Distribuie Articolul

1. Denumire, compoziție și clasa de medicamente din care face parte Aslavital

Aslavital se comercializează sub formă de drajeuri. Drajeurile conțin ca și substanțe active clorhidrat de procaină 100 mg, acid benzoic 6 mg, clorhidrat de piridoxină 30 mg.

Aslavital reprezintă un factor eutrofic regenerator, cu acțiune biocatalitică celulară. Intervine în anumite faze ale metabolismului lipidelor și colesterolului. Ameliorează circulația cerebrală și reglează metabolismul celulelor nervoase. De asemenea, Aslavital are un efect energizant, enzimopoetic și antidepresiv. Totodată prezintă și un efect vasodilatator coronarian și periferic și spasmolitic.

2. Indicații și contraindicații Aslavital

Aslavital este recomandat ca tratament profilactiv al formelor de îmbătrânire predominant cerebrală și cardiovasculară. De asemenea, poate fi utilizat ca tratament pentru îmbunătățirea asteniei psihice și fizice, surmenajului intelectual, tulburărilor de memorie și de concentrare, în stări depresive și de hiperemotivitate.

Este indicat a fi administrat ți în ateroscleroza generalizată sau cu predominanță cerebrală, coronariană, periferică, în prevenirea și combaterea accidentelor tromboembolice și a sechelelor posthemoragice.

Nu este recomandată administrarea acestui medicament în cazul pacienților ce prezintă sensibilitate la procaină. Înainte de a fi administrat acest medicament trebuie testată sensibilitatea la această substanță.

3. Reacții adverse și supradozajul cu Aslavital

Nu se cunosc reacții adverse apărute pe parcursul tratamentului cu Aslavital. În cazul persoanelor sensibile la procaină pot apărea cefalee, tremurături, bradicardie sau tahicardie, agitație psihică sau motorie.

4. Atenționări speciale și interacțiuni cu alte substanțe Aslavital

Nu se va administra concomitent cu sulfamidele (antagoniști competitivi), ezerina sau prostigmina. De asemenea, acest medicament poate prezenta reacții neplăcute dacă este administrat concomitent cu: tetracicline, bifosfonați, penicilamina, tiroxina, fluorochinolone, antiacide.

5. Doze și mod de administrare Aslavital

În scop profilactic se recomandă asocierea căii parenterale cu cea orală după următoarea schemă de tratament:

  • serii de 12 injecții i.m. și 12 drajeuri în decurs de 4 săptămâni, în ritmul de 1 injecție la 2 zile (3 pe săptămână) și 1 drajeu pe zi, după micul dejun, în zilele fără injecții (3 zile pe săptămână). Pauza de 2-3 săptămâni între serii. Se repetă seriile de injecții și drajeuri de 4-5 ori pe an.

În scop curativ:

  • în afecțiunile cerebrale și vasculare se vor face 8 serii pe an a câte 12 injecții i.m. (3 pe săptămână) și 24 drajeuri (2 pe zi,câte unul după micul dejun și masa de prânz, în zilele fără injecții), cu pauze de 1-2 săptămâni între serii.

Preparatul se poate administra pe cale intravenoasă în insuficiența cerebro-vasculară acută. În arterite este de preferat tratamentul intraarterial. În asteniile psihice sau în afecțiuni ale sistemului nervos central la vârste tinere se va folosi schema de tratament curativ timp de 3 luni, urmată de schema de tratament profilactic.

Acestea sunt doar recomandări. Tratamentul trebuie individualizat pentru fiecare pacient în funcție de indicațiile medicului dumneavoastră.

6. Alte informații Aslavital

Fiecare flacon conține 24 drajeuri.

 

Adaugă un comentariu