Artroza- definiție, simptome, tratament

Ce este artroza?

Artroza (mai este denumită și osteoartrită)  reprezintă cea mai frecventă patologie a articulațiilor, afectând peste 30 milioane persoane în Statele Unite ale Americii. La persoanele cu vârsta de peste 55 ani, prevalența artrozei este mai crescută la femei decât la bărbați. Femeile au un risc mai mare de a face artroză la nivelul articulațiilor degetelor.

Artroza este un rezultat al fenomenelor biologice și mecanice care duc la destabilizarea echilibrului dintre, pe de o parte, formarea și distrugerea cartilajului și pe de altă parte a osului subcondral (de sub cartilaj). Poate fi afectată orice articulație mobilă, dar cele mai afectate articulații sunt: cele de la nivelul mâinii (rizartroză), cea a șoldului (coxartroză), a genunchiului (gonartroză).

Artroza este una dintre cele mai frecvente afecțiuni reumatologice, fiind foarte răspândită la nivel mondial la persoanele în vârstă. Totodată, este a doua cauză de invaliditate după patologia cardio-vasculară. Această afecțiune este foarte costisitoare pentru casa de asigurări (medicație antiinflamatoare, proteze, antialgice, condroprotectoare orale și injectabile direct în articulație).

Factori de risc și posibile cauze ale artrozei

Există o serie de factori ce favorizează apariția artrozei, precum:

-obezitatea (e un factor de risc în special pentru gonartroză, la femeile după menopauză): o greutate peste limita superioară (indice de masă corporală peste 25) crește riscul de artroză , deoarece crește stresul la nivelul articulațiilor membrelor inferioare;

-sedentarismul;

-o cantitate scăzută de hormoni estrogeni (la femei, postmenopauză sau după histerectomie cu anexectomie);

-traumatisme și microtraumatisme repetate la nivelul articulațiilor (ce pot apărea în timpul competițiilor sportive sau în urma unui accident, etc.);

– anumite ocupații (activități profesionale grele): dacă locul de muncă vă solicită o anumită articulație în mod special, riscul de a face artroză la acel nivel este mult mai crescut;

– tulburări de metabolism, precum: hipertensiune arterială, diabet zaharat, hiperuricemie;

– factori genetici: anumite persoane care au rude de grad 1  cu artroză au o predispoziție crescută la această boală;

-anomalii osoase: unii oameni suferă încă de la naștere de malformații ale articulațiilor, oaselor sau anomalii ale cartilajului, care pot crește riscul de osteoartrită.

Semne și simptome ale artrozei

Tabloul clinic al pacientului cu artroză poate cuprinde:

-durere la nivelul articulației, cu un caracter mecanic (este accentuată de efort și se calmează în repaus);

-limitări ale mișcărilor articulației pasive și active;

-tumefacția articulației (se umflă zona din jurul articulației);

-la mobilizarea articulației pot să apară cracmente articulare (senzație de crepitație);

-hipotrofie musculară.

Diagnosticul artrozei

Diagnosticul de artroză se pune adesea pe evidențele clinice și radiologice. Nu se cunosc modificări ale analizelor de laborator asociate osteoartritei.

La examenul radiologic există trei semne patognomonice (specifice) pentru artroză:

-pensarea spațiului articular (spațiul articular este redus față de normal),

-osteofitoză marginală (prezența de osteofiți,țesut osos sub formă de cioc, la nivelul marginilor articulației);

-osteoscleroză subcondrală (+/- geode subcondrale).

Pentru confirmarea diagnosticului se mai poate face:

-CT (computer tomograf);

-IRM (imagistică prin rezonanță magnetică);

scintigrafie osoasă;

-artrografie.

Complicații ale artrozei

Osteoartrita este o boală degenerativă care se înrăutățește cu timpul. Durerea și rigiditatea articulară pot deveni din ce în ce mai severe, astfel încât activitățile zilnice devin dificile pentru pacient. Unele persoane nu mai pot lucra deloc. Atunci când durerea articulară este atât de severă, medicul poate recomanda o operație de înlocuire a articulației cu o proteză.

Coxartroza- definiție, simptome, tratament

Coxartroza se caracterizează printr-un proces degenerativ la nivelul articulației coxo-femurale, în absența inflamației sistemice, a infecției sau a tulburărilor de metabolism sistemice.

Pacientul ce suferă de coxartoză se prezintă cel mai frecvent la medic cu durere. La început, durerea e legată de activitatea fizică sau apare doar la anumite mișcări. Pe măsură ce boala avansează, simptomele devin constante și durerea survine și în repaus. Adesea, durerea e localizată la nivel inghinal și în partea anterioară a coapsei, putând iradia spre genunchi. Mulți pacienți prezintă durere și la nivelul fesei și pe partea laterală a coapsei. Unul dintre primele simptome este limitarea mișcării de rotație internă a coapsei. În timp ce coxartroza progresează, mișcările devin din ce în ce mai limitate și se poate ajunge până la anchiloza șoldului. Pacientul poate prezenta contracturi în flexie și în adducție, dar poate să și șchiopăteze.

Tratamentul coxartrozei constă în primul rând în luarea unor măsuri generale:

–        Educarea pacienților (pacienții pot învăța și aplica anumite strategii pentru a reduce durerea și pentru a îmbunătăți funcția articulației),

–        Scăderea în greutate,

–        Evitarea pozițiilor vicioase,

–        Reducerea activităților sportive, dar sunt permise: ciclismul, golful și înotul,

–        Mers cu bastonul,

–        Repaus relativ al articulației afectate.

Pentru ameliorarea durerii și protejarea cartilajului articular se pot recomanda:

–        Antiinflamatoare nesteroidiene (Nurofen, Ibuprofen, etc.);

–        Antialgice: Tramadol (50-200 mg/zi), Paracetamol ( 3-4 g/zi);

–        Condroprotectoare care se pot administra oral sau intraarticular.

Dacă tratamentul medicamentos nu este eficient se recurge la tratamentul chirurgical ce constă în:

–        Artroplastie cu endoproteză totală de șold necimentată (la persoanele cu vârsta sub 60 ani) sau cimentată (la pacienții peste 60 ani)

–        Osteotomie de corecție în displazii.

Gonartroza- definiție, simptome, tratament

Gonartroza reprezintă o patologie cronică degenerativă ce afectează atât osul, cât și cartilajul,  localizată la nivelul articulației genunchiului.  Este mai des întâlnită la femei datorită unui dezechilibru ce apare între rezistența mecanică și suprasolicitarea cartilajului din articulație.

Pacienții cu gonartroză se prezintă la medic cu o durere dominantă și nespecifică. Aceasta are un caracter mecanic și se accentuează progresiv în intensitate. Impotența funcțională a genunchiului nu este completă. Poate apărea restricționarea mișcărilor active și pasive, cu o senzație de pseudoblocaj. La mobilizarea genunchiului apar cracmentele articulare. În cazul suprasolicitării articulației poate să apară tumefacția articulară. Și în acest caz, pacientul poate șchiopăta.

Tratamentul gonartrozei constă inițial în adoptarea unor măsuri generale:

–        Scădere în greutate,

–        Gimnastică în fiecare zi,

–        Evitarea alergatului (crește presiunea asupra genunchiului).

–        Tratamentul bolilor cronice,

–        Tratamentul insuficienței venoase cronice,

–        Chirurgia varicelor.

Ortezele de valgizare (reduc presiunea exercitată asupra genunchiului), căldura aplicată local (produce analgezia terminațiilor nervoase și relaxare musculară), ultrasunetele (ameliorează durerea), crioterapia (reduce durerea) se pot utiliza la pacienții cu gonartroză.

Ca tratament medicamentos se recomandă:

–        Antiinflamatoare nesteroidiene administrate oral sau injectabil;

–        Analgezice: Paracetamol, Tramadol;

–        Corticosteroizi administrați sistemic sau periarticular (nu intraarticular datorită lizei cartilajului produsă de aceștia);

–        Substanțe vâscoelastice  administrate intraarticular pe bază de acid hialuronic (au efect de lubrefiere și trofic pentru cartilaj).

Se poate apela și la tratamentul fiziokinetic care poate menține și  îmbunătăți nivelul funcțional al pacientului.

Dacă în ciuda tratamentului medicamentos și a măsurilor generale aplicate simptomele nu se ameliorează, se recurge la tratamentul chirurgical ce implică:

  •  Artroscopia de genunchi;
  •  Osteotomii de corecție a axului mecanic;
  •  Artroplastia de genunchi.

Un singur comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

  • […]                           Artroza (în literatură se folosește și termenul de reumatism cronic degenerativ) este o artropatie cronică degenerativă a cărei leziune principală este reprezentată de degradarea progresivă a cartilajului articular; secundar se adaugă suferinţa osoasă de tip productiv (prezența osteofitelor) şi afectarea inflamatorie a celorlalte structuri articulare (sinovială, capsulă articulară, menisc). În funcţie de localizare, acestea se împart în: […]

Suntem pe social media

Like us!