Asepsia și antisepsia – ce sunt, rolul lor în chirugie

      Dezinfecţia reprezintă totalitatea mijloacelor fizice, chimice, biologice şi farmacologice care urmăresc îndepărtarea, inactivarea sau distrugerea germenilor patogeni din mediu. Ca și etimologie, asepsia și antisepsia, provin din limba greacă și reprezintă: asepsia, „a” – fără, „sepsis” – putrefacție; antisepsia, „anti” – împotriva, „sepsis” – putrefacție.

  • Asepsia este o metodă prin care se previne contaminarea microbiană a unei plăgi, a câmpului operator. Prin asepsie, se face o profilaxie a infecţiilor postoperatorii şi se adreseaza tuturor modurilor prin care germenii ar putea patrunde.
  • Antisepsia este o metodă curativă care combate infecţia şi care foloseşte o multitudine de procedee fizice şi chimice care distrug microbii prezenţi pe tegumente şi în plaga operatorie.

      De fapt, asepsia şi antisepsia se utilizează în acelaşi timp în cadrul procesului complex al sterilizării (forma cea mai completă de dezinfecţie) pentru distrugerea atât a formelor vegetative cât mai ales a celor sporulate ale germenilor microbieni. Curățarea este un proces prealabil sterilizării şi care elimină contaminarea vizibilă, dar nu distruge microorganismele. Igienizarea este un proces care reduce populaţia microbiană pe obiect la un nivel sigur. Decontaminarea este proces care elimină microorganismele patogene de pe un obiect pentru al face sigur de manevrat.

      Există deasemenea mai multe grade de dezinfecţie, în funcţie de virulenţa germenilor:

  • dezinfecţie scăzută: viruşi lipofilici, bacterii şi fungi în forme vegetative – Trichofiton, Criptococus, Candida, Pseudomonas, Stapfilococus, Salmonella, Citomegalovirus, virusul imunodeficienţei umane;
  • dezinfecţie medie: viruşi hidrofilici – Polio, Coxsackie;
  • dezinfecţie înaltă: micobacterii, bacilul Koch;
  • sterilizare: forme sporulate bacterii şi fungi – Bacillus stearothermophilus, Bacillus subtilis, Clostridium.

I) Asepsia

      Asepsia realizează o distrugere a germenilor microbieni. Este o metoda de prevenire a contaminării microbiene a plăgilor operatorii, prin dezinfecţia mâinilor chirurgului, purtarea de mănuşi sterile, dezinfecţia şi izolareacâmpului operator, sterilizarea instrumentarului chirurgical şi a materialului moale. Pansatul steril al unei plăgi operatorii este tot o metodă de asepsie.

      Asepsia stă la fundaţia sterilizării, fiind completată de metodele de antisepsie. Sterilizarea reprezintă procesul de distrugere sau eliminare a tuturor germenilor microbieni chiar în forma lor sporulată, din şi de pe instrumentarul chirurgical, material moale, de pe suprafaţe sau din mediu. Pentru ţesuturile vii (pielea bolnavului, mâinile chirurgului, etc.), care nu pot fi supuse sterilizării, pentru o buna asepsie acestea se vor spăla cu diferite substanţe chimice.

      Sterilizarea se face cu mijloace fizice care utilizează căldura uscată şi umedă, prin radiaţii sau prin mijloace chimice. Metodele fizice sunt: mecanice, căldura (uscată şi umedă) și radiaţiile (ultraviolete şi ionizante).

a) Metodele fizice mecanice

      Sunt utilizate pentru pregătirea instrumentarului, a materialului moale şi materialelor de ceramică şi sticlă. Se utilizează curăţarea mecanică, filtrarea (în bacteriologie pentru sterilizarea mediilor de cultură) şi spălarea cu apă, săpun sau detergenţi pentru instrumentar, pregătirea câmpului operator, material moale şi mâinile chirurgului. Pentru curăţirea mecanică a instrumentarului chirurgical mai poate fi adăugat şi amoniac 2%, procedeul numindu-se şi curăţare presterilizare. Prin această metodă sunt îndepărtate resturi de materie organică şi sânge care se pot constitui într-o barieră de protecţie pentru microorganisme. Există trei metode de curăţare: manuală, ultrasonică care face conversia energiei electrice în unde sonore şi vibratorii care trec printr-o soluţie de săpun şi spălarea mecanică cu jet cu presiune.

b) Sterilizarea prin căldură

      Căldura acţionează prin precipitarea proteinelor din membrana bacteriilor, care apare după atingerea de temperaturi înalte. Rezistenţa la căldură a bacteriilor este diferită, în funcţie de conţinutul de apă, astfel că formele bacteriene sporulate sunt cele mai rezistente. Sterilizarea prin căldură se face prin: căldura uscată şi căldura umedă.

      Metodele de sterilizare prin căldură uscată sunt flambarea, incinerarea, încălzirea la roşu, fierul de călcat şi prin aer cald – etuva (pupinel).

      Flambarea este un procedeu empiric de sterilizare şi constă în trecerea prin flacără a obiectelor care trebuie sterilizate. Principiul metodei este dat de distrucţia materiei organice prin combustie, atingându-se pragul de ardere a acesteia. Prin această metodă sunt sterilizate instrumente metalice şi sticlă în special în laboratorul de microbiologie. Trebuie amintit că această primă metodă de sterilizare are ca inconveniente că nu are aceeaşi eficienţă pe toate feţele instrumentului, contaminarea din timpul procesului de răcire şi degradarea instrumentarului metalic

      Incinerarea reprezintă metoda de distrugere a deşeurilor cu risc biologic: materiale infectate, contaminate sau utilizate în intervenţii chirurgicale, piese anatomice etc. Procesul implică existenţa unui crematoriu arondat fiecărui spital.

      Încălzirea la roşu se foloseşte numai pentru sterilizarea ansei bacteriologice şi a vârfului pipetelor.

      Fierul de călcat poate fi folosit când nu avem la îndemână alte mijloace de sterilizare. Atinge o temperatură de peste 200°C şi distruge germenii de pe ţesături, eficacitatea fiind mai mare dacă aceste sunt umede.

      Cea mai cunoscută metodă de sterilizare cu aer cald este etuva (pupinel) care este un procedeu prin căldură uscată, simplu şi sigur, de sterilizare a instrumentarului metalic, a materialelor ceramice şi din sticlă. Etuva este o cutie metalică cu rafturi în interior, cu pereţi dubli, izolaţi termic de exterior pentru a preveni pierderile de căldură. Uşa este izolată şi prevazută cu sisteme de siguranţă. Are şi un sistem de ventilaţie care distribuie uniform căldura. Sursa de căldură este o rezistenţă electrică controlată cu un termostat ce permite reglarea temperaturii în parametri necesari. Sterilizatoarele moderne sunt prevăzute şi cu sisteme de securitate care nu permit deschiderea uşii în timpul sterilizarii şi cu relee ce opresc procesul de sterilizare în caz de oprire accidentală a curentului şi reiau sterilizarea de la început la revenirea acestuia.

Etuva sau pupinelul

      Măsurarea parametrilor de sterilizare se realizează cu un termometru clasic sau electronic şi este completat de înregistratoare care arată calitatea sterilizării: timpul şi temperatura. Termometrul cu mercur al etuvei are un rezervor care este plasat în interiorul aparatului, iar scala gradată în exterior, fiind totodată legat la un termocuplu prin care se reglează temperatura în interior. Există o relatie timp – temperatura pentru obtinerea unei sterilizari corecte.

      Odată cu creşterea temperaturii scade şi timpul de sterilizare. Temperatura care trebuie atinsă este de 180°C timp de 40 – 60 minute, pentru a distruge toate formele sporulate. În interior, cutiile cu instrumente aşezate pe rafturi, trebuie să fie spatiate între ele pentru a permite o buna circulaţie a aerului şi o bună uniformizare a temperaturii. În practică, sunt utilizaţi şi indicatori de sterilizare care arată dacă au fost atinse temperaturile optime: introducerea de teste termice sau biologice sau prin introducerea de termocupluri cu înregistrare a temperaturii în toate zonele etuvei.

      Metoda nu degradează instrumentarul, care poate fi păstrat steril în cutiile închise chiar şi 24 de ore. Ca măsură de precauţie, instrumentele metalice tăietoare trebuie să fie protejate pentru a nu fi deteriorate de celelalte instrumente în cursul manipularii.

      Avantajele etuvei constau în faptul că instrumentele sunt uscate la sfârşitul sterilizării, sunt aşezate în casolete, cutii sau ambalaje închise, sunt uşor de depozitat şi de utilizat şi nu mai necesită alte manipulări înainte de utilizare. Inconvenientul cel mai mare este reprezentat de timpul de răcire mare, în jur de o oră. Deasemenea anumite tipuri de materiale (textile, cauciuc) nu se pot steriliza la pupinel, iar instrumentele din alte materiale decât inoxul pot fi deteriorate prin procesul de ruginire.

      Mai recent au apărut pungi de nylon autosigilante pentru sterilizare la pupinel care se aşează împreună cu instrumentele în cutia de sterilizare. Nu se introduc în pungă instrumente ude sau apă pentru că duce la arderea si explozia ambalajului. Durata menţinerii sterilităţii materialelor ambalate în pungi este de 60 de zile cu condiţia menţinerii integrităţii ambalajului.
      Timpul şi temperatura optimă de sterilizare pentru căldura uscată este de 160°C timp de 2 ore sau 170°C pentru o oră.

      Sterilizarea prin căldură umedă reprezintă cea mai eficientă şi accesibilă metodă de sterilizare pentru materialele care rezistă la caldură şi umezeală. Principalele metode sunt prin fierbere şi prin vapori de apă sub presiune.

      Fierberea apei la 100°C este o metodă istorică (erau sterilizate seringile, instrumentarul metalic şi tuburile de cauciuc) care poate fi utilizată pentru o dezinfecţie joasă şi medie dar la care s-a renunţat în procesul sterilizării pentru că nu realizează temperaturi înalte care sa distruga sporii bacterieni.

      Pentru a creşte temperatura trebuie crescută presiunea astfel că a apărut autoclavul care face sterilizare la temperaturi înalte cu vapori de apă sub presiune (autoclavare). Există două tipuri: autoclavul vertical şi autoclavul orizontal.

Autoclavul

      Autoclavul vertical Chamberland are camera de presiune în partea inferioară ude se găseşte şi sursa de căldură, pereţi simpli sau dubli verticali, aceştia din urmă sunt construiţi astfel încât camera de presiune comunică permanent cu sursa de vapori. Vaporii de apă înlocuesc aerul care este împins în jos prin supapa de siguranţă care este închisă. Aerul este eliminat ştiindu-se faptul că scade randamentul bactericid. Parametrii de sterilizare sunt 140°C la 2,5 atmosfere, timp de 30 minute. La sfârşitul sterilizării se închide sursa de căldură, se aşteaptă normalizarea presiunii la 0 şi se deschide uşa autoclavului.

      Cel mai utilizat astăzi este autoclavul orizontal care este şi el un recipient rezistent la presiune, izolat termic de mediul înconjurator, cu posibilităţii de închidere etanşă, de admisie şi evacuare a vaporilor de apă sub presiune, prevazut cu pompă de vid (scurtează timpul de sterilizare) pentru evacuarea aerului, precum şi cu o serie de sisteme automate de măsură şi reglare a parametrilor de funcţionare optimă. Sursa de vapori de apă este externă de la o sursă centrală, pereţii sunt dubli, iar aerul din autoclav trebuie eliminat pentru o bună sterilizare.

      Parametrii de sterilizare sunt aceeaşi cu menţiunea că timpul de sterilizare este cuantificat de la ultima descărcare sau evacuare a aerului din autoclav. Are în schimb capacitatea de a încălzi doar cilindrul exterior, ceea ce permite uscarea materialului moale la sfârşitul ciclului de sterilizareprin admisia aerului uscat şi filtrat precum şi prin creşterea temperaturii din interior. Materialul care nu este uscat arată o sterilizare imperfectă, mai ales când se utilizează hârtie de protecţie în locul casoletelor metalice.

      Există şi autoclave automate care au un control electronic ce permite utilizarea unor programe speciale destinate instrumentarului chirurgical special care nu rezistă termic la parametrii standard.

      Materialul care trebuie sterilizat trebuie introdus gata ambalat casolete metalice cu găuri laterale şi în pungi de sterilizare, autosigilante cu indicator individual de sterilizare fabricate din hârtie medicală grea şi un strat de poliester / polipropilenă. Ambele permite accesul direct al vaporilor de apă la instrumentarul care urmează a fi sterilizat, iar după uscare menţin sterilizarea o perioadă de timp, până la folosire, perioadă care pentru casoletele mecanice ajunge la 24 de ore, iar pentru instrumentarul din pungi autoadezive sau lipite la cald este de două luni. Ambalajele trebuie să permită manipularea şi transportul după sterilizare şi totodată sa realizeze o protecţie eficientă faţă de penetrarea bacteriilor, sa fie uşor de transportat şi să aibă o bună rezistenţă la degradarea mecanică.

      Casoletele metalice sunt introduse cu orificiile de admisie a vaporilor deschise, închizându-se la sfârşitul sterilizarii. Atât casoletele cât şi celelalte pachete cu conţinut steril vor fi depozitate pe mese şi rafturi şi etichetate cu data sterilizării.

      La autoclav se pot steriliza: câmpuri, comprese, halate, sonde din cauciuc, tuburi de dren, fire de sutură, instrumentar metalic pentru chirurgia clasică şi instrumentar de laparoscopie, practic toate materialele sterilizabile cu aer cald, cu exceptia pudrelor care se sterilizează la pupinel.

      Timpul, presiunea și temperatura optimă de sterilizare la autoclav sunt: material moale – presiune de 2,5 atmosfere timp de 30 min. la o temperatură de 120 – 150°C; ce nu este material moale – presiune de 1,5 atmosfere timp de 30 min. la o temperatură de 110 – 125°C.

      Controlul sterilizării se face prin monitorizarea parametrilor pe parcursul procesului. Verificarea sterilizării se face metode directe şi indirecte. Metodele directe sunt reprezentate de testele bacteriologice în care sunt utilizate eprubete ce conţin culturi de microorganisme nepatogene sporulate şi care sunt utilizate periodic. Metodele indirecte sunt utilizate permanent la fiecare sterilizare prin metode fizice (virajul culorii unor benzi de hârtie test), indicatori chimici (substanţe care îşi schimbă caracterul fizico – chimic la anumite temperaturi – acidul benzoic, acidul ascorbic, pilocarpina etc.) şi prin metode electrotehnice (introducerea de termocupluri ce înregistrează temperatura şi evoluţia ei în casolete.

      Avantajele acestui tip de sterilizare sunt date de timpul redus de sterilizare, posibilitatea de a steriliza tot materialul chirurgical cu o degradare redusă a acestui material, preambalarea careîl face facil de manipulat. Dezavantajele sunt date de degradarea rapidă a instrumentelor metalice oxidabile.

      O altă formă de sterilizare prin căldură este sterilizatorul glass beads care utilizează mărgele de sticlă, metal topit şi sare. Temperatura atinsă este de 220°C. Prin această metodă se introduc instrumente mici metalice care sunt sterilizate în 10 secunde cu condiţia ca acestea sa fie curate. E necesar un timp de încălzire de cel puţin 20 de minute pentru a se asigura temperaturi uniforme în aceste sterilizatoare. Sunt utilizate în ambulator.

      Microundele sunt utilizate în medicină pentru dezinfectarea lentilelor de contact moi de contact, instrumente dentare, proteze, lapte, şi catetere urinare. Cu toate acestea, microundele trebuie folosite numai cu produse compatibile, care nu se topesc. Microundele sunt unde cu radiofrecvenţă, care sunt de obicei utilizate la o frecvenţă de 2450 MHz. Microundele produc frecare de molecule de apă într-un câmp electric alternativ şi generează căldură având un efect bactericid care creşte în prezenţa apei. Dezavantajul major constă că distribuția inegală a energiei microundelor pe instrumente prin urmare pot exista zone care nu sunt sterilizate sau dezinfectateeficient. Microundele pot inactiva complet culturi de bacterii, micobacterii, virusuri, şi spori în 60 de secunde până la 5 minute. Bacteriile de testare (E. coli, Klebsiella pneumoniae, Candida albicans) sunt eliminate din cateterele de cauciuc de culoare roşie în termen de 5 minute.

c) Sterilizarea prin radiaţii ionizante şi non – ionizante

      Radiaţiile ultraviolete au efect bactericid care se bazează pe principiul distrugerii ADN-ului microbian prin formare de radicali liberi cu mare toxicitate. Sunt utilizate pentru sterilizarea aerului din sălile de operaţii şi pansamente şi sterilizarea suprafeţelor de lucru din spitale, având ca sursă o lampă cu vapori de mercur sau cadmiu. Au în schimb o capacitate mică de penetrabilitate, de aceea trebuie îndepărtate pulberile şi peliculele de lichid de pe suprafeţele care urmează a fi sterilizate. Deasemenea au o capacitate limitată de 1 – 1,5 m în jurul lămpii. Este o metodă adiacentă dezinfecţiei mecanice şi chimice.

      Aparatul de sterilizare prin radiaţii infraroşii înlocueşte flambarea, eliminând riscul flăcării deschise şi evită contaminarea post – procedurală. Foloseşte un miez ceramic ca element de încălzire, fără azbest, şi dezvoltă 815°C. Acesta sterilizează materiale rezistente la temperaturi înalte: platină şi anse de bacteriologie, ace, eprubetede sticlă, gura pipetă, şi multe alte instrumente întrun timp rapid de 5 – 7 secunde, nu este toxic, are unconsum scăzut de energie şi nu afectează mediul.

      Cea mai utilizată metodă de sterilizare prin radiaţii ionizante este cea prin radiaţii gamma cobalt 60 sau acceleratoare de electroni. Este o sterilizare cu temperatură scăzută care este folosită pentru o serie de produse medicale: ţesut pentru transplant, produse farmaceutice, dispozitive medicale de plastic şi cauciuc cum ar fi sonde de cauciuc, mănuşi chirurgicale, câmpuri operatorii, instrumente chirurgicale, seringi de plastic, materiale de sutură. Din cauza costurilor ridicate de sterilizare, această metodă este o alternativă nefavorabilă sterilizării prin etilenoxid sau sterilizării cu plasmă în unităţile de asistenţă medicală, dar este potrivit pentru sterilizare la scară industrială. Ca şi în cazul celorlalte tipuri de radiaţii au un efect bactericid prin alterarea genomului bacterian şi alterarea sintezei acizilor nucleici.

      Nu este necesară o verificare propriu-zisă a sterilităţii obiectelor supuse iradierii, aceasta făcându-de doar prin testare după proces, singura măsuratoare necesară este doar a nivelului de radiaţie.

      Avantajele metodei constau în capacitatea de a steriliza mari cantităţi de materiale medicale în condiţiile unei sterilităţi perfecte. Deasemena, metoda are o adresabilitate extinsă care cuprinde, toate tipurile de materiale folosite în tehnica medicală. Sterrilizarea cu radiaţii gamma are un dezavantaj că determină oxidarea polietilenei cu deteriorarea instrumentelor şi materialelor sanitare care conţin această substanţă. Formează compuşi toxici cu etilenoxidul făcând neresterilizabile materialele sterilizate pe aceasta cale. Un alt dezavantaj al tehnicii îl reprezintă iradierea, riscurile pentru mediu şi mai ales pentru personalul care o aplică.

Sterilizarea la rece

      O gamă largă de materiale chirurgicale din cauciuc, plastic, instrumentar fin de laparoscopie cu lentile optice se degradează sub acţiunea căldurii a impus apariţia sterilizării la rece prin metode chimice (oxid de etilenă, aldehide, formol, etc) şi fizice (ultrasunete, liofilizarea).

a) Sterilizarea prin vapori de etilenoxid

      Este o metodă aplicată pe scară largă mai ales în spitale. Principiul metodei constă în efectul bactericid al oxidului de etilenă asupra germenilor microbieni aflaţi în forme vegetative sau sporulate cu degradea lor ireversibilă prin alterarea acizilor nucleici şi alchilarea proteinelor. Etilenoxidul este un gaz incolor, care fierbe la temperatura de 10,7°C, prin urmare el se găseşte în recipienţi metalici, sub formă lichidă, la o presiune mica. Fiind un gaz inflamabil, nu trebuie să se combine cu oxigenul din aer pentru că formează un amestec explozibil imposibil de controlat. Din această cauză în procesul de sterilizare este folosit un amestec de 10% etilenoxid cu 90% dioxid de carbon sau unul de 12% etilenoxid cu 88% fluorocarbon. Oxidul de etilenă este permeabil în textile, hârtie, material plastic, cauciuc, instrumentar anestezic, aparatură optică (endoscopae, cistoscopape) şi instrumentar ascuţit de fineţe etc. în general materiale termolabile, care sunt degradate la sterilizarea cu autoclavul.

      Sterilizarea cu oxid de etilenă se face în aparate speciale, controlate automat cu registratoare automate a parametrilor sterilizării, iar timpul de expunere al instrumentelor variază între 1 şi 5 ore. Există tehnologie într-o variantă care lucrează la o presiune joasă şi o altă variantă care lucrează la o presiune ridicată. Cele două tipuri de functionare se deosebesc prin timpul de expunere (mai scurt în cazul celor cu presiune mai ridicată) şi prin tipul amestecului de gaz folosit.

      Ciclul de sterilizare este compus din mai multe etape importante. După introducerea materialelor şi instrumentelor de sterilizat în ambalaje speciale, se închide uşa ermetic şi se introduce gazul sau amestecul de gaze. În timpul sterilizării, etilenoxidul se dizolvă în masa materialului de sterilizat şi distruge microorganismele, rămânând la acest nivel. După finalul ciclului de sterilizare a cărui durată depinde şi de cantitatea de material de sterilizat, este deschis sterilizatorul, iar încăperea în se află este ventilată timp de 15 minute înainte de a permite accesul personalului.

      Materialele sanitare sterilizate cu oxid de etilenă sunt transportate într-un container de aerisire unde sunt aerisite timp îndelungat de 3 – 6 ore, pentru a permite eliminarea vaporilor toxici pentru organism. Gazul este iritant pentru căile respiratorii şi pentru mucoasa oculară, dă cefalee, ameţeli, greţuri şi vărsături, de aceea trebuie acesta trebuie manipulat cu mare atenţie, iar personalul care lucrează în acest mediu trebuie protejat. Foarte important este impregnarea cu gaz a materialului de sterilizat pentru că poate da aceleaşi fenomene la bolnavii care vin în contact cu el, de aceea este importantă ventilaţia după sterilizare pentru a îndepărta toate urmele de oxid de etilenă înainte de utilizare.

      Termenul de valabilitate al sterilizării este foarte mare, ca şi pentru radiaţiile gamma, de mai multi ani, dacă ambalajul nu este deteriorat. Pe lângă spitale, se folosesc sisteme de sterilizare cu etilenoxid şi în mediul industrial pentru obiecte preambalate. Este o metodă modernă simplă şi eficace.

      Controlul sterilizarii se face prin benzi de hârtie cu viraj de culoare sau prin metode biologice. Principalul avantaj al metodei îl constituie sterilizarea materialelor fragile termic, dar şi pentru materiale neconvenţionale (lemn, hârtie), permiţând sterilizarea de obiecte gata ambalate (hârtie, textile, plastic). Dezavantajele sunt legate de afectarea mediului înconjurător prin deversarea în atmosferă a gazului uzat, fenomenele iritative, timpul relativ lung pentru o bună aerisire, doar obiectele din sticlă sau metal pot fi utilizate imediat, fara aerisire. La contactul gazului cu materialul sterilizat prin radiaţii gamma se pot forma produşi toxici.

b) Sterilizarea cu aldehide

      Aceasta se mai numeşte şi sterilizarea prin imersie. Este o metodă utilizată în spitale sau ambulatorii de specialitate pentru că pot fi sterilizate toate instrumentele cărora imersia nu le dăunează. Principiul metodei constă în imersia pentru o perioadă de timp a instrumentelor de sterilizat în substanţe germicide lichide pentru a distruge germenii microbieni. Cele mai utilizate substanţe chimice datorită eficienţei sunt soluţia de glutaraldehidă 2% şi acidul peracetic (peroxiacetic), care au o acţiune bactericidă, fungicidă, virucidă, iar datorită formei lichide care are o penetrabilitate mare realizează dezinfecţii chiar şi în prezenţa unor substanţe organice cum ar fi sângele, plasma sau urina. Se pot steriliza instrumente pentru chirurgia laparoscopică şi materiale din plastic, practic ar trebui să fie limitată la reprocesarea dispozitivelor critice care sunt sensibile la căldură şi incompatibile cu alte metode de sterilizare. Pentru sterilizarea endoscoapelor se foloseşte şi acidul performic în dispozitive speciale. Timpul imersiei instrumentelor este de 15 – 20 minute pentru dezinfecţie şi de 6 – 10 ore pentru sterilizare.

      Avantajele metodei constau în faptul că este o metodă facilă, nu necesită instalaţii speciale, fiind suficient un recipient în care să încapa instrumentarul de sterilizat, este o metodă rapidă de resterilizare a unor instrumente, distruge formelor vegetante microbiene şi protejează instrumentele fragile, termolabile cu utilitate practică în chirurgia laparoscopică şi endoscopică. Dezavantajul principal este dat de necesitatea imersiei şi clătirea lor cu apă sterilă după sterilizare, deoarece în special glutaraldehida este toxică şi iritanta pentru ţesuturile vii. Manipularea soluţiei şi a instrumentelor introduse se va face cu manuşi de protecţie sterile.

      Soluţia de acid peracetic este mai putin toxică, fără efecte caustice inclusiv la aplicarea pe mucoase şi are o mare răspândire. Ca dezavantaj are că exercită un efect coroziv asupra cuprului şi aliajelor sale, care sunt în componenţa instrumentelor metalice din chirurgia laparoscopică şi în timp poate duce la apariţia de astm bronşic la cei care manipulează substanţa.

c) Sterilizarea cu formol

      Datorită toxicităţii acestuia se foloseşte din ce în ce mai rar şi este rezervată instrumentarului de plastic sau din cauciuc care se degradează la caldură. Materialele şi instrumentarul sunt expuse vaporilor de formol în cutii metalice închise de tip Janet. Timpul de sterilizare este de 24 de ore, iar pentru a fi utilizate materialele trebuie spălate cu apă sterilă, pentru că formolul extrem de caustic se depune pe instrumente.

      În practică, cea mai cunoscută metodă este cu formaldehidă. Aparatul este un container metalic în care pe sertarele superioare se aşează tuburile, iar jos tabletele de formalină sau trioximetilen care vor suprasatura incinta cu vapori de formol. Se creşte presiunea din interior pentru a evacua complet aerul, se introduc vapori de apă la o temperatură de circa 90°C care distrug formele bacteriene vegetante, iar la fiecare 90 de secunde, se introduce în container un jet de vapori de formol care distruge şi formele sporulate cele mai rezistente.

      După 90 de minute de sterilizare, se scade din nou presiunea după care se introduc în incintă câteva jeturi de vapori de apă care spală şi îndepărtează urmele de formaldehida, ceea ce permite imediata utilizare a materialului steril, fără spălare prealabilă. Aceasta etapă durează aproximativ 12 minute după care urmează uscarea instrumentarului şi scoaterea vaporilor toxici cu ajutorul unei pompe cu vid şi reintroducerea de aer filtrat in interiorul incintei. Verificarea sterilizării se face cu mijloacele descrise la celelalte metode.

d) Sterilizare la rece prin ultrasunete

      O altă metodă de sterilizare la rece se face prin ultrasunete care se bazează pe efectul de cavitaţie în mediu lichid la trecerea ultrasunetelor cu frecvenţă mare. Germenii microbieni sunt distruşi prin alterarea mecanică a membranei celulare. Este utilizată mai ales pentru sterilizarea instrumentarului stomatologic.

e) Sterilizarea prin liofilizare

      Aceasta constă în deshidratarea în vid la temperaturi foarte joase şi este utilizată în industria farmaceutică pentru sterilizarea medicamentelor. Se mai utilizează în sterilizarea culturilor celulare în care este prezervată viabilitatea culturilor celulare prin înglobare în medii speciale care să le protejeze.

      Ozonul a fost folosit de ani de zile ca un dezinfectant de apă potabilă. Ozonul este produs atunci când O2 este energizat şi împărţit în două molecule monoatomice. Moleculele de oxigen monoatomice se ciocnesc cu molecule O2 pentru a forma ozon, care este O3. Acest atom â de oxigen suplimentar face din ozon un oxidant puternic, care distruge microorganismele, dar este extrem de instabil. Începând cu 2003 a fost aprobat în spital pentru sterilizarea de dispozitive medicale reutilizabile. Sterilizatorul creează propriul mediu de sterilizare internă cu oxigen, apă sub formă de vapori şi energie electrică, creează ozon şi reconversie cu ajutorul unui catalizator la sfârşitul ciclului în oxigen şi vapori de apă înainte de a fi evacuate în camera. Durata ciclului de sterilizare este de aproximativ 4 ore şi 15 min, iar acesta se produce la 30 – 35°C.

      Procesul de sterilizare cu ozon este compatibil cu o gamă largă de materiale utilizate frecvent, inclusiv din oţel inoxidabil, titan, aluminiu anodizat, ceramică, sticlă, siliciu, PVC, teflon, silicon, polipropilenă, polietilenă şi acrilice. Procesul este sigur deoarece nu necesită manipulare, nu sunt emisii toxice, iar temperatura de funcţionare scăzută înseamnă că nu există nici un pericol de arsuri accidentale. Ciclul este monitorizată cu ajutorul unui indicator biologic autonom şi un indicator chimic.

f) Filtrarea

      O altă formă de sterilizare este filtrarea. Metoda foloseşte o combinaţie de filtre a căror porozitate este mai mică sau egală cu 0,2 microni, în condiţiile în care cel mai mic microorganism cunoscut este Brevundimonas diminuta care are un diametru mediu de 0,3 microni. Prin această metodă sunt sterilizate medicamente sub formă de soluţii. Este utilizată şi în filtrarea apei pentru spălatul pe mâini al chirurgului. După utilizare, filtrele se resterilizează şi se refolosesc.

II) Antisepsia

      Dacă asepsia este o metodă profilactică, antisepsia este o metodă curativă prin care sunt distruşi germenii microbieni de pe tegumente, mucoase, plăgi şi de pe suprafeţe cu ajutorul unor antiseptice sau dezinfectante.

      Antisepticele şi dezinfectantele sunt substanţe cu acţiune antimicrobiană, distrugând microorganismele de pe tegumente, mucoase, plăgi (antiseptice) şi de pe suprafeţe (dezinfectante) şi care care nu iau în considerare şi nu folosesc capacitatea de apărare a organismului. Se pot utiliza rar şi metode fizice. Modul de acţiune al antisepticelor se bazează pe degradarea proteică (acizi, baze, alcool, cloroform), pe blocarea enzimelor celulare (aldehide, derivaţi de metale grele, halogeni, coloranţi), prin eliminare de oxigen pentru germenii anaerobi, prin mecanisme tensioactive (fenoli, detergenţi) precum şi prin alte mecanisme, având ca scop final efectul bactericid prin degradarea ireversibilă a funcţiilor şi genomului bacterian.

      Pentru a-şi realiza scopul, antisepticele trebuie să atingă în locul infectat o anumită concentraţie, un interval minim de timp în anumite condiţii de temperatură, pH şi vâscozitate. Antisepticele au calitatea că nu afectează organismul viu şi pot fi utilizate pentru distrugerea microbilor (bacterii în forme vegetative şi sporulate, virusuri, fungi) atât de pe tegumente cât şi de pe mucoase din plăgile infectate, pe când dezinfectantele care sunt iritante şi toxice pentru organismul viu şi sunt folosite pentru a distruge germenii microbieni din mediul extern: obiecte, suprafeţe.

      Un antiseptic ideal trebuie să îndeplinească nişte criterii bine stabilite: să aibă proprietăţi bactericide, virucide şi fungicide la concentraţii mici, spectru cât mai larg, solubilitate în apă în orice proporţie, să îşi păstreze efectul bactericid şi în prezenţa lichidelor organice, să nu fie toxic şi nici iritant pentru ţesuturile vii la concentraţii terapeutice, sa-şi pastreze efectul bactericid indiferent de forma de conditionare cu o penetrabiltate bună membranei microbiene, să corespundă din punct de vedere estetic şi olfactiv, soluţiile trebuie să fie stabile chimic, uşor de manevrat şi transportat, acţiunea lor să fie durabilă în timp, odată descompus sau metabolizat sa nu conduca la aparitia de produşi toxici sau iritanti şi poate nu în ultimul rând trebuie să existe un raport convenabil calitate – preţ.

      În ultimii ani, s-au produs o gamă largă de antiseptice care se apropie de dezideratele antisepticului ideal şi care au înlocuit multe din antisepticele utilizate frecvent, ieftine dar care s-au dovedit având efecte secundare importante. În funcţie de efectele asupra ţesuturilor vii antisepticele au calităţi citofilactice (respectă integritatea tesuturilor organismului) şi citotoxice (distrug celulele organismului viu odată cu bacteriile). Antisepticele citotoxice trebuie utilizate cât mai rar, în cazuri imperios necesare şi cu precauţii speciale. Se va evita absorbţia în circulaţia generală pentru a nu produce leziuni hepatice, renale, etc.

Indicaţii ale antisepsiei

      Indicaţiile de utilizare a antisepticelor şi dezinfectantelor sunt:

  • aseptizarea tegumentelor din jurul plăgilor;
  • aseptizarea ţesuturilor vii, infectate ale unei plăgii pentru a distruge germenii microbieni;
  • dezinfectarea instrumentelor chirurgicale care s-au contaminat;
  • spălarea şi decontaminarea mâinilor chirurgului în cadrul pregătirii pentru operaţie;
  • aseptizarea tegumentelor indemne ale situsului de operat ale pacientului;
  • decontaminarea şi curăţarea suprafeţelor din blocul operator;
  • igienizarea tuturor suprafeţelor din ambulator sau spital;
  • dezinfectarea instalaţiilor sanitare;
  • igienizarea apei de băut.

Contraindicaţii ale antisepsiei

      Există şi o serie de precauţii şi contraindicaţii în cadrul metodelor de utilizare a antisepticelor:

  • nu trebuie turnate în plăgi dacă au în compoziţie alcool sau alte substanţe toxice sau iritante. În primul rând, sunt foarte dureroase pentru bolnav şi pot provoca denaturarea proteinelor cu apariţia unui film proteic protector pentru bacterii şi implicit duc la dezvoltarea infecţiei. o utilizarea lor pentru sterilizarea instrumentelor chirurgicale se face cu precauţie pentru că o mare parte dintre ele nu pot distruge decât formele vegetante; pentru a distruge sporii bacterieni necesită un timp mai îndelungat de expunere ce poate duce la distrugerea acestora.
  • nu sunt utilizate în afara termenului de garanţie pentru că pot deveni toxice, iritante şi îşi pot pierde capacităţile germicide.
  • administrarea intraperitoneală şi pe mucoase se face cu antiseptice speciale destinate fiecărui tip de mucoasă, orală, nazală, oftalmică, vaginală datorită toxicităţii, pericolului de absorbţie rapidă în circulaţia generală, şoc anafilactic şi riscului de leziuni ulcerative sau iritative.
  • pot avea în compoziţie substanţe alergogene.
  • trebuie utilizate în concentraţiile stabilite de ghiduri pentru a diminua efectele toxice locale şi sistemice.
  • utilizarea doar a dezinfectantelor specifice în igienizarea apei.  
      În practica chirurgicală, substanţele chimice folosite pentru dezinfecţie şi antisepsie se împart în 7 mari grupe în funcţie de modul lor de acţiune.

1)  Antiseptice pe bază de alcool

      Cel mai utilizat antiseptic din această clasă este alcoolul etilic în concentraţie de minim 70%. Este utilizat ca antiseptic de suprafaţă pentru că are o bună penetrabilitate la nivelul tegumentar. Este activ pe formele vegetative bacteriene dar nu distruge formele sporulate. Are un efect de desicare prin mecanism osmotic cu un efect desicant asupra celulelor, cu scăderea activităţii metabolice şi a capacităţii de apărare. Nu este activ pe suprafeţe cu substanţe proteice şi nu este indicat în plăgi datorita durerii şi acţiunii toxice care duce la precipitarea proteinelor în plagă şi astfel la proliferare bacteriană. Se utilizează simplu, diluat sau amestecat cu un colorant sau cu alcoolul metilic în aseptizarea tegumentelor şi pentru o dezinfecţie scăzută a instrumentarului. Combinaţia cu Iodul (1 – 2%) îi potenţează acţiunea. Tot pentru aseptizarea tegumentelor se foloseşte şi alcoolul izopropilic în diferite soluţii singur sau în combinaţie cu Clorhexidina (0,5%).

2) Antiseptice pe bază de iod: ioduri, iodofori.

      Una dintre cele mai utilizate substanţe chimice ca antiseptic este Iodul, care are o puternică acţiune bactericidă inclusiv pe formele sporulate şi multirezistente (stafilococul auriu meticilino – rezistent) şi este şi un bun fungicid şi virucid (adenovirusuri, polivirusuri, HIV, virusurile hepatitice, Herpes simplex). Pot fi soluţii lichide sau sub formă solidă.
  • Iodoforii sunt combinaţii ale iodului cu detergenţi care adaugă la efectele bactericide a le iodului, efectele tensioactive ale acestora din urmă. Soluţia de polivinilpirolidonă 10% (1% iod activ) este un antiseptic citofilactic. Eliberează iod activ, nu necesita alcooli pentru dizolvare, sunt neiritante pentru mucoase. Se utilizează în pregătirea câmpului operator, înainte de injecţii, puncţii, spălatul pe mâini al chirurgului, dezinfecţia tegumentelor din jurul plăgii, arsurilor, escarelor în tratamentul leziunilor dermatologice, pentru lavajul cavităţilor naturale sau formate, pentru lavaje vaginale, orale sau pe alte mucoase. Poate fi şi sub formă de unguente pentru aplicaţii topice, ori ca pulbere sau spray pentru aplicaţii locale. Eliberează o cantitate de iod mai mare decât orice soluţie alcoolică. Deşi este colorată, soluţia are avantajul ca nu pătează ţesăturile. Cel mai cunoscut produs este soluţia apoasă de iodură de polividonă. Ca şi contraindicaţii sunt folosirea la pacienţi cu afecţiuni tiroidiene, gravide lehuze, nou-născuţi sau cu alergie la iod.
  • Tinctura de iod este o soluţie alcoolică 2% şi iodură de sodiu 2% folosită pentru dezinfecţia tegumentelor în pregătirea câmpului operator, mai rar pentru dezinfecţia mucoasei vaginale. Se foloseşte doar o soluţie proaspăt preparată pentru că formează acid iodhidric care este caustic pentru tegumente. Combină proprietăţile citotoxice ale iodului şi alcoolului. Nu se utilizează pe faţă şi trebuie utilizat cu precauţie în sala de operaţii pentru că în contact cu bisturiul electric poate lua foc tegumentul şi cauzează arsuri.
  • Iodoformul este un antiseptic cu miros caracteristic care se prezintă sub formă de cristale galbene sau este îmbibat în meşe iodoformate. Permite totodată şi dezodorizarea plăgilor urât mirositoare.

3) Antiseptice cu biguanide

      Antisepticele pe bază de clor pun în libertate ionii de clor sau hipocloriţi cu rol bactericid. Nu are acţiune pe formele sporulate bacteriene, virusuri sau fungi şi nici în prezenţa metriilor organice. Cele mai cunoscute substanţe din această clasă de antisptice citofilactice sunt: hipocloritul de sodiu, Clorhexidina şi cloraminele.

  • Soluţia de hipoclorit de sodiu în concentraţie de 5% intră în componenţa soluţiei Dakin este o soluţie apoasă de clor combinat cu bicarbonat de calciu. Se foloseşte în stare proaspătă, deoarece degaja clor activ până ce devine epuizabilă. Se utilizează în plăgile accidentale sau chirurgicale infectate cu sfaceluri. Există o combinaţie de soluţie de săruri de clor şi potasiu, hipocloritul de potasiu, care se ami numeşte şi apa Javelle şi are acţiune bactericidă citofilactică. Este utilă în plăgi cu sfaceluri şi ţesuturi necrozate.
  • Soluția de Cloramină B se prezintă sub formă de comprimate de 500 mg sau pulbere albă care se dizolvă în apă şi eliberează hipoclorit de sodiu cu acţiune bactericidă mai ales în infecţiile cu bacili gram negativi sau cu bacili Koch (tuberculoză). Se foloseşte aplicată local, sub formă de de lavaje continuii sau intermitente în concentraţie de 0,2 – 1%. Soluţia 5% se foloseşte ca dezinfectant pentru suprafeţe, pardoseli, veselă etc.
  • Clorhexidina (0,5% soluţie apoasă) este unul din cele mai cunoscute antiseptice din chirurgie. Se utilizează pentru dezinfecţia tegumentelor şi  mucoaselor (vaginală, bucală), în profilaxia şi tratamentul suprainfecţiei plăgilor, arsurilor, escarelor, ulcererelor varicoase, piciorului diabetic. Are multiple calităţi: nu este alergizant, poate fi folosit în curăţarea şi dezinfecţia plăgilor spalatul mâinilor. Clorhexidina soluţie 10% dizolvată în alcool 70 % se utilizează şi pentru dezinfecţia instrumentelor chirurgicale termolabile (timp 10 minute). Clorhexidina nu este activă pe bacilii tuberculoşi, pe bacteriile sporulate şi pe o parte dintre viruşi şi nu se combină cu săpunuri.

4) Antiseptice care degajă oxigen

  • Acestea sunt substanţe care eliberează oxigen fie imediat fie constant într-un volum mai mic, având efect bactericid asupra bacteriilor anaerobe. Cea mai cunoscută soluţie este apa oxigenată (peroxid de hidrogen, perhidrol) care este o soluţie de peroxid de hidrogen 3% capabil să elimine oxigen în cantitate de 10 ori volumul respectiv (soluţia este formată din 10 ml perhidrol şi 90 ml apaă distilată). Există şi o soluţie concentrată de perhidrol 33% si care degajă oxigen în cantitate de 100 de ori volumul soluţiei. Se poate găsi şi sub formă de tablete de progen (se dizolvă în apă în proporţie de 1 g la 30 ml apă). Pentru preparare se foloseşte apa demineralizată, care nu conţine fier şi care ar putea cataliza descompunerea apei oxigenate. Soluţia preparată se păstrează în sticluţe închise la culoare, nu şi soluţia concentrată. Apa oxigenata are o acţiune antiseptică citofilactică foarte eficientă, eliminând oxigen atomic care blochează multiplicarea şi este toxic pentru bacteriile anaerobe. Mai are şi o acţiune hemostatică mai ale în hemoragiile în pânză, capilare, prin închiderea sfincterului precapilar, iar prin efectul de efervescenţă care îl produce la nivelul ţesuturilor elimină sfacelurile, ţesuturile necrotice, germenii microbieni şi corpii străini din profunzimea plăgilor. Trebuie folosită cu precauţie în plăgile infectate în care ţesuturile au fost suturate cu fire resorbabile rapid. Deasemenea mai are ca efect secundar o reacţie intensă de granulare a plăgii care întârzie procesul de cicatrizare mai ales în cazul grefelor de piele sau în arsuri.
  • Acidul boric este un antiseptic bacteriostatic care degajă oxigen la nivelul plăgilor, dar îl eliberează treptat. Se găseşte sub formă de pulbere sau în soluţie (2 – 4%), mai ales în plăgile infectate cu Pseudomonas aeruginosa. Are aplicaţii în chirurgia generală, urologie şi oftalmologie.
  • Permanganatul de potasiu (KMnO4) cunoscut ca şi sarea acidului permanganic are un puternic efect antioxidant, dar în mediu acid. Se prezintă sub formă de pulbere roşie, şi se utilizează sub formă de soluţie apoasă în diferite concentraţii. Are un efect bactericid slab şi se foloseşte pentru uz extern (pacientul trebuie informat că va colora tegumentele), la dezinfectarea instrumentarului chirurgical, spălături vaginale, uretrale (soluţie 1%o), toaletă plăgi (soluţie 3%o). Mai este folosit pentru băi dezinfectante şi pentru toaletă perineală. Nu se utilizează în combinaţie cu alcoolul sau perhidrol.

5) Antiseptice pe bază de metale grele

      Sunt antiseptice compuse din săruri de mercur şi compuşi din argint. Se utilizează rar şi cu precauţie pentru dezinfecţia tegumentelor şi mucoaselor fiind iritante şi toxice.

  • Oxicianura de mercur are aplicaţii în urologie în soluţii de 40%.
  • Acetatul de argint intră în compoziţia cremelor utilizate în tratamentul infecţiilor din arsuri.
  • Nitratul de argint (azotatul de argint) are acţiune antiseptică, astrigentă şi caustică. Este sub formă de cristale cu aplicaţii în ORL şi dermatologie (tratamentul granulomului piogenic sau botriomicomul) pentru diferite cauterizari. Poate fi şi sub formă de soluţii: 1 – 10% pentru dirijarea granulării, soluţie 1 – 2%o pentru spălaturi şi nitrări vezicale în tratamentul cistitelor, sau în spălătura plăgilor infectate.

6) Detergenţii

      Sunt în principal baze cuaternare de amoniu, săpunuri şi acizi graşi care formează substanţe solubile în apă, au proprietăţi bactericide şi bacteriostatice, nu sunt toxice, formează spumă şi de aceea sunt folosiţi pentru spălare şi curăţare mecanică. Ca mecanisme de acţiune, emulsionează grăsimile, denaturează şi precipită proteinele, alterează şi dezorganizează membrana celulară şi distrug germenii microbieni în special bacteriile Gram – pozitive şi Gram – negative.

  • Bromocetul se foloseşte fie în soluţie de 10 – 20% cu alcool şi poate dezinfecta instrumentarul chirurgical, fie sub formă de soluţie 1% în tratamentul plăgilor infectate, arsurilor sau pentru dezinfecţia mâinilor.
  • Substanţele tensioactive de sinteză sunt cele mai utilizate antiseptice din această clasă, având atât proprietăţi hidrofile cât şi lipofile. Sunt utilizate în curăţarea instrumentarului chirurgical datorită efectului dezodorizant şi antiseptic având efect bactericid chiar şi în prezenţa materiei organice. Se utilizează pentru spălarea mâinilor chirurgului sau a tegumentelor pacientului în cadrul pregătirii câmpului operator. Cea mai cunoscută combinaţie este iod polividon săpun chirurgical care prin frecare formează o spumă galben – aurie.
  • Deconexul este utilizat pentru dezinfecţia mâinilor chirurgului, sterilizarea instrumentarului de chirurgie laparoscopică şi endoscopie, dar şi pentru dezinfecţia suprafeţelor, cu o puternică acţiune bactericidă, virucidă şi fungicidă.
  • Alte substanţe antiseptice din clasa celor cu proprietăţi tensioactive utilizate în practica clinică pentru dezinfecţia şi sterilizarea instrumentarului chirurgical de laparoscopie sau endoscopie mai sunt: Anyosimul, Surfanios 2% (timp de 10 minute bacterii vegetative, virusuri, fungi şi timp de 1 oră pentru bacteriile sporulate), Hexanios 0,5%.

7) Coloranţii

      Pot fi bazici sau acizi. Din grupul coloranţilor bazici fac parte albastrul de metilen, violetul de genţiană, cristal violet şi verdele briliant au acţiune bactericidă în special pe bacteriile Gram – pozitive, iar cei acizi pe bacteriile Gram – negative.

III) Pregătirea sălii de operație

  • Sala de operaţii trebuie aseptizată cât mai bine pentru a preveni infecţiile postoperatorii pentru că aici este punctul central al unei clinici chirurgicale, mediul în care sunt practicate intervenţiile chirurgicale electiv sau în urgenţă.
  • Organizarea modernă a blocului operator implică existenţa unei săli specializate în intervenţiile în urgenţă unde sunt efectuate majoritatea intervenţiilor septice. În restul sălilor de operaţii intervenţiile chirurgicale se practică electiv cu programare şi cu ordonarea lor pe parcursul zilei în funcţie de timpii septici care îi implică.
  • În cadrul pregătirii sălii de operaţie, trebuie dezinfectate toate suprafeţele solul, masă de operaţie, pereţi, tavan precum şi o pregătire a aerului, pentru ca acesta să nu devină un mijloc de transmitere a infecţiilor în blocul operator. Suprafeţele, inclusiv aparatele chirurgicale şi anestezice trebuie şterse de praf şi se spală de mai multe ori cu apă şi detergenţi de toate rezidiile organice. După spălare se închide ermetic sala de operaţii şi se sterilizează aerul utilizânduse diferite tipuri de lămpi cu ultraviolete. Acestea se aşează la 1,5 metri de pereţi, iar dacă sunt mai multe la minim 3 metri între ele.
  • În cazul sălilor contaminate după intervenţii cu septicitate crescută se pot introduce vapori de formaldehidă. Sala va fi închisă pe o perioadă de 7 ore şi trebuie deschisă cu cel puţin 2 ore înainte de operaţie, nu înainte de a şterge toate suprafeţele cu soluţie de amoniac care neutralizează excesul de formol.
  • Periodic este verificată calitatea decontaminării prin recoltare de probe biologice din mai multe zone ale sălii inclusiv din aer. În funcţie de numărarea unităţilor formatoare de colonii şi tipului acestora se consideră corect sau nu pregatirea sălii pentru intervenţiile chirurgicale.
  • Înainte de aducerea pacientului în sală sunt introduse toate materialele şi instrumentele chirurgicale necesare.    Trebuie respectate cu stricteţe regulile de îndepărtare a deşeurilor şi curăţirea sălii precum şi respectarea circuitelor obligatorii ale materialelor, personalului şi bolnavului pentru a asigura condiţii optime şi a diminua cţt mai mult din patologia iatrogenă.
  • Sala de operaţie este ventilată cu instalaţii de aer condiţionat cu filtre biologice care aduc aerul în partea superioară a sălii cât mai central, dar nu direct asupra bolnavului, iar evacuarea lui se face prin părţile laterale pentrua antrena cât mai puţin praf. În sală trebuie să existe şi o gură de evacuare a gazelor anestezice.    Instalaţiile de aer condiţionat prezintă aşa cu am amintit instalaţii de filtrare sofisticate, formate din mai multe filtre speciale produse doar pentru uz spitalicesc, aer care este pompat în salile de operaţii prin tuburi metalice. Aerul evacuat din săli este şi el filtrat pentru a nu deveni nociv pentru mediu.

IV) Pregătirea câmpului operator

  • Pentru succesul unei intervenţii chirurgicale pe lângă sterilizarea materialelor şi instrumentarului chirurgical, a sălii de operaţie, pregătirea chirurgului trebuie şi o bună pregătire câmpului operator al pacientului. Astfel în preziua intervenţiei bolnavul face duş, spălând bine toate regiunile corpului. Regiunea care va fi operată va fi dezinfectată apoi cu betadină sau alcool iodat. În ziua operaţiei, regiunea va fi rasă sau epilată şi se va dezinfecta din nou cu antisepice pe bază de iod sau cu alcool dacă pacientul prezintă alergie la substanţele iodate. Bolnavul va fi dus în sala de operaţii îmbrăcat într-un halat steril de unică folosinţă.
  • După ce va fi poziţionat pe masa de operaţii, se dezinfectează regiunea inciziei pornind de la centru spre periferie pe o zonă cât mai largă şi se va insista pe pliuri şi la nivelul ombilicului. Procesul de dezinfecţie va începe cu săpunuri betadinate, urmată de aplicarea de betadină sau alcool iodat. După uscare (circa 2 minute) se delimitează zona care va fi operate cu câmpuri sterile de unică folosinţă preferabil sau cu câmpuri textile reutilizabile şi sterilizate la autoclav. Pe zona de operat se va fixa o folie autocolantă sterilă, transparentă, prin care practic se va face incizia. Are rolul de a proteja plaga operatorie de contaminare externă.
  • În timpul intervenţiei trebuie respectate nişte reguli minime de asepsie. Plaga trebuie atinsă doar cu instrumentele. Pentru a evita contaminarea endogenă, trebuie izolate marginile plăgii cu comprese sau câmpuri sterile, o tehnică chirurgicală riguroasă, cu îndepărtarea instrumentelor şi mănuşilor sterile contaminate, iar închiderea peretelui la sfârşitul intervenţiei trebuie să se facă cu o trusă specială de instrumente. Deasemenea, plaga va fi acoperită cu comprese sterile pentru o perioadă de cel puţin 48 de ore până la sigilarea ei.

V) Pregătirea chirurgului pentru operație

  • Pregătirea chirurgului şi a echipei operatorii presupune mai multe etape de pregătire care au ca scop evitarea contaminării exogene a plăgii operatorii şi se realizează prin respectarea cu rigurozitate a regulilor de asepsie şi antisepsie.
  • Chirurgul trebuie să aibă mâinile îngrijite, fără plăgi cu unghiile tăiate scurt şi va  evita să vină în contact cu plăgi septice. El va intra în blocul operator mai întâi în camera de filtru unde va schimba costumaţia de spital cu un costum format din bluză şi halat sterile şi se va purta încălţări destinate doar blocului operator. Chirurgul îşi pune o bonetă care trebuie să acopere tot părul şi va purta o mască până deasupra nasului. Deasemenea el poate purta ochelari de protecţie.
  • După echipare va intra în sala cu lavoar unde va începe dezinfecţia mâinilor prin spălare cu săpun steril, perii, lufe sterile şi îşi va clăti mâinile cu apă sterilă produsă de autoclav, având mâinele în sus şi coatele în jos astfel încât apa să se scurgă cât mai departe de degetele mâinii. Există trei cicluri de spălare: până la cot, până în 1/3 medie a antebraţului şi până în 1/3 distală a acestuia, realizându-se atât o dezinfecţie chimică cât şi una mecanică. Prin micşorarea ariei tegumentare care va fi spălată se reduce riscul ca degetele mâinii să atingă zone tegumentare nesterile, iar mâna care va veni în contact cu bolnavul este spălată de 3 ori. Fiecare ciclu durează 5 minute, astfel că timpul total va fi de 15 minute.
  • Pentru dezinfecţia mâinilor se folosesc astăzi antiseptice moderne care au scurtat timpul de spălare la 3 – 5 minute şi care folosesc Hexaclorofenul, iodofori, Clorhexidina etc. După spălare ca măsură de protecţie suplimentară chirurgul se clăteşte cu soluţii de alcool. Cu mâinile îndreptate la zenit intră în sala de operaţii unde cu o compresă sterilă se usucă pe mâini şi se îmbracă cu halat şi mănuşi sterile de unică folosinţă, ajutat de un/o asistent/ă din sala de operaţii îmbrăcat/ă deja steril.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!