bloc atrioventricular de gradul i
Blocul atrioventricular este de trei tipuri: gradul I, gradul II, gradul III.

Cum se manifestă un bloc atrioventricular ?

Blocul atrioventricular este o patologie cardiacă ce se caracterizează printr-o încetinire sau o întrerupere de conducere între atriu și ventricul. Blocul atrioventricular se poate manifesta permanent sau intermitent. Etiologia acestei patologii poate fi cauzată de o alterare funcțională sau organică.

Clasificare:

În funcție de manifestările fiziopatologice, blocul atrioventricular se poate încadra în trei categorii:

  1. Bloc atrioventricular de gradul I
  2. Bloc atrioventricular de gradul II
  3. Bloc atrioventricular de gradul III

De asemenea, blocul atrioventricular are două forme: acută și cronică:

  1. Blocul atrioventricular acut este permanent, dar prezintă o formă de manifestare nerecidivantă și regresivă.
  2. Blocul atrioventricular cronic are caracter  permanent și recidivant.

Blocul atrioventricular – Etiologie

Cauzele care stau la baza acestei patologii pot varia la forme diferite de manifestare.

Bloc atrioventricular acut

  • Una dintre posibilele cauze ale apariției acestei patologii este infarctul miocardic. Infarctul miocardic anterior poate avea drept consecință apariția blocului atrioventricular suprahisian. Caracteristica acestuia este reprezentată de apariția complexelor QRS înguste pe electrocardiogramă. Infarctul miocardic anterior poate conduce la declanșarea blocului atrioventricular intrahisian. Acesta se poate recunoaște pe electrocardiogramă prin prezența complexului QRS larg.
  • Infecțiile pot reprezenta o altă cauză a apariției blocului atrioventricular acut. Printre acestea se enumeră: borrelioza, difteria etc. Nu doar infecțiile pot fi răspunzătoare de declanșarea blocului atrioventricular, ci și inflamațiile de la nivelul țesutului conjunctiv de la nivelul cordului sau ale țesuturilor din apropierea acestuia.
  • Manifestarea acestei patologii poate fi determinată și de unele cauze iatrogene, precum administrarea unor medicamente de tipul: beta-blocanțiilor, chinidinicele, imipraminicele , digitalicele etc.

Bloc atrioventricular cronic

  • Cele mai comune cauze ale apariției blocului atrioventricular cronic sunt cele degenerative. În general, acestea afectează o ramură a fasciculului Hiss.
  • Pot exista și alte cauze ale dezvoltării blocului atrioventricular, dar acestea sunt mai puțin întâlnite. Printre acestea se regăsesc: cardiomiopatia ischemică, leziunile chirurgicale. De asemenea, există patologii care pot produce leziuni la nivelul fasciculului Hiss. Astfel de patologii sunt: endocardita Osler, hemocromatoza, spondilartrita anchilozantă, sarcoidoza.

Stimularea vagală poate reprezenta o altă cauză importantă. Nervul vag, aparținând sistemului nervos parasimpatic are efect de încetinire a ritmului cardiac, precum și a scăderii conducerii impulsurilor electrice prin nodul atrioventricular. Efectele parasimpatice ale nervului vag apar ca urmare a simulării sinusului carotic prin masaj (manevra Valsalva).

Patologiile ce afectează morfologia inimii pot afecta conducerea impulsurilor electrice. Blocul atrioventricular se poate manifesta în cadrul următoarelor patologii: stenoză aortică, stenoză a a valvei mitrale, miocardită, cardiomiopatie.

Blocul atrioventricular poate fi cauzat și de hipopotasemie, hiperpotasemie, hipotermie. Blocul atrioventricular poate fi și congenital.

Blocul atrioventricular – Simptome

Blocul atrioventricular poate fi asimptomatic, dar în cazuri grave poate avea și manifestări clinice. Se pot înregistra palpitații, dispnee, angină. În cazuri grave pot apărea pre-sincopă, sincopă sau stop cardiac.

Blocul atrioventricular – Tratament

Tratamentul medicamentos prescris are rolul de a ameliora simptomele acestei patologii.

Pentru a preveni accidentele sincopale și insuficiența cardiacă secundară se utilizează stimularea electrosistolică. Stimularea electrosistolică poate fi tranzitorie sau permanentă. Cea tranzitorie se realizează prin punerea unei sonde de stimulare la nivelul vârfului ventriculului drept. Stimularea permanentă constă în implantarea unei stimulator în regiunea pectorală, la care se atașează o sondă unipolară sau bipolară. Stimulatorul poate fi de mai multe tipuri: detector, bicameral, programabil. Stimulatorul detector are rolul de a evidenția complexele QRS specifice unei frecvențe slabe și de a antrena o stimulare. Stimulatorul programabil are avantajul că pe durata utilizării acestuia parametrii se pot modifica fără a recurge la intervenții chirurgicale.

Blocul atrioventricular – Evoluție

Evoluția acestei patologii este imprevizibilă și poate avansa. Aceasta poate conduce la apariția complicațiilor și chiar a decesului. De aceea, este foarte important a se respecta indicațiile medicului specialist și a respecta consultațiile medicale periodice.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!