Ascofer – doze, administrare, indicatii, contraindicatii

1. Denumire, compoziție și clasa de medicamente din care face parte Ascofer

Ascofer se comercializează sub formă de comprimate. Un comprimat de Ascofer conţine fer 40 mg sub formă de gluconat feros 378 mg şi acid ascorbic (vitamina C) 100 mg. Ca și excipienți, Ascofer conține:

  • amidon de porumb
  • talc
  • stearat de magneziu
  • polividonă

2. Indicații și contraindicații Ascofer

Este recomandat a fi administrat pentru tratamentul anemiei feriprive datorate:

  • tulburărilor absorbţiei fierului
  • aportului insuficient de fier
  • nevoilor crescute de fier (perioada de creștere la copii și adolescenți, sarcină, alăptare)
  • pierderilor crescute de fier (hemoragii, parazitoze, menometroragii)
  • profilaxia anemiei feriprive din timpul sarcinii.

Acest medicament nu este indicat a fi administrat în următoarele situații:

  • anemie normo– sau hipersideremică
  • talasemia
  • anemie refractară
  • anemie prin insuficienţă medulară.

3. Reacții adverse și supradozajul cu Ascofer

Pot să apară în special tulburări gastrointestinale. Din acestea, cele mai frecvent raportate sunt: greaţă, constipaţie, diaree, colorare în negru a scaunelor.

Supradozaj

În caz de ingestie a unei cantităţi foarte mari de produs pot să apară semne de iritaţie şi necroză gastrointestinală, însoţite de greaţă, vărsături şi stare de şoc. Tratamentul trebuie început cât mai repede posibil şi constă în efectuarea de spălături gastrice cu soluţii de bicarbonat de sodiu 1%. De asemenea, se recomandă utilizarea de substanţe chelatoare de tipul deferoxaminei, în special în cazul unei sideremii > 5µg/ml. Se recomandă tratament simptomatic şi de susţinere.

4, Atenționări speciale și interacțiuni cu alte substanțe Ascofer

Hiposideremia asociată sindroamelor inflamatorii nu este sensibilă la tratamentul cu fier.

Tratamentul cu fier trebuie asociat cu tratamentul etiologic al anemiei.

Evaluarea eficacităţii tratamentului cu fier după 3 luni de administrare se face prin determinarea hemoglobinei, a volumului eritrocitar mediu, sideremiei şi saturării siderofilinei.

Interacțiuni

Nu se recomandă administrarea concomitentă cu preparate injectabile de fier – risc de lipotimie sau şoc prin eliberarea rapidă a fierului din forma sa complexă şi saturarea siderofilinei.

Sărurile de fier scad absorbţia tetraciclinelor, bifosfonaţilor (administraţi oral), penicilaminei şi tiroxinei. Se recomandă administrarea sărurilor de fier după un interval de peste 2 ore faţă de aceste medicamente.

Sărurile, oxizii şi hidroxizii de magneziu, aluminiu şi calciu scad absorţia digestivă a sărurilor de fier. Sărurile de fier scad biodisponibilitatea după administrare orală a fluorochinolonelor prin chelare şi prin efect nespecific asupra capacitătii de absorbţie din tubul digestiv.

Sarcina și alăptarea

Ascofer se poate administra în timpul sarcinii şi alăptării.

5. Doze și mod de administrare Ascofer

Tratamentul anemiei feriprive
  •  Adulti si adolescenti: Doza uzuală este de 2 – 5 comprimate Ascofer (80 – 200 mg fer) pe zi.
  •  Copii 6-15 ani: Doza uzuală este de 2 comprimate Ascofer (80 mg fer) pe zi

Tratamentul in scop curativ va dura 3 – 6 luni, până la corectarea valorilor hemoglobinei şi refacerea rezervelor de fier. Pentru aprecierea eficacităţii tratamentului se recomandă efectuarea analizelor de laborator după primele 3 luni de tratament.

Profilaxia anemiei feriprive

Doza uzuală este de 1-2 comprimate Ascofer (40 – 80 mg fer) pe zi.

Nu se administrează copiilor cu vârste sub 6 ani.

6. Alte infromații Ascofer

Nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Perioada de valabilitate este de 2 ani.

A se menține la temperaturi între 15-250 C.

A se păstra ferit de umiditate şi lumină.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!