Azbestoza: boală profesională încă de actualitate

inscriere in comunitate de doctori

      Pneumoconiozele sunt boli profesionale care sunt provocate de inhalarea şi/sau acumularea de pulberi minerale sau anorganice la nivel pulmonar şi reacţiile plămânului la aceste modificari. Azbestoza este o pneumoconioză colagenă (după clasificarea anatomo-patologică) provocată de inhalarea îndelungată a fibrele de azbest. Incidenţa maximă a bolii se întâlneşte la pacienţii peste 40 ani. Sexul masculin este mai des afectat comparativ cu sexul feminin, datorită în principal, dependenţei de activitate profesională.

Etiopatogenia azbestozei

      Azbestul este un mineral, format din silicaţi naturali hidrataţi, de magneziu, fier care se prezintă sub formă de fibre de azbest, care sunt rezistente la întindere şi răsucire, sunt flexibile, rezistente la căldură, bune izolatore (electric, fonic, hidric), au rezistenţa la coroziunea chimică.

      Varietăţile de azbest sunt:

  • crizolit (azbest alb) – cel mai răspândit;
  • amosit (azbest cenuşiu);
  • crocidolit (azbest albastru) – este cel mai periculos (substanţă cancerigenă);
  • tremolit;
  • actionolit;
  • antofilit;

      Factorul principal este reprezentat de pulberile minerale formate în timpul procesului tehnologic (fibrele de azbest) care sunt inhalate de muncitori în timpul activităţii lor profesionale. Dintre factorii favorizanţi ai bolii enumerăm fumatul, alcolismul, bolile pulmonare, temperaturi scăzute la locul de muncă, umiditate crescută, ventilaţie incompletă, etc.

      Apariţia azbestozei este corelată cu inhalarea un timp îndelungat (ani) a fibrelor de azbest şi în concentraţii mari. Inhalarea cronică a pulberilor se depune la nivelul brohiolelor mici şi a alveolelor pulmonare determinând iniţial bronşiolita şi alveolita, iar altele trec în interstiţiul pulmonar. Cu timpul se ajunge la fibroză pulmonară difuză.

Locuri de muncă în care există expunere la azbest

      Operaţiele de exploatare, prelucrare şi utilizare a azbestului presupun numeroase circumstanţe de expunere profesională la risc, numărând peste 2500 de ocupaţii implicate precum:

  • mineritul şi macinatul minereurilor de azbest (mineri, morari);
  • transportul şi depozitarea azbestului;
  • repararea şi demolarea izolaţiilor care au conţinut azbest;
  • fabricarea materialelor din azbest sau conţinând azbest: azbociment; plăci din ceramică sau mase plastice ce conţin azbest; materialele pentru izolare termică şi electrică; pentru garnituri de frână, filtre pentru industria chimică, producerea ţesăturilor din azbest şi confecţionarea de costume de protecţie din azbest;

Tablou clinic din azbestoză

      Manifestările clinice sunt nespecifice şi precedă modificările radiologice:

  • debut insidios;
  • de obicei, primele simptome apar după 10-15 ani;
  • tuse seacă, iritativă sau cu expectoraţie mucoasă sau mucopurulentă.;
  • durere toracică vagă;
  • dispnee progresivă şi scădere a toleranţei la efort fizic;
  • cianoză;
  • spută cu caracter hemoptoic (posibilă asociere a azbestozei cu cancerul bronhopulmonar);
  • scădere ponderală în greutate;
  • anxietate;
  • fatigabilitate;
  • hipocratism digital;
  • raluri crepitante cu sediu bazal (se pot extinde şi spre campurile pulmonare mijlocii);
  • raluri bronşice în caz de bronşită cronică asociată;
  • în unele cazuri, semnele clinice de revarsat pleural, afebrilitate, eventual asocierea unui sindrom biologic inflamator, cu evoluţie prelungită (luni) conduce la constituirea de plăci pleurale sau mai rar la fibrotorax;
  • efectele expunerii la azbest continuă chiar după ce expunerea a încetat.

Investigaţii de laborator în azbestoză

1. Explorarea funcţiei respiratorii (spirometria): evidenţiază o disfuncţie ventilatie de tip restrictiv:

  • CV (capacitatea vitală) scazută;
  • IPB (indicele de permeabilitate bronşică Tiffeneau) normal sau crescut;
  • VEMS (volum expirator maxim pe secundă) scăzut.

      Dacă azbestoza este asociată cu emfizem pulmonar poate apărea o disfuncţie ventilatorie obstructivă sau mixtă.

2. Examenele imagistice:

a) Radiografia toracică postero-anterioară (standard):

  • pe radiografia simplă a toracelui, azbestoza se manifestă la debutul bolii printr-o accentuare a desenului bronhovascular, urmat în timp de apariţia unor opacităţi reticulonodulare de dimensiuni diferite dispuse la bazele plămânilor, în treimea inferioară.Aspectul radiografic nu are claritatea imaginii silicotice şi poate duce la confuzii de diagnostic, in principal cu patologia cardiaca care evoluează cu stază pulmonară.
  • evoluţia în timp duce la aspectul caracteristic de ”fagure de miere”, cu distorsiuni severe ale structurilor pulmonare, mai evident în zonele bazale, asociat cu disparitia unghiului costo-frenic şi îngroşare pleurală. Pe măsură ce fibroza pulmonara evoluează, conturul cordului devine slab desenat. În formele avansate, leziunile de fibroză se extind spre vîrfurile plămânilor, cuprinzând întreaga suprafaţă a parenchimului pulmonar. Aceste imagini infiltrative nu sunt specifice azbestozei, ele putând fi întâlnite în numeroase alte pneumopatii interstiţiale.
  • opacităţile mici nodulare, liniile septale, opacităţi liniare mari, aspectul de ″sticlă pisată” şi reticulaţia în ″fagure de miere” sunt aspectele radiografice caracteristice ale azbestozei, localizate în cele două treimi inferioare ale câmpurilor pulmonare, însă nu foarte frecvent depistate la examinarea radiografică standard. Frecvent apar simfize pleurale, iar conturul cardiac este prost delimitat, flu,realizând aspectul clasic de “cord păros”.

b) CT (computer-tomograf):

  • CT-ul evidenţiază o creştere a densităţii pulmonare la subiecţii expuşi la azbest înainte de apariţia modificărilor patologice pe radiografia clasică, moment în care tulburările funcţionale pot fi deja prezente.
  • în general, pentru diagnosticul radiologic se utilizează radiografia simplă antero-posterioară şi laterală (în special pentru anomaliile pleurale) si sectiunile axiale ale computer-tomografului. CT-ul axial este util în special pentru decelarea plăcilor pleurale, precum şi în cazul suspicionării prezenţei unor noduli azbestozici pe radiografia pulmonară standard.
  • la subiecţii cu cancer bronho-pulmonar sau cu mezoteliom pleural, examinarea CT permite o mai precisă evaluare a extinderii tumorii. CT de rezoluţie înaltă permite detectarea anomaliilor pulmonare interstiţiale discrete, precum şi a emfizemului asociat azbestozei de debut.
     Cu toate progresele făcute în domeniul diagnosticului radiografic, nici radiografia pulmonară standard, nici CT-ul sau CT-ul de înaltă rezoluţie nu evidenţiază modificări parenchimatoase pulmonare apărute imediat după pătrunderea fibrelor de azbest. Dacă modificările anatomo-patologice consecutiv expunerii la azbest sunt detectabile după câteva zile, în ceea ce priveşte modificările radiologice, chiar beneficiind de tehnică de vârf, ele nu pot fi sesizate decât după aproximativ 10 ani.

3. Examenul sputei: poate evidenţia corpi asbestozici de coloratie galbuie, cu extremitati dilatate „in haltere”.

4. Examenul lichidului pleural (in caz de revarsat pleural): poate să evidenţieze un exsudat cu celularitate mixtă (pleurezii serofibrinoase,  rareori serohemoragice). De obicei, nu se detectează fibre de asbest în lichidul pleural.

5. Biopsia pulmonară: diagnosticul poate fi confirmat prin biopsie pulmonară transbronşică, prin puncţie sau toracotomie.

Diagnosticul pozitiv în azbestoză

      Elementele de diagnostic pozitiv pentru azbestoză sunt:

  • anamneza profesională;
  • examenul clinic al bolnavului;
  • investigaţiile paraclinice (radiografia pulmonară standard, explorările funcţionale ventilatorii, examenul anatomo-patologic).

 

 

Criterii MAJORE de diagnostic

Pentru diagnosticul pozitiv de azbestoză se consideră necesar prezenţa a două criterii majore (1 şi 2 sau 1 si 3)

 1) expunere profesională îndelungată;
 2) radiografia toracică standard care prezintă elementele caracteristice azbestozei;
 3) examenul anatomopatologic care obiectivează prezenţa fibrozei pulmonare difuze interstiţiale şi prezenţa corpilor azbestozici) ;
 

Criterii MINORE de diagnostic

Prezenţa criteriilor minore în absenţa celor majore implică aprofundarea investigaţiilor paraclinice în vederea stabilirii diagnosticului.

 

  • dispnee progresivă de efort;
  • raluri crepitante la bazele pulmonare cu caracter persistent (luni);
  • sindrom restrictiv la explorarea funcţională a ventilaţiei (spirometrie) ;
  • hipocratism digital;

Diagnostic diferenţial pentru asbestoză

  • alte pneumoconioze (silicoza, berilioza);
  • fibroze interstiţiale difuze idiopatice sau de cauză cunoscută;
  • alveolite alergice extrinseci;
  • sarcoidoză pulmonară;
  • pahipleurită;
  • boli autoimune (sclerodermia, lupusul eritematos sistemic);

Complicaţii pentru azbestoză

  • cancer bronhopulmonar;
  • mezoteliom pleural (formă rară de tumoră malignă, primitivă a pleurei care apare cu o frecvenţă crescută la muncitorii expuşi la azbest, neavând nici o legatură cu fumul de ţigară);
  • mezoteliom peritoneal;
  • cancer gastric;
  • cancer laringian;
  • tuberculoza pulmonară
  • pleurezia benignă;
  • infecţii bronhopulmonare (bronşita cronică, bronşiectazii);
  • afectare tegumentară şi apariţia verucilor azbestozice.

Tratamentul în azbestoză

      Tratament etiologic eficace NU EXISTĂ. Se va recurge la tratament simptomatic, a cărui obiectiv va fi ameliorarea simptomelor, profilaxia şi tratamentul complicaţiilor:

  • Miofilin (utilizat în tratamentul bolilor obstructive ale căilor respiratorii, datorită efectului bronhodilatator puternic);
  • expectorante;
  • antalgice;
  • prevenirea infecţiilor respiratorii (în special a acutizărilor episoadelor de bronşită cronică);
  • creşterea rezistenţei generale a organismului: alimentatie echilibrata, renuntarea completa la tutun, vitaminoterapie;

Evoluţia azbestozei

      Evoluţia este foarte variabilă, în general este lent progresivă, chiar şi după încetarea expunerii, ca şi în celelalte pneumoconioze colagene. Factorii de agravare ai evoluţiei sunt tabagismul şi expunerea îndelungată sau foarte intensă. Prezenţa unor modificări imunologice (evidenţiate prin pozitivitatea factorului reumatoid sau a anticorpilor antinucleari) pare să fie o condiţie agravantă de evoluţie a bolii.

      Rata de evoluţie a leziunilor depinde în mare parte de factorul indivual, mortalitatea fiind însă determinată de gravitatea tulburărilor funcţionale ventilatorii, de rapiditatea instalării insuficienţei respiratorii şi a cordului pulmonar cronic.

Profilaxia azbestozei

      Măsuri organizatorice la locul de muncă:

  • măsuri de protecţie a mediului ambiant;
  • protecţie individuală, prin purtarea unui echipament adecvat;
  • înlocuirea azbestului cu alte materiale, cu proprietăţi asemănătoare, dar lipsite de efecte negative;
  • informarea şi educarea personalului muncitor expus la azbest;
  • înterzicerea fumatului în timpul lucrului în mediul cu risc;

      Profilaxia medicală constă în examenul medical la angajare şi examinările periodice:

  • examenul medical la angajare trebuie să vizeze o anamneză detaliată, antecedentele heredocolaterale şi personale, istoricul profesional, obiceiul de a fuma, simptomatologia actuală cu atenţie la simptomele respiratorii. Se va face un examen clinic-obiectiv complet urmat de radiografia pulmonară standard şi spirometrie. Reprezintă contraindicaţii de angajare în mediu cu praf de azbest următoarele afecţiuni: tuberculoza pulmonară activă sau sechelară, cu excepţia complexului primar calcificat, afecţiunile bronho-obstructive (bronşită cronică, astm bronşic) şi bolile care împiedică respiraţia nazală.
  • examenul medical periodic presupune efectuarea unui examen clinic general, anual radiografia pulmonară standard timp de 5 ani de la angajare şi apoi din 3 în 3 ani, probele funcţionale ventilatorii tot anual, iar examenul citologic al sputei după 10 ani de la angajare, şi apoi din doi în doi ani. Se recomandă ca persoanele expuse la azbest să rămână în observaţia serviciului medical cu profil de medicina muncii pe tot cursul vieţii şi inclusiv după pensionare.

Utilizarea azbestului este INTERZISĂ !!!

Cum ajung fibrele de azbest în aer?
  • acţiunea mecanică asupra materialelor cu azbest duce la eliberarea fibrelor în aer;
  • cel mai mare risc îl reprezintă materialele friabile pentru că pot fi sfărâmate uşor cu mâna, fibrele de dimensiuni mici (respirabile) rămân în aer o perioada îndelungată de timp;
  • materialele cu conţinut de azbest nefriabile (plăci de acoperire sau pardoseala, uşi anti-incendiu) nu eliberează fibre de azbest în mod spontan;
      Azbestul (numit şi ”învelitoarea săracului”) ) este interzis şi/sau restricţionat în 52 de tări, în majoritatea ţările vest-europene (Franţa, Marea Britanie, Irlanda, Olanda, Belgia, Luxemburg, etc. ) şi nu numai. În România, însă, încă se poate cumpăra fără probleme azbest pentru construcţii, acesta fiind folosit cu nonşalanţă la noile construcţii (în plăcile de azbociment) şi ca izolant.

Expunerea la azbest în România

      Valoarea limită admisă de legislaţia din România pentru amestecuri de fibre de azbest, inclusiv cel care conţine crizotil este stabilită la 0,1 fibre/cm3 – fracţiune respirabilă pentru 8 ore de lucru.

      În ianuarie 2007,  producerea, comercializarea şi utilizarea azbestului au fost interzise, iar atunci au fost eliminate materialele cu conţinut de azbest, deşeurile cu conşinut de azbest. Actual, lucrările (reparaţii, mentenanţă, întreţinere, eliminare) cu produse care conţin azbest sunt încă permise. Persoanele expuse la azbest sunt cele care au lucrat sau care lucrează cu materiale cu acest conţinut şi au avut sau au risc de a inhala aceste tipuri de fibre. Din 2007, numărul angajaţilor expuşi la azbest a scăzut conform statisticilor, dar expunerea profesională la azbest încă există.

Controlul şi supravegherea sănătăţii persoanelor expuse

      Angajatorul trebuie să asigure evaluarea stării de sănătate pentru fiecare muncitor înaintea expunerii la pulberi de azbest şi/sau de materiale cu conţinut de azbest. Evaluarea trebuie să includă un examen specific al aparatului respirator, care este realizat de un medic a cărui specializare este medicina muncii. O nouă evaluare a stării de sănătate, pentru fiecare lucrător, trebuie să se realizeze cel puţin o data la fiecare 2 ani, pe toată perioada în care are loc expunerea. Medicul specialist de medicina muncii are următoarele obligaţii:

  • să realizeze un dosar medical individual pentru fiecare lucrător;
  • să recomande angajatorului despre eventualele măsuri individuale de protecţie sau de prevenire care trebuie luate;
  • să furnizeze muncitorilor vizaţi informaţii şi recomandări cu privire la evaluarea starii lor de sanatate la care pot fi supuşi după încetarea expunerii la azbest şi/sau la materiale cu conţinut de azbest;
  • să recomande continuarea supravegherii medicale după încetarea expunerii, pe durata pe care o consideră necesară pentru a proteja sănătatea persoanei respective.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!