Arterita temporala – factori predispozanţi, diagnostic şi tratament

Arterita temporală, numită şi arterita Horton sau arterita cu celule gigante, reprezintă o boală inflamatorie a vaselor de sânge, fiind implicată frecvent artera temporală, care asigură irigarea scalpului si mușchilor capului de la nivelul regiunii temporale (tâmpla). Această inflamaţie poate apărea însă şi la nivelul altor artere de calibru mediu sau mare, din orice altă zonă a corpului.

Deşi arterita temporală este clasificată ca o vasculită de vase mari, tipic aceasta implică artere medii sau mici, în special arterele superficiale temporale, de unde şi denumirea bolii. Totodată, arterita afectează frecvent arterele oftalmice, occipitale, vertebrale, ciliare posterioare şi vertebrale proximale. Printre vasele de calibru mediu sau mare care pot fi afectate se numără aorta, carotida, subclavia sau arterele iliace.

Factori predispozanţi ai arteritei temporale

Deşi până în prezent nu au fost depistate cauzele apariţiei arteritei temporale, studiile din domeniu au demonstrat că rasa caucaziană, persoanele de sex feminin şi cele cu vârsta de peste 50 ani sunt mai predispuse la boală decât celelalte categorii de indivizi. De asemenea, se consideră că persoanele din nordul Europei ar avea un risc mai mare de a dezvolta arterită temporală. Spre exemplu, suedezii au o rată de 20 cazuri la 100.000 locuitori, în comparaţie cu italienii, care au o rată de 6,9 cazuri la 100.000 locuitori. Aceste diferenţe pot fi puse atât pe seama factorilor de mediu, cât şi pe influenţa genetică.

Elemente fiziopatologice

Arterita temporală reprezintă un proces imun, mediat celular, în care lezarea endotelială iniţiază un răspuns inflamator. Sediul lezării iniţiale şi centrul imunologic este reprezentat de adventice, în timp ce media şi intima sunt sediile histologice. Manifestările sistemice implică eliberarea de citokine şi procesul inflamator.

Manifestări clinice ale arteritei temporale

Arterita temporală poate determina mai multe simptome, printre care:

  • cefalee severă –  cel mai comun simptom. Aceasta este continuă, obositoare şi cel mai frecvent localizată în zona occipitală sau temporală;
  • sensibilitate a scalpului;
  • disconfort sau oboseală mandibulară sau facială, în special în timpul masticaţiei sau vorbirii prelungite. Claudicaţia mandibulară este un semn patognomonic al bolii, ca rezultat al ischemiei arterei maxilare care irigă muşchiul maseter.
  • tulburări de vedere, datorate irigaţiei oculare mai slabe, sau chiar pierderea vederii;
  • vasele sanguine mari pot fi îngustate (cauzând stenoze) sau lărgite (cauzând anevrisme). Daca îngustarea apare la nivelul vaselor care vascularizează membrele inferioare sau superioare, pacienţii pot prezenta fatigabilitate sau durere a membrelor, din cauza irigaţiei reduse. Medicul poate observa prezenţa pulsului slab la acest nivel.
  • alte simptome includ febră, scădere în greutate, transpiraţii nocturne, depresie şi o stare generală alterată;
  • 5% dintre pacienţi pot suferi un atac vascular cerebral, o complicaţie ca urmare a tensiunii arteriale scăzute.

Motive de prezentare la medic

Arterita cu celule gigante necesită atenţie medicală urgentă şi tratament. Fără un tratament iniţiat cât mai repede posibil, boala poate duce la pierderea definitivă a vederii.

Adresaţi-vă medicului cât mai repede, dacă aveţi brusc o durere puternică de cap sau de mandibulă (în timpul mesei), dacă aveţi modificări de vedere (vedere înceţoşată sau dublă) sau o sensibilitate a scalpului.

Diagnosticul arteritei temporale

Pentru diagnosticarea certă a arteritei temporale, este necesară o anamneză riguroasă a pacientului. Discuţia medicului cu pacientul trebuie să clarifice existenţa şi caracterele simptomelor mai sus menţionate.

Totodată, sunt necesare câteva investigaţii de laborator de rutină :

  • hemoleucograma completă – poate releva o anemie normocromă normocitară, cu valoare predictivă negativă a complicaţiilor ischemice;
  • probe inflamatorii: proteina C reactivă, viteza de sedimentare a hematiilor – acestea pot avea valori mai crescute decât limitele normale;
  • probe hepatice – valori crescute la 20% dintre cazuri.

Consultul oftalmologic este obligatoriu şi trebuie să cuprindă acuitatea vizuală, examinarea câmpului vizual şi fundul de ochi, în cadrul căruia trebuie acordată atenţie specială vaselor retiniene. Acestea pot fi normale sau dilatate.

Imagistica are un rol important în depistarea arteritei temporale. În acest sens, ultrasonografia duplex color a arterei temporale are specificitate maximă, putând evidenţia edemul peretelui vascular, prin semnul clasic de halou perivascular întunecat. Examenul RMN poate fi utilizat pentru a detecta cu uşurinţă anevrismele cu risc de ruptură.

Totuşi, metoda de diagnostic de elecţie în cazul arteritei temporale rămâne biopsia arterei temporale superficiale, care trebuie executată la toţi pacienţii suspectaţi de boală, fără excepţie. Specifice examenului histopatologic sunt stenoza luminală, cu proliferarea intimei, prezenţa infiltratului mononuclear în lamina elastică, formarea de granuloame şi celule gigante în infiltrat, tromboză intravasculară.

Complicaţii

Printre complicaţiile citate ale arteritei temporale se află pierderea definitivă a vederii, datorată ocluziei arterei oftalmice, anevrismul aortic abdominal şi bolile cardiovasculare, precum infarctul miocardic acut şi atacul vascular cerebral. Toate aceste complicaţii pot fi însă combătute prin tratarea eficientă, investigarea şi urmărirea periodică a pacientului.

Abordarea terapeutică

Tratamentul de primă intenţie este corticoterapia în doze mari, care împiedică şi pierderea vederii. În general, corticosteroizii se administrează pe o perioadă lungă de timp, de cel puţin doi ani. Se recomandă iniţierea terapiei cu Prednison administrat oral 40-60 mg zilnic. Dozele mari se menţin până la remiterea simptomelor, apoi fiind administrate doar dozele de întreţinere. Pacienţilor cu simptome vizuale li se recomandă iniţial corticoterapia intravenoasă cu Metilprednisolon de 250-1000 mg zilnic, timp de 3 zile. Ameliorarea simptomelor apare de obicei în decursul a 72 ore de la începerea tratamentului.

Deoarece corticoterapia are efecte secundare semnificative la administrarea pe termen lung, crescând riscul apariţiei diabetului zaharat, osteoporozei şi miopatiei, pacienţii sub tratament trebuie monitorizaţi şi investigaţi periodic. Din acest motiv, se indică şi administrarea concomitentă a suplimentelor de calciu şi vitamina D.

Alte tipuri de medicaţie sunt reprezentate de aspirină în doze mici şi de imunosupresoare (Methotrexat, Ciclosporine), care pot reduce riscul recurenţei simptomelor şi apariţiei complicaţiilor.

 Prognosticul arteritei temporale

În condiţiile diagnosticării precoce şi iniţierii tratamentului cât mai rapid, recuperarea pacienţilor suferinzi de arterită temporală este una destul de promptă. Manifestările clinice se diminuează în câteva zile, evoluţia bolii find spre ameliorare progresivă şi, în final, remitere completă.

Prognosticul pacientului netratat este însă unul nefavorabil. Complicaţiile vizuale sunt cele mai frecvente, de tipul cecităţii unilaterale sau bilaterale, temporare sau permanente, instalată brusc, fără durere. Pacienţii pot, de asemenea, deceda, din cauza unui infact miocardic acut, anevrism aortic disecant sau atac vascular cerebral.

Aşadar, arterita temporală reprezintă o afecţiune care trebuie tratată cu maximă seriozitate şi atenţie, pentru ca pacientul să poată beneficia de o calitate foarte bună a vieţii şi pentru a evita posibilele complicaţii.

Suntem pe social media

Like us!