Distribuie Articolul

1. Denumire, compoziție și clasa de medicamente din care face parte Atropinol

Atropinol se comercializează sub formă de soluție oftalmică. Substanța activă întâlnită în Atropinol este reprezentată de atropină.  1 g soluție oftalmică de Atropinol conține 10 mg atropină. Atropina este un alcaloid ce face parte din clasa parasimpatoliticelor. În afară de atropină, Atropinol mai conține: 0,002 mg clorură de cetalconiu ce acționează ca și conservant și componente auxiliare: ulei de ricin și acid stearic.

2. Indicații și contraindicații Atropinol

Atropinol acționează asupra pupilei și mușchiului ciliar, determinaând o dilatare puternică și de durată a pupilei și o contracție a mușchiului ciliar, rezultând în final o modificare a reacției de acomodare.

Astfel, Atropinol este un medicament indicat a fi utilizat pentru punerea irisului și a corpilor ciliari în poziție de repaus în cazul existenței unei inflamații acute sau cronice ale acestora. De asemenea, se poate folosi și în cazul unor inflamații acute sau cronice ale corneei dar și ale țesutului vascularizat. Atropinol este recomandat a fi administrat în leziuni ale irisului și pentru a reduce unele cicatrici ale irisului (sinechii). Medicamentul e indicat și pentru scopuri diagnostice cum ar fi determinarea refracției sau în tratamentul strabismului.

Atropinol nu este indicat în cazul în care pacientul prezintă hipersensiblitate la substanța activă, sau la oricare dintre excipienții menționați anterior. De asemenea, medicamentul nu este recomandat a fi utiliat de către pacienții ce prezintă glaucom sau rinită uscată. Atropinol trebuie folosit cu multă atenție la sugari și copii, persoane cu tulburări de micțiune, cu formare de urină reziduală. Trebuie precauție și în cazul pacienților cu tahiartimie, megacolon sau edem pulmonar acut.

3. Reacții adverse Atropinol

Cel mai frecvent raportate reacţii adverse sunt datorate acţiunii atropinei asupra receptorilor muscarinici şi, la doze mari, asupra receptorilor nicotinici. Aceste efecte sunt dependente de doză şi în general, reversibile la întreruperea tratamentului.
Dintre aceste reacții adverse putem enumera: anafilaxie, amețeli, iritabilitate, midriază cu pierderea capacității de acomodare și fotofobie, tensiune intraoculară crescută, reducerea secreției lacrimale cu senzație de corp străin în ochi.

De asemenea, prin acțiunea sa în procesul de acomodare poate declanșa o criză de glaucom în cazurile cu unghi închis. Alte reacții adverse ce pot apărea sunt cele de la nivel sistemic cum ar fi: uscăciunea gurii, eritem, tahicardie, tulburări de micțiune sau tulburări psihice.

Cu toate acestea, preparatul este bine neiritant și în general bine suportat.

Supradozaj

Manifestările în cazul unui supradozaj sunt: xerostomie, midriază, pierderea capacității de acomodare, inhibarea secreției lacrimale. În afară de acestea mai sunt resimțite și tahicardie, agitație, confuzie, halucinații mergând până la delir, deprimare respiratorie, piele roșie și caldă. Tratamentul supradozajului este simptomatic. Este foarte importantă supravegherea și menținerea funcțiilor cardiace și respiratorii, iar la nevoie pot fi administrate medicamente parasimpatomimetice. Pacientul ce suferă de supradozaj cu atropină trebuie internat în spital.

Este foarte important ca reacțiile adverse întâlnite să fie raportate atât de pacienți către medicii lor, iar aceștia trebuie să raporteze la rândul lor către autoritățile specializate. Doar în acest mod se poate asigura în continuare un raport risc/beneficiu optim, permițând comercializarea medicamentului în continuare.

4. Interacțiuni și atenționări speciale Atropinol

Tratamentul concomitent cu alte medicamente cu efect anticolinergic, cum sunt: antidepresivele triciclice, antihistaminicele H1 sedativele, antiparkinsonienele anticolinergice centrale, disopiramidă, chinidină şi neurolepticele fenotiazinice, determină sumarea efectelor nedorite de tip atropinic.

Sarcina și alăptarea

Studiile preclinice au evidenţiat efecte teratogene numai pentru doze foarte mari. Cu toate acestea, pentru evaluarea consecinţelor utilizării medicamentului în timpul sarcinii sunt necesare studii suplimentare. Ca o măsură de precauţie, nu se recomandă administrarea atropinei în timpul sarcinii. Excreţia atropinei în laptele matern poate determina apariţia simptomelor supradozajului la sugar, în special a simptomelor neurotoxice. În plus, medicamentul scade secreţia lactată. De aceea, în cazul în care utilizarea medicamentului este absolut necesară, se va întrerupe alăptarea.

5. Doze și mod de administrare Atropinol

Tratamentul cu Atropinol trebuie să urmeze dozele prescrise de medicul dumneavoastră.

În cazul în care nu au fost indicate doze specifice, dozele recomandate sunt următoarele. Pentru tratamentul strabismului trebuie administrată o picătură o dată pe zi, în sacul conjunctival. Pentru tratamentul inflamațiilor irisului sau ale corpului ciliar se administrează o picătură o dată sau de două ori pe zi, în sacul conjunctival.

În cazul tratamentului sinechiilor, se recomandă administrarea unei picături de 3 ori pe zi în sacul conjunctival. Înaintea determinării refracției, timp de 3 zile se administrează câte o picătură de 3 ori pe zi.

Dacă purtați lentile de contact este recomandat ca acestea să fie scoase înaintea administrării soluției oftalmice. După 40 de minute de la utilizarea Atropinol se pot repune.

6. Alte informații Atropinol

Acest medicament influențează performanța vederii chiar și în cazul utilizării conform prescripției medicale. Astfel, el va influența capacității de condus a vehiculelor și a manevrării utilajelor. De aceea, medicamentul trebuie utilizat cu precauție.

Atropinol poate fi utilizar cel mult o lună de la deschiderea flaconului.

A nu se utiliza după expirarea termenului de valabilitate înscris pe cutie.

A nu se lăsa la îndemâna copiilor.

Adaugă un comentariu