografică (incidența este mai redusă în Asia). Alimentația (consumul excesiv de grăsimi animale crește apariția cancerului de prostată), fumatul, inflamația prostatei, infecțiile cu transmitere sexuală au un rol încă incert în apariția cancerului de prostată.

 Simptome

Inițial simptomele pot fi absente, de aceea screeningul are o importanță deosebită în detecția cancerului de prostată. Printre simptomele care apar pot fi menționate:

-polakiurie, mai ales în timpul nopții, uneori imperioasă

-ejaculare dureroasă și dificultăți erectile

-hematurie sau prezenta sângelui  în spermă

-disurie și durere perineală

-oligurie și scăderea presiunii jetului urinar

Oricum, prezența acestor simptome nu diagnostichează cu certitudine cancerul de prostată. Există și alte boli cum ar fi prostatita, infecțiile urinare sau hipertrofia benignă de prostată care prezintă astfel de manifestări.

  Diagnostic

În cazul tumorilor localizate sau a celor cu invazie locală, simptomatologia poate fi absentă sau pot fi prezente unele simptome similare hipertrofiei benigne de prostată. Se pot efectua următoarele teste:

-analiza unei probe de urină

-detecția în sânge a antigenului specific prostatic (PSA)

-examinarea prostatei (prin tușeu rectal sau prin biopsie prostatică)

Analiza probei de urină se efectuează în scopul diagnosticului diferențial cu unele infecții urinare.

PSA este o proteină sintetizată de celulele acinare și de cele ale epiteliului ductal al glandei prostatice. În mod normal, PSA este prezent în ser în concentrații reduse, dar cancerul de prostată poate determina creșterea producției de PSA. Totuși, PSA nu este un marker specific pentru detecția cancerului de prostată întrucât creșterea valorilor acestui marker poate fi prezentă și în adenomul de prostată sau prostatita acută sau cronică. În mod normal, nivelul PSA crește odată cu înaintarea în vârstă. În ceea ce privește depistarea precoce a cancerului de prostată se recomandă  detecția PSA combinată cu examinarea prostatei (prin tușeu rectal) la bărbații cu vârste de peste 50 de ani care prezintă risc moderat. PSA se utilizează atât pentru detecția, monitorizarea, cât și pentru prognosticul bolii prostatice.

Examinarea prostatei prin tușeu rectal include o evaluare sistematică a glandei prostatice, pe toată suprafața ei analizând: consistența, mărimea, suprafața, sensibilitatea. Uneori se apreciază unele modificări de consistență ale glandei care pot fi sugestive pentru anumite afecțiuni:

Consistența crescută – sugestivă pentru hipertrofia benignă de prostată

Consistența îndurată – sugestivă pentru prostatită cronică

Consistența de tip pietros ar putea indica un cancer de prostată.

În ceea ce privește biopsierea, cel mai utilizat test este biopsia prin ultrasonografie transrectală. Probele de biopsie sunt analizate într-un laborator, iar în cazul descoperirii celulelor canceroase se va aprecia probabilitatea de răspândire a acestora cu ajutorul scorului Gleason. Cu cât acest scor are o valoare mai mică, cu atât probabilitatea de răspândire este mai scăzută.

Un scor Gleason de 6 indică o probabilitate scăzută de răspândire a cancerului, un scor Gleason de 7 indică o probabilitate intermediară de răspândire iar un scor Gleason de 8 indică probabilitate crescută de răspândire.

 Stadializare

În ceea ce privește stadializarea procesului canceros se va utiliza clasificarea denumită TNM (T=tumor; N=nodulus; M=metastasis). Această clasificare descrie tumora, apreciază adenopatiile locoregionale, dar și eventuala  metastazare a tumorii. În funcție de aceste variabile, se facilitează punerea diagnosticului. Această stadializare este utilizată împreună cu  valorile  PSA, dar și cu gradingul tumoral. Gradingul histologic face referire la următoarele valori:

Gx (nu se poate evalua gradul histologic)

G1 (tumoră bine diferențiată asociată cu scor Gleason 2-4)

G2 (tumoră moderat  diferențiată asociată cu scor Gleason 4-6)

G3 (tumoră slab diferențiată asociată cu un scor Gleason mai mare de 7)

Tipuri histopatologice

Peste 90 % din tipurile de cancer de prostată sunt reprezentate de adenocarcinoame care au ca punct de plecare  acinii de la nivelul glandei prostatice. Există și alte tipuri care se întâlnesc mai rar: carcinomul cu celule mici, carcinomul mucos, carcinomul endometroid, carcinomul cu celule de tranziție, carcinomul cu celule bazale, carcinom scuamos. Adenocarcinoamele se localizează cel mai frecvent în zona periferică a prostatei, inițial dezvoltându-se sub forma unor zone mici de celule canceroase răspândite printre celulele  normale ale epiteliului glandular prostatic.

 Prognostic

Prognosticul se apreciază în funcție de vârsta pacientului, în funcție de gradingul și stadializarea tumorală date de scorul Gleason și clasificarea TNM și în funcție de nivelul PSA și al fosfatazei acide serice. S-au identificat  multe grupe de risc, împărțite în  funcție de variabilele menționate anterior: grupe cu risc scăzut, cu risc mediu sau cu risc crescut.

Tratament

În funcție de o serie de factori se pot stabili mai multe opțiuni terapeutice. Una dintre ele este prostatectomia radicală. Prin această operație este îndepărtată prostata în întregime și o parte din țesutul învecinat împreună cu veziculele seminale. Pe lângă acțiunea de cele mai multe ori curativă, prostatectomia prezintă și unele reacții adverse: sângerări, formare de trombi, infecții, incontinență urinară, disfuncții erectile etc. O altă opțiune terapeutică ar putea fi reprezentată de radioterapie. Aceasta se utilizează în mai multe situații:

-când procesul canceros este strict localizat la nivelul prostatei (se apreciază că are o eficiență asemănătoare prostatectomiei radicale) se utilizează ca prim tratament

-când procesul canceros a recidivat sau nu a fost îndepărtat complet chirurgical (la nivelul prostatei)

-în fazele tardive ale cancerului de prostată, în scopul menținerii sub control a evoluției procesului canceros și cu scopul diminuării simptomatologiei

Există 2 tipuri de radioterapie: radioterapia externă conformațională și brahiterapia interstițială cu paladiu sau iod radioactiv.

De asemenea, se mai poate folosi crioterapia. Aceasta se folosește de obicei în stadiile incipiente ale cancerului de prostată. Aceasta poate fi o opțiune terapeutică în cazurile de recidivă ale procesului canceros după radioterapie. Tratamentul hormonal poate fi utilizat cu scop curativ în acest tip de cancer deoarece această tumoră este dependentă de androgeni încă din stadiile inițiale. Acest tip de tratament urmărește reducerea nivelului hormonilor masculini sau reducerea acțiunilor hormonilor masculini asupra celulelor tumorale prostatice. Tot în tratamentul cancerului de prostată se mai poate folosi și chimioterapia sub formă de monochimioterapie sau polichimioterapie. Se folosește ca o terapie de rezervă în cazul în care tratamentul hormonal nu a funcționat.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!