Căutare
Căutare
Toate procedurile
Analiza detaliată
Analiza detaliată
Blefarita reprezintă o afecțiune ce presupune inflamația pleoapelor unei persoane. Această inflamație a pleoapelor întâlnită în blefarita se asociază cu senzația de iritație și cu apariția unor scuame la nivelul genelor. Pleoapele în blefarita vor fi astfel roșii și edemațiate, uneori fiind prezente și secreții; orificiile glandulare pot fi și ele afectate.
Când vorbim de inflamația pleoapelor din blefarită, trebuie să menționăm că aceasta afectează în special marginile libere palpebrale, fie superioare, fie inferioare.
Există anumiți factori favorizanți ai acestei afecțiuni, între care amintim:
Dintre agenții infecțioși care sunt detectați cel mai frecvent menționăm:
Deși este cunoscut faptul că îndeobște infecțiile cu Staphylococus și secreția crescută de sebuum sunt implicate în apariția blefaritei, cu toate acestea, etiologia blefaritei nu este complet elucidată până la acest moment.
Pacienții care suferă de această afecțiune au pleoapele afectate, prezentând următoarele semne și simptome:
Blefarita poate fi, după modul de apariție și durata sa:
După localizare putem avea:
După agentul etiologic discutăm de:
După formele clinice descriem:
Blefarita seboreică este asociată cel mai adesea cu dermatita seboreică a pielii capului. Astfel, lipidele sunt secretate în exces sub acțiunea bacteriei Corynebacterium (prezentă la nivelul pielii) și sunt transformate în acizi grași iritanți. De aceea, înroșirea marginii libere a pleoapelor este asociată cu depuneri grase ce lipesc genele între ele; sunt prezente scuame subțiri la nivelul marginii pleoapelor și, de asemenea, pe gene.
Blefarita anterioară afectează marginea externă a pleoapelor, adică locul unde sunt implantate genele.
Blefarita posterioară afectează fața internă a pleoapelor și este consecința disfuncției glandelor sebacee Meibomius; blefarita posterioară este de obicei asociată cu acneea rozacee a feței, dar se întâlnește și în dermatita din herpes simplex, cea asociată cu virusul varicelo-zosterian, moluscum contagiosum, dermatita alergică sau dermatita stafilococică. Inflamația și obstrucția glandelor meibomiene poartă denumirea de meibomianită. Mecanismul de producere este explicat prin faptul că secreția glandelor meibomiene devine mai vâscoasă și blochează în consecință orificiile acestor glande; secrețiile care stagnează la acest nivel constituie un mediu propice pentru bacterii.
Blefarita stafilococică se manifestă clinic prin roșeața marginii libere a pleoapelor, la baza genelor fiind prezente scuame dure, fibrinoase; aceste scuame înconjoară baza genelor precum un manșon. În formele mai grave se pot forma la rădăcina genelor microabcese, vizibile sub forma unor mici puncte galbene la acest nivel.
Blefarita eritematoasă evidențiază chiar prin denumire aspectul definitoriu, și anume: congestia (roșeața) și edemul (umflarea) pleoapelor.
Blefarita scuamoasă este caracterizată de prezența scuamelor, îndeosebi la persoanele cu teren seboreic, care asociază și mătreață a scalpului. Inconvenientele sunt mai ales de ordin estetic (datorită aspectului). De asemenea, pacientul prezintă un anumit grad de disconfort la nivelul pleoapelor datorită acestor scuame.
Blefarita ulceroasă este cauzată de infecția stafilococică și prezintă contagiozitate, transmițându-se de la un cil la celălalt. Pacientul prezintă o senzație puternică de mâncărime la nivelul ochilor, prin frecare putând determina leziuni la nivelul pleoapelor. Uneori sunt prezente microabcese.
Blefaritele mixte sunt mai des întâlnite la persoanele adulte, după o perioadă lungă de evoluție a afecțiunii.
Evoluția blefaritei este de obicei cronică, pacienții prezentând perioade în care simptomele lipsesc, și perioade de exacerbare a acestora.
Cele mai frecvente complicații ale blefaritelor cronice sunt:
Diagnosticul de blefarită va fi pus pe seama simptomelor clinice enunțate mai sus și pe baza examinărilor de laborator. Astfel, se vor preleva probe ale secreției conjunctivale și se va efectua antibiogramă. În funcție de agentul etiologic identificat și de rezultatul antibiogramei, medicul oftalmolog va prescrie tratamentul potrivit.
Tratamentul blefaritei include:
Tratamentul pentru blefarită presupune în primul rând menținerea unei igiene riguroase la nivelul ochilor. Astfel, se recomandă aplicarea unor comprese călduțe pe pleoape, vizând înmuierea scuamelor și facilitarea îndepărtării lor și, de asemenea, lichefierea secrețiilor vâscoase ale glandelor sebacee situate la baza genelor, pentru a favoriza evacuarea conținutului acestora. Compresele se vor aplica zilnic, de două – trei ori pe zi, pentru o durată de aproximativ 5 minute.
Pleoapele se vor spăla și scuamele vor fi îndepărtate mecanic. În această afecțiune este foarte important masajul zilnic al pleoapelor, care poate fi realizat în timpul aplicării soluțiilor de curățare. Dintre soluțiile recomandate amintim Blefaroshampoo sau Blefarogel, aplicate pe un tampon de vată sau dischetă demachiantă. De asemenea, pentru toaleta oculară pot fi folosite șervețele umede special concepute, sterile, de tipul Iridium.
Dacă pacientul asociază conjunctivită acută, medicul oftalmolog va putea găsi necesar să prescrie soluții pe bază de cortizon sau antibiotic (conform antibiogramei). Unguentul cu antibiotic poate fi aplicat, după toaleta locală a pleoapelor, cu ajutorul unui bețișor auricular sau cu degetul.
În cazul în care pacientul prezintă și afectarea filmului lacrimal, tratamentul poate include și soluții de tipul lacrimilor artificiale: Hylocare, Systane ultra, Lubristil etc.
Importantă este igiena riguroasă a mâinilor cu apă și săpun înaintea acestor manevre asupra zonei oculare și educarea pacienților în privința evitării punerii mâinilor neigienizate la ochi și a frecării acestora pe parcursul zilei.
Foarte rar, în cazuri care nu răspund corespunzător tratamentului menționat mai sus, medicul poate considera oportună instituirea unui tratament antibiotic oral.
Dacă medicul oftalmolog detectează vicii de refracție, acestea vor fi corectate prin recomandarea purtării unor ochelari cu lentile corespunzătoare viciului diagnosticat.
Deși de ani buni s-a încetățenit ideea că renumitul ceai de mușețel face bine în afecțiunile oculare, medicii oftalmologi atrag atenția că nu este chiar așa. Nu se contestă proprietățile antibacteriene ale ceaiului de mușețel, însă nu se indică aplicarea lui la nivelul ochilor. În plus, poate interacționa cu anumite tratamente medicamentoase, de tipul anticoagulantelor, mușețelul având și el proprietăți anticoagulante. Pe de altă parte, mușețelul conține o substanță numită chamazulenă, care poate favoriza și reactiva micozele. Persoanele alergice pot dezvolta o reacție alergică și la aparent banalul mușețel.
Mai puțin cunoscută, dar indicată de fitoterapeuți ca astringent și antiinflamator în afecțiunile oftalmologice este infuzia de albăstrele. Planta intră și în compoziția unor colire fitoterapice.
O alternativă acceptată pentru pacienții care doresc utilizarea unor remedii fitoterapice o constituie folosirea șervețelelor pentru igienă oculară Iridium, care conțin extract de echinaceea și ananas.
Dacă pacientul dorește utilizarea unui tratament alternativ este indicat a se consulta cu medicul specialist oftalmolog în acest sens.
Tratamentul este individualizat și este necesară prezentarea la medic pentru punerea diagnosticului corect, a primirii tratamentului corespunzător și pentru evitarea complicațiilor.
Nu neglijați simptome aparent banale și nu ezitați să consultați medicul oftalmolog pentru un diagnostic corect!
Cataracta , Conjunctivita , Dezlipirea de retina Keratoconus
Cataracta , Conjunctivita , Dezlipirea de retina Glaucom
© Copyright 2023 NewsMed - Toate drepturile rezervate.