Bronşiectazia: ce este, care sunt simptomele, cum o tratăm

      Bronşiectazia reprezintă dilataţia ireversibilă a conductelor bronşice, datorită distrugerii componentelor elastice şi musculare din peretele bronşic. Această modificare va determina alterarea mecanismelor de clearance muco-ciliar, ceea ce va determina inflamaţia bronşică supurativă, cu evoluţie cronică marcată de acutizări şi remisiuni și hemoptizii repetate.

Aspectul normal al arborelui bronșic versus aspectul la pacienții cu bronșiectazie

      Incidenţa bolii este necunoscută, datorită nespecificităţii simptomelor, ceea ce duce la subdiagnosticarea importantă a acesteia. În era pre-antibiotică, se considera că bronşiectazia era la fel de frecventă ca şi tuberculoza pulmonară şi că era parte componentă a 92% din cazurile de bronşită cronică. După introducerea antibioterapiei, odată cu ameliorarea condiţiilor de igienă respiratorie la copil, incidenţa este în scădere deşi există încă un procent semnificativ de cazuri nediagnosticate sau incorect diagnosticate. Boala poate afecta orice vârstă dar pare să debuteze mai frecvent în copilărie. Incidenţa în populaţia generală este de 25 cazuri la 100.000 locuitori, iar cifra creşte la 272 cazuri la 100.000 locuitori pentru grupa de vârstă de peste 75 ani. Bronşiectazia afectează mai frecvent genul feminin, când formele clinice sunt atipice.

Plămânii – localizare, structură, rol

      Plămânii reprezintă principalele organe ale respiraţiei. Plămânii sunt organe pereche situate în cavitatea toracică, de o parte şi de alta a mediastinului. Dimensiunile diferă de la o persoană la alta în funcţie de vârstă, sex şi tipul constituţional. Greutatea plâmânilor diferă, plămânul drept având în medie 700 g faţă de 600 g ale plămânului stâng. Culoarea plâmânilor variază în funcţie de vârstă: la nou – născut, culoarea este roz – roşietică, iar la adult, albăstruie cu zone negre datorită depozitelor de praf şi cărbune (antracoză pulmonară). Plămânii au o consistenţă moale, buretoasă, elastică, revin la forma iniţială după ce au fost deformaţi.

      Plămânii au formă de trunchi de con, cu baza mulată pe diafragm şi vârful mai rotunjit. Vârful plămânilor depăşeşte puţin prima coastă şi clavicula. Plămânii ocupă spaţiul care le este oferit datorită proprietăţilor lor fizice. Prezintă două feţe:
  • externă (costală) – convexă, vine în contact cu coastele şi spaţiile intercostale; prezintă şanţuri adânci denumite fisuri: plămânul drept are două fisuri (oblică şi orizontală) care delimitează trei lobi: superior, mijlociu şi inferior; plămânul stâng prezintă o singură fisură între lobul superior şi cel inferior.
  • internă (mediastinală, medială) – concavă, mulată pe mediastin. Faţa internă prezintă hilul şi pediculul pulmonar. Acesta din urmă constituie ansamblul elementelor acoperite de pleură, care fac legătura între mediastin şi faţa medială a plămânilor. Pediculul este alcătuit dintr-un pedicul funcţional (bronhia principală şi vasele pulmonare) şi un pedicul vital (vasele bronhice, limfaticele şi nervii pulmonului).

      Plămânii sunt organizaţi în lobi, segmente, lobuli şi acini pulmonari. Lobii sunt unităţi anatomice mari alcătuite din segmente care sunt unităţi anatomice şi funcţionale mai mici, cu individualitate patologică. Segmentele pulmonare sunt şi unităţi anatomo – patologice, deoarece s-a observat că majoritatea afecţiunilor pulmonare inflamatorii au tendinţa de a se localiza într-o anumită zonă, de a respecta teritoriul segmentar de ventilaţie învecinat şi de a nu ocupa tot lobul. Segmentul pulmonar este o unitate funcţională deoarece prezintă un pedicul propriu format din bronhie, arteră, venă, limfatice şi nervi.

Anatomia plămânilor

      Segmentele sunt alcătuite din lobuli, unităţi morfologice mai mici, formate din totalitatea parenchimului respirator tributar unei bronhiole lobulare şi delimitate de septuri conjunctive perilobulare. Din bronhia principală dreaptă se desprinde bronhia superioară dreaptă. Bronhia intermediară se divide apoi în bronhia lobară mijlocie şi inferioară. Bronhia principală stângă se divide în bronhia lobară superioară stângă şi bronhia lobară inferioară stângă. Cele două bronhii primitive se continuă cu un număr mare de canale care se ramifică dihotomic de 17 – 19 ori la aproximativ un sfert de milion de bronhiole alveolare (cele mai mici diviziuni).

      Acinul pulmonar reprezintă unitatea morfo – funcţională a parenchimului pulmonar şi este format din totalitatea parenchimului tributar unei bronhiole respiratorii. Are un diametru de 1 – 2 mm şi este alcătuit din ducte alveolare, saci alveolari şi alveole pulmonare (cu dimensiuni de 1/10 –  2/10 mm). Bronhiolele respiratorii se continuă cu zone de tranziţie aflate între căile aeriene de conducere şi cele de schimb numite ducte alveolare, al căror pereţi sunt parte componentă integrală din alveole.

      Funcţia majoră a sistemului respirator este de a asigura O2 organismului şi de a elimina excesul de CO2. Funcţionarea optimă a sistemului respirator este realizată de ritmul, profunzimea şi rata respiraţiei, de volumele pulmonare, de rata de consum a O2 şi de eliminare a CO2.

      Funcţiile plămânilor sunt:

  • respiratorii: principala funcţie a plămânilor este de a asigura un schimb rapid şi eficient de gaze. Această funcţie este îndeplinită prin interacţiunea bine coordonată dintre plămâni şi sistemul nervos central, diafragm, musculatura cutiei toracice şi sistemul circulator;
  • nerespiratorii: funcţie de rezervor sangvin (circa 600 ml sânge); funcţie de clearance muco-ciliar (mecanism de apărare); funcţie de control a concentraţiei anumitor substanţe farmacologice; funcţie metabolică (în metabolismul glucidic, lipidic, protidic); funcţie de excreţie (substanţe volatile, apă); funcţie de control a presiunii sangvine pulmonare; funcţie de reglare a balanţei hidroelectrolitice; funcţie de filtrare (filtrarea emboluşilor leucocitari circulanţi şi a resturilor celulare din sânge); funcţie de apărare locală nespecifică (umorală şi celulară) şi specifică (imunologică); funcţie de absorbţie (a unor medicamente aerosolizate).
      În concluzie, tractul respirator este divizat la nivelul marginii inferioare al cartilajului cricoid în două porţiuni:
  • porţiunea de conducere – care cuprinde căile respiratorii de conducere reprezentate de: trahee, bronhiile primitive (principale) dreaptă şi stângă, bronhiile mici (lobare, segmentare, interlobulare), bronhiolele nerespiratorii.
  • porţiunea respiratorie – care este alcătuită din unităţile respiratorii terminale reprezentate de: bronhiole respiratorii, ducte alveolare, saci alveolari, alveole.

Clasificarea bronșiectaziilor

A) Bronșiectazie primitivă (congenitală):
  • formele cu debut precoce;
  • formele cu topografie bilaterală;
  • cazurile cu antecedente heredo – colaterale de bronşiectazie;
  • formele asociate cu alte deficite imune;
  • formele asociate cu alte malformaţii: sindromul Kartagener (situs inversus), sindromul Mounier-Kuhn (sinuzită etmoido – maxilară, traheo – bronhomegalie şi dopuri epidermice în conductul auditiv extern), deficit de α1-antitripsină.
B) Bronșiectazie secundară:
  • formele cu topografie unilaterală;
  • consecința unor boli bronhopulmonare vindecate deficitar: apariţia de benzi de fibroză ce modifică traiectul şi calibrul bronşiilor (tuberculoză pulmonară, pahipleurită, supuraţie pulmonară cronică, compresiuni bronşice).

Tipuri de bronșiectazii

Cauzele de bronșiectazie

1) Infecţii respiratorii (30 – 35% din cazuri):
  • de natură bacteriană: Haemophilus influenzae și Pseudomonas aeruginosa (cel mai frecvent), Moraxella catarrhalis, Staphylococcus aureus, Streptococcus pneumoniae, Bordetella pertussis, Klebsiella spp, Mycoplasma pneumoniae;
  • de natură fungică: Aspergillus, Histoplasma capsulatum;
  • de natură virală: Adenovirus, Herpes simplex virus, virusul gripal, Paramixovirus, virusul sinciţial respirator.
2) Boli congenitale:
  • deficitul de α1-antitripsină;
  • sindromul Kartagener;
  • sindromul Mounier-Kuhn;
  • fibroza chistică;
  • sindromul Marfan;
  • sindromul unghiilor galbene.
3) Deficienţe imunologice:
  • de cauză primară: hipogamaglobulinemie, hipocomplementemie, deficienţe imune severe combinate;
  • de cauză secundară: infecția HIV – SIDA, tratament cu medicație imunosupresoare, boala Crohn, poliartrita reumatoidă, lupus eritematos sistemic.
4) Obstrucţie bronşică:
  • cancer endobronşic;
  • compresiuni extrinseci (de obicei secundare unei mase tumorale sau unei adenopatii);
  • corpi străini intrabronşici;
  • postoperator – după rezecţie lobară, prin apariţia de benzi de fibroză ce tracţionează şi modifică traiectul şi calibrul bronşiilor.
5) Leziuni inhalatorii (prin mecanism direct de alterare anatomică şi funcţională a bronşiilor):
  • gaze şi vapori toxici (amoniac, clor, dioxid de azot);
  • aspiraţia de suc gastric sau componente alimentare.

Cum apare bronșiectazia?

      Indiferent de factorul care a declanșat boala, răsunetul asupra peretelui bronşic va fi de alterare severă a structurii şi funcţiei acestuia, ceea ce are drept consecinţă alterarea clearence-ului muco-ciliar şi imposibilitatea realizării unei eliminări corecte a secreţiilor bronşice. Aceasta va duce la acumularea şi stagnarea secreţiilor bronşice in situ, ceea ce va favoriza apariţia inflamaţiei cronice şi a puseelor de suprainfecţie. Stagnarea secreţiilor infectate şi acumularea mediatorilor inflamaţiei vor agrava modificările pre-existente bronşice, inchizând astfel cercul vicios. Fiecare episod infecţios bronşic va induce degradarea suplimentară a funcţiei pulmonare, ceea ce va determina, în timp, apariţia hipertensiunii pulmonare şi afectarea cordului drept.

Tablul clinic din bronșiectazie

I) Anamneza

      Din discuția cu pacientul, vom fi atenți la următoarele aspecte:

  • vechi tuşitor (debut insidios);
  • cu episoade bronşitice recidivante, bronhoree;
  • pneumonii recidivante în aceeaşi zonă;
  • hemoptizii repetate (fără cauză aparentă).
II) În perioada de stare, pacientul cu bronșiectazie prezintă următoarele simptome:
  • tuse cu expectoraţie mucopurulentă, abundentă (bronhoree 50 – 100 – 300 ml pe zi – esenţială pentru diagnostic), care apare în special dimineaţa şi este favorizată de anumite poziţii. Sputa este stratificabilă în patru straturi – grunjos, purulent, mucos şi seros, are miros fad (când fermentează) sau este inodoră (drenaj eficient).
  • hemoptizii prin ruptura vaselor din peretele bronhiilor, fie la debut (sânge roşu, curat sau cheaguri) sau ca o complicaţie (sânge amestecat cu puroi – în 50 – 70% din cazuri).
  • dispnee (apare tardiv – bronhopneumonie sau emfizem consecutiv).
  • dureri toracice (distensia bronhiei sau coafectarea pleurală).
  • febra (retenţie de puroi sau abces peribronşiectatic: curba febrilă se încrucişează cu cea a expectoraţiei).
  • anorexie (gastrită prin ingestie de puroi, tuse supărătoare, emetizantă).
III) Examenul clinic obiectiv ne arată următoarele:
  • sindrom bronşitic: tuse cu expectoraţie, raluri subcrepitante ± raluri sibilante la nivelul ariilor pulmonare afectate.
  • sindrom de condensare – accentuarea transmiterii vibraţiilor vocale, matitate sau submatitate, suflu tubar, focar de crepitante;
  • sindrom cavitar – voce cavernoasă/ amforică, hipersonoritate, suflu cavitar, garguiment;
  • sindrom pleural – diminuarea vibraţiilor vocale; matitate declivă; diminuarea sau abolirea murmurului vezicular; frecătura pleurală; suflu pleuretic.
  • hipocratism digital.
  • febră, frisoane, transpiraţii profuze.

Investigațiile paraclinice din bronșiectazie

  • Bronhoscopia este obligatorie, în special în formele localizate, pentru identificarea unei eventuale cause tratabile (neoplasm, eliminarea unui corp străin) şi pentru stabilirea sediului hemoptiziei; concomitent permite şi aspirarea secreţiilor bronşice pentru analiza bacteriologică
  • Examenul sputei ± hemocultură şi detectarea sindromului inflamator pot permite identificarea şi stabilirea agentului etiologic şi a antibiogramei germenului sau germenilor care colonizează sau sunt responsabili de exacerbări, fiind utile astfel şi în realizarea diagnosticului diferenţial.
  • Explorarea funcţională respiratorie (spirometria) decelează existenţa unei disfuncţii ventilatorii mixte, predominant restrictivă. Este utilă mai ales pentru aprecierea rezervei funcţionale respiratorii a pulmonului restant în vederea exerezei chirurgicale şi este un element important de urmărire a evoluţiei bolii în timp. Trebuie realizată la distanţă de cel puţin o lună de un episod de exacerbare infecţioasă.
  • Explorarea factorilor etiologici: testul sudorii (fibroza chistică), determinări imunologice (pentru identificarea bolilor autoimune sau cu deficite imunologice), dozarea de α1-antitripsină.
  • Radiografia toracică standard poate fi normală sau poate prezenta imagini înalt sugestive pentru diagnostic: imagini areolare („în rozetă” sau „în fagure de miere”) situate mai frecvent la una din baze sau la ambele, opacităţi retractile, accentuarea unilaterală a desenului bronhovascular hilio-bazal, umbre liniare paralele („şine de tramvai”) consecutiv îngroşării pereţilor bronşici, benzi opace groase, uneori ramificate în „degete de mănuşă” (prin umplerea permanentă cu secreţii a bronşiilor).

Aspectul radilogic al bronșiectaziilor
  • Tomografia computerizată de înaltă rezoluţie (cu secţiuni de 0,5 – 2 mm), fără substanţă de contrast, este metoda de elecţie pentru identificarea existenţei şi extenziei leziunilor bronşiectatice, pentru precizarea formei anatomopatologice (ampulară, cilindrică, moniliformă, chistiformă), pentru precizarea sediului şi topografiei. Este la fel de specifică şi sensibilă ca bronhografia şi prezintă avanatajul de a nu avea contraindicaţii.
  • Bronhografia cu substanţă de contrast hidrosolubilă era considerată examenul de referinţă (golden standard) pentru diagnosticul de bronșiectazie. În prezent, această investigație a fost complet înlocuită de computer tomografie.

Complicaţiile bronșiectaziei

A) Complicaţii pulmonare:
  • hemoptizii;
  • pneumonii şi bronhopneumonii recidivante;
  • abcese peribronşiectatice;
  • fibroză pulmonară consecutivă infecţiilor repetate generatoare de insuficienţă respiratorie cronică şi cord pulmonar cronic;
  • metaplazia epiteliului bronşic ce poate favoriza apariţia cancerului bronşic.
B) Complicaţii pleurale:
C) Complicaţii la distanţă:
  • abcese metastatice (rinichi, splină, ficat, creier);
  • endocardită infecțioasă;
  • flebite;
  • nefropatii glomerulare sau interstiţiale;
  • poliartrită;
  • amiloidoză secundară (generatoare de sindrom nefrotic);
  • degete hipocratice.

Tratamentul în bronșiectazii

I) Regimul igieno – dietetic

  • repausul la pat în cursul episoadelor acute febrile;
  • evitarea suprasolicitărilor vocale;
  • dieta “febrililor” – aport caloric suficient (hipercatabolism din cauza supuraţiei bronşice cronice) şi aport hidric corespunzător (suplimentarea lichidelor în caz de expectoraţie vîscoasă), cu evitarea alimentelor iritante şi a alcoolului;
  • înlăturarea factorilor iritanţi bronşici, fumatul, atmosfera poluată;
  • evitarea variaţiilor bruşte de temperatură.

II) Tratamentul medicamentos

      Acest tratament are următoarele obiective: eliminarea cauzei (când este posibil), în special a factorului obstructiv; combaterea infecţiei; favorizarea drenajului secreţiilor bronşice; creşterea rezistenţei generale a organismului.

      Combaterea infecţiei are la bază tratamentul antiinfecţios cu antibiotice:

1) Dacă pacientul are stare generală bună ± febră – se preferă tratament în ambulator cu:

  • Amoxicilină (1000 mg x 3 / zi) sau Cotrimoxazol (2 comprimate x 2 / zi);
  • în caz de spută fetidă – se poate adăuga Metronidazol 2 g / zi.

2) Dacă pacientul are stare generală alterată + febră = spitalizare + tratament cu:

  • cefalosporină din generaţia a III-a (Cefotaxim 1 – 2 g x 3 / zi sau Ceftriaxonă 2 g / zi) ± chinolonă (Ciprofloxacin 500 mg x 2 / zi per os sau 400 mg x 2 / zi intravenos);
  • în cazul în care se suspectă germeni plurirezistenţi (Pseudomonas aeruginosa, în special): Tazobactam (Ticarcilină + Acid clavulanic), o cefalosporină antipseudomonas (Ceftazidim) ± Amikacină, Colimicină inhalator în formele cu rezistenţă extinsă;
  • stafilococul auriu meticilino – rezistent impune fie o biterapie (2 antibiotice) eficace pe cale orală, fie o monoterapie intravenoasă;
  • la pacienţii cu mai mult de 3 exacerbări infecţioase pe an se poate propune un tratament cronic cu un macrolid administrat la ½ din doza obişnuită (Claritromicină 500 mg / zi) timp de 3 luni urmat de 2 – 3 luni pauză cu reluarea ulterioară a aceluiaşi tratament.

      În toate cazurile, tratamentul antibiotic va fi adaptat la rezultatele antibiogramei germenului / germenilor izolaţi din spută; durata tratamentului va fi de 10 – 14 zile. Alternarea antibioticelor poate fi benefică în caz de tendinţă la prelungire a episodului supurativ acut.

      Favorizarea eliminării secreţiilor bronşice se va face cu:
  • mucolitice, fludifiante, expectorante ± bronhodilatatoare – utile în special în perioadele de suprainfecţie bronşică;
  • drenajul postural se efectuează înainte de mese şi constă în aşezarea bolnavului, în raport cu sediul bronşiectaziei, într-o poziţie care să favorizeze scurgerea secreţiilor în virtutea gravitaţiei: lobul inferior, unilateral – decubit lateral, pe partea sănătoasă; lobul mijlociu – decubit dorsal; segmentele dorsale – în decubit ventral; lobii inferiori (bilateral) – în poziţie Trendelenburg; lobii superiori – în poziţie semişezândă; bolnavul va păstra această poziţie circa 10 minute de 2 – 3 ori / zi, crescând progresiv durata unei şedinţe până la 30 minute;
  • bronhoaspiraţia cu bronhoscopul poate fi utilă (pe termen scurt) în cazul bolnavilor la care drenajul postural este ineficient sau pacienţii sunt debilitaţi;
  • tapotajul zonei se va practica în cursul drenajului postural, precum şi în cursul tusei controlate pentru a ajuta desprinderea secreţiilor.
Criterii de eficienţă a tratamentului
Cauzele eşecului terapeutic
  •  scăderea asociată a febrei şi expectoraţiei;
  • ameliorarea stării generale;
  • antibioterapia;
  • doze suficiente + prelungit + asociat;
  • alternanţa antibioticelor – eficientă.
  • leziuni necrotice întinse;
  • drenaj insuficient – bronşic sau pleural (obstrucţie corpi străini, neoplasm) – drenaj percutan sau drenaj endoscopic;
  • teren foarte precar;
  • antibiotic ineficient sau în doză insuficientă.

      Tratamentul intervenţional este indicat în hemoptiziile masive. Acesta implică: tamponament endobronşic bronhoscopic cu balonaş Fogarty, embolizarea arterei bronşice cu material resorbabil în cursul arteriografiei, hemostază chirurgicală cu chirurgie de rezecţie.

       Tratamentul hemoptiziei – este o URGENȚĂ MEDICALĂ și implică:
  • calmarea pacientului;
  • repaus în poziţie semişezândă;
  • evitarea tusei, repaus vocal;
  • atmosferă calmă, aer curat, cald şi uşor umed;
  • pungă cu gheaţă pe stern;
  • alimentaţie cu lichide reci;
  • antitusive (codeină);
  • hemostatice – Vitamina K, Etamsilat, Adrenostazin;
  • tamponament endobronşic cu balon Fogarty, embolizarea arterei bronşice, pneumotorax hemostatic ipsilateral, hemostază / rezecţie chirurgicală.

      Tratamentul chirurgical în bronșiectazie are o serie de indicații, contraindicații și precauții.

  • Indicaţii: formele unilaterale, în special cele sacciforme, deoarece drenează dificil, formele cu hemoptizii repetate, formele cu obstrucţii ireversibile, formele cu pneumonii cronice sau frecvent recidivante
  • Contraindicaţii: formele difuze bilaterale, formele asociate cu boli generale grave, vârstnicii peste 70 de ani la care raportul risc/beneficiu nu justifică riscul intervenţiei chirurgicale
  • Precauţii – obligatorii: bilanţ anatomic exact al leziunilor bronşice pentru a preciza sediul, evaluare preoperatorie şi postoperatorie a capacităţii funcţionale pulmonare, intervenţia se va desfăşura în afara episoadelor supurative și înaintea apariţiei complicaţiilor severe (abcesul peribronşiectatic, fibrotoraxul)
  • Intervenţie chirurgicală de rutină este reprezentată de exereza lobului pulmonar afectat. În cazuri particulare, în special când vorbim de cazurile de fibroză chistică sau mucoviscidoză se poate discuta despre transplantul de plămân sau ambii plămâni sau transplantul cord – plămân.

Profilaxia în bronșiectazie

      Măsurile de profilaxia primară reprezintă combaterea factorilor ce favorizează dilataţia bronşică. Aceste măsuri sunt:

  • tratamentul complicaţiilor bronhopulmonare ale rujeolei, gripei şi tusei convulsive;
  • asanarea focarelor de infecţie rino-buco-faringiene pentru a împiedica propagarea descendentă a infecţiei;
  • extragerea corpilor străini endobronşici;
  • tratamentul energic al infecţiilor respiratorii (tuberculoză, supuraţii pulmonare, pleurezii) pentru a împiedica vindecarea cu defect.
  • igiena şi protecţia muncii la cei care lucrează în atmosferă poluată;
  • depistarea şi tratarea sistematică a tuşitorilor cronici.

      Măsurile de profilaxia secundară reprezintă evitarea şi prevenirea suprainfecţiilor bronşice şi reducerea severităţii bolii. Aceste măsuri sunt:

  • evitarea expunerilor la frig, umezeală, pulberi şi substanţe chimice iritante;
  • administrarea preventivă de chimioterapice sau antibiotice;
  • vaccinarea anti-gripală anuală şi eventual anti-pneumococică şi anti-hemophilus.

Prognosticul bronșiectaziei

      Prognosticul unei bronșiectazii depinde de eficacitatea cu care sunt prevenite şi controlate episoadele infecţioase şi celelalte complicaţii ale bolii. De obicei, formele necomplicate au un prognostic bun, 80% din pacienţi păstrând o capacitate funcţională pulmonară satisfăcătoare. Formele secundare fibrozei chistice au un prognostic mai rezervat, durata medie de supravieţuire fiind de 35 – 36 de ani.

 

De REȚINUT !!
  • Deşi incidenţa şi prevalenţa sa este în scădere (odată cu era antibioticelor), bronşiectazia rămâne o boală subdiagnosticată şi subtratată.
  • Bronşiectazia se va suspecta la un pacient tuşitor cronic, cu antecente persoanale patologice de suferinţă pulmonară (eventual incorect tratată) şi care solicită consultaţie medicală pentru un puseu infecţios respirator intercurent (modificarea caracterului sputei, dispnee asociată sau nu cu wheezing, eventual hemoptizie şi dureri toracice).
  • Examenul clinic poate fi nespecific (raluri subcrepitante asociate sau nu cu raluri sibilante localizate într-un anumit teritoriu pulmonar sau afectând pulmonul bilateral, simetric) sau poate mima un sindrom de condensare (raluri crepitante localizate) sau poate fi dominat de fenomene de decompensare cardiacă dreaptă (în formele cu evoluţie îndelungată, complicate).
  • Radiografia toracică poate fi nespecifică, dar de obicei oferă suficiente indicii pentru a continua cu o tomografie computerizată de înaltă rezoluţie care va da diagnosticul de certitudine.
  • Explorări suplimentare sunt necesare pentru a stabili factorul favorizant al bolii precum şi agentul etiologic responsabil la acel moment de suprainfecţia secreţiilor bronşice stagnante.
  • Obiective tratamentului sunt: eliminarea cauzei (când este posibil), în special a factorului obstructiv; combaterea infecţiei; favorizarea drenajului secreţiilor bronşice; creşterea rezistenţei generale a organismului.
  • Tratamentul hemoptiziei este o URGENȚĂ MEDICALĂ !!
  • Măsurile de profilaxia primară reprezintă combaterea factorilor ce favorizează dilataţia bronşică. Măsurile de profilaxia secundară reprezintă evitarea şi prevenirea suprainfecţiilor bronşice şi reducerea severităţii bolii.

 

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!