Distribuie Articolul

1. Compoziția și clasa de medicamente din care face parte Bioflu Expectorant

Bioflu Expectorant este un decongestionant nazal. Bioflu Expectorant este folosit pentru tratamentul simptomatic al congestiei nazale şi tusei productive care se asociază în general cu afecţiuni ale tractului respirator: sinuzite, rinite, faringite şi bronşite.

Bioflu Expectorant se găseşte sub formă lichidă într-un flacon din sticlă brună. Siropul este limpede, de culoare roz, având un gust dulce-amărui.

Bioflu Expectorant conține:

  • Două substanţe active: guaifenesină şi clorhidrat de pseudoefedrină;
  • Alte componente: zahăr, glicerol, propilenglicol, acid citric monohidrat, glucoză monohidrat, benzoat de sodiu (E 211), levomentol, acesulfam de potasiu, amarant (E 123), apă purificată, aromă de caramel şi de fructe de pădure.

2. Indicații și contraindicații ale Bioflu Expectorant

Indicații

Bioflu Expectorant este indicat pentru decongestionarea mucoasei nazale, fiind util în boli pulmonare şi ale bronhiilor în care se formează mucus vâscos. Bioflu Expectorant fluidifică mucusul vâscos, fiind după, eliminat mult mai uşor prin tuse.

Bioflu Expectorant contribuie şi la dezobstruarea nasului înfundat, astfel încât vă va ajuta să respiraţi mai uşor și va elimina senzaţia de apăsare de la nivelul sinusurilor.

Este indicat pentru copiii cu vârsta între 6 şi 12 ani.

Contraindicații

Bioflu Expectorant, sirop este contraindicat în cazul în care copilul dumneavoastră:

– este alergic la unul sau mai multe componente ale acestui medicament;
– hipertensiune arterială severă sau tulburări ale ritmului cardiac;
– prezintă tulburări severe ale circulaţiei periferice;
– suferă de astm bronşic;
– are diabet zaharat;
– are hipertiroidie;
– are glaucom cu unghi închis;
– are porfirie.

3. Reacţii adverse şi supradozaj cu Bioflu Expectorant:

Există posibilitatea ca Bioflu Expectorant să provoace reacţii adverse mai mult sau mai puţin grave.

Vă rugăm să va adresaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului daca aveţi una din aceste reacţii sau dacă observaţi alte reacţii adverse nemenţionate mai jos.

> Reacţii adverse frecvente:
  • anxietate, nelinişte;
  • palpitaţii;
  • transpiraţii;
  • insomnie;
  • tremor;
  • vărsături;
  • creşterea tensiunii arteriale.
> Reacţii adverse mai puţin frecvente:
  • diaree, dureri abdominale;
  • dureri la nivelul pieptului, în dreptul inimii;
  • ameţeli, stare de confuzie;
  • amorţeală sau furnicături la nivelul extremităţilor;
  • respiraţia grea;
  • durere de cap severă si persistentă.

> Reacţii adverse rare:

  • erupţii trecătoare pe piele;
  • sensibilitate crescută faţă de acţiunea radiaţiilor luminoase şi ultraviolete.

SUPRADOZAJ

În cazul în care Bioflu Expectorant e utilizat mai mult decât trebuie, copilul dumneavoastră poate prezenta aceste manifestări clinice:

–          tremor;

–          nelinişte;

–          insomnie;

–          bătăi rapide ale inimii;

–          creşterea sau scăderea marcată a tensiunii arteriale;

–          paloare (tegumente palide);

–          dilatarea pupilelor;

–          imposibilitatea de a urina;

–          dureri la nivelul abdomenului;

Atenţie! După doze foarte mari pot să apară afectări severe ale ficatului, rinichilor sau altor organe.

Trebuie să vă adresaţi imediat medicului dumneavoastră sau să mergeţi la cel mai apropiat spital dacă aţi administrat copilului dumneavoastră doze duble, sau o doză mai mare decât trebuie.

Urgent, trebuie dus la spital şi un copil mai mic de 6 ani care a utilizat accidental medicamentul!

Este interzisă administrarea de doze duble pentru a compensa o doză uitată. Daca aţi uitat să ii daţi copilului dumneavoastră medicamentul, îi veţi administra doza următoare atunci când este timpul.

4. Interacțiuni cu alte medicamente și atenționări speciale pentru Bioflu Expectorant:

Înaintea administrării Bioflu Expectorant, este de recomandat să vă informaţi medicul sau farmacistul cu privire la orice medicament pe care îl luaţi/ l-aţi luat şi dacă aveţi alte afecţiuni.

Efectele administrării Bioflu Expectorant cu alte medicamente:

Datorită pseudoefedrinei, Bioflu expectorant poate creşte efectele simpatomimeticelor, de exemplu alte decongestionante.

Clorhidratul de pseudoefedrină poate scădea parţial acţiunea hipotensivă a medicamentelor care interferează cu acţiunea simpatomimetică: guanetidină, metildopa, blocante α- şi β- adrenergice. Pseudoefedrina poate creşte riscul de apariţie a aritmiilor la pacienţii care au tratament cu glicozide digitalice, chinidină sau antidepresive triciclice.

Administrarea simultană a Bioflu expectorant cu antidepresive triciclice poate induce hipertensiune arterială, aritmie şi tahicardie sau poate potenţa manifestările activităţii anticolinergice (pericol de apariţie a ocluziilor intestinale, retenţie urinară, glaucom). Dacă este necesară utilizarea acestei asocieri de medicamente, se recomandă reducerea dozei de antidepresive şi monitorizarea atentă a stării clinice a pacientului.

Alte medicamente care pot interacţiona cu Bioflu Expectorant:

  • bicarbonat de sodiu, acetat de sodiu, citrat de sodiu, lactat de sodiu, citrat de potasiu;
  • furazolidon;
  • antidiabetice orale;
  • indometacin;
  • teofilină;
  • hormoni tiroidieni. Interacţiuni cu testele de laborator:
  • guaifenesina poate determina creşterea clearance-ului renal pentru uraţi determinând astfel scăderea uricemiei;
  • guaifenesină poate produce o creştere a concentraţiei urinare de acid 5-hidroxi-indolacetic, interferând interpretarea testelor de diagnostic pentru sindromul carcinoid;
  • guaifenesină poate determina valori fals crescute ale testelor pentru acidul vanilmandelic urinar si de aceea, administrarea de Bioflu expectorant va fi oprită cu minim 48 de ore înainte de recoltarea urinei pentru testele menționate.
Alimente şi băuturi

Este de evitat consumul de ceai negru şi băuturi energizante.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

Bioflu Expectorant, sirop este folosit pentru copii cu vârsta între 6 şi 12 ani. De aceea, copiii trebuie supravegheaţi pe durata tratamentului cu Bioflu expectorant, sirop atunci când merg cu bicicleta, rolele sau desfăşoară alte activităţi care necesită atenţie deosebită.

Informaţii importante privind unele componente ale Bioflu expectorant, sirop

– Bioflu Expectorant conţine pseudoefedrină care impune folosirea cu grijă a acestui medicament la pacienţii care au hipertensiune arterială uşoară sau moderată.

Similar altor medicamente din aceeaşi categorie, pseudoefedrina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu afecţiuni ale inimii, tensiune intraoculară crescută (glaucom) sau cu îngustare la nivelul pasajului dintre stomac şi intestin (obstrucţie piloroduodenală).

– Amarant (E 123) poate provoca reacţii alergice.

– Acest medicament conţine zahăr (1,6 g/5ml) şi glucoză monohidrat (100 mg/5ml). Dacă vă ştiţi cu intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să întrebaţi medicul înainte de a lua acest medicament.

Alte atenționări

– Dacă apar semne de suprainfecţie sau de afecţiuni bronhopulmonare cronice este necesară o reevaluare clinică.

– Este iraţională asocierea unui secretostimulant cu un antitusiv.

– Dacă tusea nu se ameliorează prin tratament, nu se va creşte doza de medicament, ci se va face o reevaluare clinică. Nu se administrează mai mult de 5 zile fără recomandarea medicului!

5. Doze şi mod de administrare

Medicamentul se administrează aşa cum v-a prescis medical sau farmacistul.

Este recomandat să citiţi cu atenţie prospectul înainte de utilizare!

Tratamentul se utilizează pe o perioadă scurtă: maxim 5 zile.

Doza recomandată pentru copiii cu vârsta între 6 si 12 ani: 5 ml sirop Bioflu Expectorant la fiecare 6 ore.

A nu se depăşi limita de 20 ml în 24 ore!

Doza de seară se va administra cu minim 2 ore înainte de culcare, deoarece Bioflu Expectorant poate determina insomnie, în special la începutul tratamentului.

Bioflu Expectorant nu trebuie administrat la copii cu vârsta sub 6 ani!

Pentru orice nelămurire cu privire la modul de administrare a acestui medicament, vă rog să vă adresaţi medicului sau farmacistului dumneavoastră!

6. Alte informaţii

– A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor!

– Nu utilizaţi Bioflu Expectorant după data de expirare înscrisă pe ambalaj, după „Data expirării” (data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective).

– A se utiliza în cel mult 30 de zile de la prima deschidere a flaconului.

– A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.

– Medicamentele nu se aruncă pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Este indicat să întrebaţi un farmacist cum trebuie aruncate medicamentele pe care nu le mai utilizaţi.

Adaugă un comentariu