Antrax

Date generale

Antraxul, afecţiune denumită şi cărbune sau dalac, reprezintă o boală infecţioasă potenţial fatală produsă de Bacillus anthracis. Aceasta este comună animalelor şi doar accidentală omului. În cele mai multe cazuri, antraxul infectează animalele ierbivore, îmbolnăvirile cu antrax în rândul oamenilor, fiind rare. Mai exact, se pot menţiona situaţiile care presupun expunerile la animale infectate sau la ţesuturi provenite de la acestea sau cazurile de utilizare a antraxului ca armă biologică.

Bacteria, care mai este cunoscută şi sub denumirea de Bacilul antraxului sau Bacilul cărbunos. Acesta este un bacil aerob, gram pozitiv, cu aspect microscopic de bastonaş şi care există în sol sub formă de spori sau, alfel spus, în stare dormantă (inactivă). Sub această formă, bacilul intră în organism, se răspândeşte şi infectează, în final, organismul, putând produce moartea. Sporii de antrax sunt foarte rezistenţi, aceştia supravieţuind la temperatri şi medii ambiante diferite. In sol pot avea o durata de viaţă de la 30, până la 80 de ani.

De ce i se acordă o importanţă deosebită antraxului?

Sporii produşi de Bacilul antraxului pot reprezenta un pericol pentru umanitate, putând fi folosiţi ca armă biologică. Mai exact, eliberaţi în atmosfera , sporii pot fi uşor inhalaţi în organismul uman şi lăsată netratată, afecţiunea produsă de aceştia, cauzează moartea. Informaţiile istorice ne pun la dispoziţie, din păcate, astfel de antecedente, întâmplări grave, soldate cu decese şi numeroase cazuri de îmbolnăviri, ce merită menţionate.

Istoricul antraxului

În anul 1849, Pollender este medicul care a descoperit Bacillus anthracis. Cel care a studiat şi a demonstrat legătura dintre această bacterie şi îmbolnăvirile cu antrax este, aşa numitul, “părintele bacteriologiei”, Robert Koch. Mai exact, acesta a descoperit sporii formaţi de bacterie ce erau capabili să supravieţuiască perioade lungi de timp şi în medii variate. Într-una dintre cele mai importante experimente ale sale, Koch a izolat pe medii de cultură B. anthracis şi l-a injectat, apoi, la animale. Observând manifestările bolii, Koch a descries ciclul de viaţă al bacteriei şi cum aceasta este capabilă să determine boala. Toate aceste informaţii au fost incluse în lucrarea sa numită, Postulatul lui Koch.

Mai târziu, în 1881, Louis Pasteur, un alt nume de seama din lumea bacteriologiei, a preparat primul vaccin contra antraxului, încercând să demonstreze felul în care boala se transmite şi cum se realizează îmbolnăvirea. Acest lucru a fost posibil prin celebra demonstraţie de la Poully de Fort.

Antraxul folosit că armă biologică

Istoria cunoaşte mai multe evenimente prin care antraxul a fost folosit drept armă bacteriologică, astfel, se pot aminti:

1914-1918, în cadrul Primului Război Mondial, Armata Germană a folosit antraxul cu scopul infectării animalelor comercializate între aceasta şi Fortele Aliate. Un exemplu în acest sens îl reprezintă infectarea cu antrax a 200 de vite argentiniene soldată cu decesul acestora, în anii 1917-1918.

În anul 1932, armata japoneză a infectat cu antrax, dar şi cu şi alte boli letale prizonierii de război în unitatea 731 din Manciuria. Mai târziu, s-a descoperit că, în cadrul acestui program, cel puţin 11 oraşe ale Chinei au fost infectate prin emisia directă a sporilor realizată prin intermediul avioanelor .

Pe data de 9 mai 1979, a fost raportat un caz de izbucnire a unei eidemii de antrax în regiunea Sverdlovsk din fosta Uniune Sovietică. Cercetările au permis concluzia că infectarea cu antrax nu s-a produs în mod natural la animalele din acea regiune, ci datorită unor iresponsabilităţi din laboratoarele de cercetare. În urma acestei epidemii, 64 de oameni, din cele 96 de cazuri de îmbolnăviri, au decedat.

În 2001, pe 18 septembrie, zeci de plicuri cu antrax au fost trimise anumitor instituţii publice din America, în urma acestui incident înregistrându-se 22 de îmbolnăviri, din care 5 decese.

Cum se transmite boala?

Anthraxul poate fi întâlnit, în mod natural în sol, plate, ape, astfel, atunci când este prezent, bacilul poate fi contractat de către animalele domestice, precum: oi, vite, capre. Acestea se infectează prin inhalarea sau ingestia sporilor. Transmiterea bacilului antrax, la om, se poate face prin activităţile ce presupun contactul cu animalele infectate sau cu părţi provenite de la acestea, precum blănuri, piei sau carnea consumată.

Antraxul NU este contagios de la o persoană la alta

Nu au existat cazuri raportate de îmbolnăviri cu antrax, până acum, prin contaminare interumană. Antraxul nu se transmite precum alte afecţiuni de tipul: răceală sau gripă.

Cum reuşeşte bacteria să scape de sistemul imun al organismului?

Sporilor Bacilulului antrax li se atribuie o structura unică, având în componenţa lor o capsulă care nu permite celulelor sistemului imun să îi fagociteze. Toxina pe care o elimina în organism este formată din 3 tipuri de proteine:

1. Antigenul protector
2. Factorul edemaţiant
3. Factorul letal

Singure, cele 3 proteine sunt inofensive in organism, dar împreună, acestea au capacitatea de a ataca plămânii. Antigenul protector neutralizează anticorpii anti-toxina ai organismului, ajunge la nivelul membranelor celulelor ţintă şi ajută celelalte două proteine să pătrundă în interiorul celulei. Factorul edemaţiant, după cum îi spune şi denumirea, favorizează producerea edemului local. Ultima proteină a toxinei, factorul letal, aflata intracelular, cauzează moartea acelei celule. Antibioticele administrate, în cazul infecţiei cu bacilul antrax, omoară bacteria, dar nu şi toxina, din cauza antigenului protector din componenţa sa.

Vaccinul împotriva antraxului

Pentrul uzul uman, au fost preparate două tipuri de vaccinuri:
1. Vaccin fără celule bacteriene (AVA- Anthrax Vaccine Adsorbed) – acesta conţine doar nişte proteine antigenice şi nu bacteria.
2. Vaccin viu atenuat – cu conţinut de spori de la tulpinile B. anthracis atenuate (produse de Rusia şi China şi aprobate doar pe teritoriul acestor ţări)

Schema de vaccinare pentrul AVA presupune 5 doze administrate în termen de 18 luni, urmate de revaccinări anuale.
Administrarea se face intramuscular şi se recomandă acelor persoane care prezintă riscul profesional de a fi expuse la contactul cu sporii bacteriei şi care se încadrează în limitele de vârstă 18-65 ani. Vaccinul nu este destinat populaţiei generale.

Care este distribuţia geografică a antraxului cu cea mai mare pondere ?

Vizitatorii locurilor endemice se pot infecta cu antrax în urma contactului cu animale sau obiecte din piele sau după consumul de carne infectată. Regiunile geografice cu risc crescut pentru contractarea antraxului sunt:

• America Centrală şi de Sud
• Africa Subsahariană
• Asia Centrală şi de Sud-Vest
• Europa de Sud şi de Est
• Caraibe

Călătorii sunt sfătuiţi să fie atenţi la alimentele pe care le consumă atunci când vizitează aceste locuri. Astfel, este de evitat carnea gătită necorespunzător sau insuficient preparată termic şi alimentele de provenienţă animală. Vaccinul impotriva antraxului nu este recomandat ca formă de prevenţie, în călătorii. Cea mai frecventa (95%) formă de infecţie cu antrax, raportată la nivel mondial, este antraxul cutanat.

Infecţia a fost posibilă în urma consumării de carne cu conţinut de bacilli antrax, dar şi contactul cu animalele infectate (în abatoare). Un singur caz de contractare a bolii în urma călătoriilor în zone endemice a fost comunicat în 2006, la o femeie ce a vizitat, alături de un grup de turişti, sudul Africii. Pe lângă cunoscutele cazuri de utilizare a bacilului ca armă biologică, antraxul inhalator a mai fost raportat şi în locurile de prelucrare a pieilor de animale sau a lânii.

Cine prezintă risc crescut de contractare a infecţiei?

Cazurile de îmbolnăvire cu antrax sunt astăzi rare în SUA şi ţările dezvoltate, dar destul de frecvente în ţările cu sisteme de sănătate deficitare, ce nu au măsuri de prevenţie împotriva expunerii la animalele infectate. De asemenea, mai există şi locurile de muncă ce prezintă risc profesional. Se pot aminti:

• Veterinarii
• Fermieri
• Turişti ajunşi în arii endemice
• Producătorii produselor din piele
• Cercetătorii din laboratoarele cărora se face studiul antraxului

Cât durează perioada de incubaţie a bacilului antrax?

Perioada de incubaţie, altfel spus, perioada între contactul gazdei cu bacteria şi apariţia simptomatologiei, poate varia, aşa cum se întâmplă şi în alte boli infecţioase. Mai exact, această perioada poate fi extrem de scurtă, de ordinul zilelor, dar pot fi şi cazuri în care incubatia poate dura săptămâni.

Cum se transmite antraxul?

Exiata 4 posibilităţi de contaminare cu antrax:
1. pe cale cutanata (prin contactul cu pielea)
2. pe cale inhalatorie
3. pe cale gastriintestinala
4. pe cale injectabilă

Antraxul transmis pe cale cutanată

Este cea mai frecventa formă de contaminare raportată până in prezent (peste 90% din toate cazurile de îmbolnăviri). Această formă de boală se manifestă prin apariţia la nivelul pielii a aşa numitei, „pustule maligne” sau “bubei neagre”. Leziunea evoluează astfel: apariţia, la debut, a unor mici tumefactii (umflături), pacientul acuzând sau nu prurit (mâncărime). Această leziune arată că o muşcătura de insectă care, în termen de câteva zile, ia forma unei vezicule (bule).

Inăuntrul acesteia există lichid serosanguinolent sau purulent, de dimensiuni mici (1-3 cm). După aproximativ 10 zile, leziunea se sparge şi, astfel, îşi schimbă aspectul. În mijlocul ei apare o crustă de culoare neagră, numită escară, în jurul căreia există o zona edemaţiata cu lichid seros. Localizările leziunilor se întâlnesc frecvent la nivelul: capului, membrelor superioare, regiunea cervicală (ceafă). Se observă şi inflamaţia glandelor limfatice din regiunea învecinată.

Această formă de îmbolnăvire cu antrax prezintă cel mai bun prognostic dintre toate cele 4 amintite. Antraxul cutanat este considerat ca fiind cea mai uşoară formă de manifestare dintre toate mai sus amintite. Totusi, netratată la timp, aceasta se poate complica cu răspândirea infecţiei în întreg organismul şi apariţia complicaţiilor:
• Septicemia
• Meningo-encefalită cărbunoasă

Tabloul manifestărilor generale include: febra, dureri de cap, greaţă, vărsături.

Antraxul transmis pe cale inhalatorie/Antraxul pulmonar

Este forma cea mai gravă şi, de cele mai multe ori, fatală pentru cei care se infectează, tratamentul distrugând bacteria, dar nu şi toxinele eliberate. Totuşi, din fericire, au fost raportate cazuri rare (5%) de îmbolnăviri de acest fel. Modalitatea prin care antraxul cauzează boala debutează cu prezenţa sporilor în plămâni, la nivelul alveolelor pulmonare, ajunşi odată cu inhalarea acestora. Cea mai mare parte a sporilor sunt captaţi şi distruşi de sistemul imun al organismului. Cei cei care supravieţuiesc sunt transportaţi pe calea limfatică şi ajung, în final, în ganglionii mediastinali. Aici  se înmulţesc şi produc toxine ce se răspândesc rapid în întreg organismul. La nivelul ganglionilor se produc hemoragii severe şi moartea (necroza) ţesutului local.

Tabloul clinic: debutul poate semăna cu o infecţie respiratorie virală însoţită de dureri de gât, cap, dureri musculare, subfebrilităţi, dar care se agravează rapid, cu apariţia complicaţiilor, pacientul acuzând dificultăţi la respiraţie (dispnee), dureri în piept, febra, scăderea tensiunii arteriale, meningită. Decesul dat de aceste manifestări poate surveni în mai puţin de 48 de ore.

Simptomatologia în infecţia cu antrax poate fi uşor confundată cu cea a gripei, diagnosticul diferenţial fiind reprezentat de senzaţia de lipsa de aer (apărută mai ales în antrax) şi rinita alergică (întâlnită mai ales în gripă).

Antraxul gastrointestinal

Mai grav decât antraxul cutanat, antraxul gastrointestinal este cea mai rară formă de antrax (sub 1%). Acesya apare în cazul consumării de carne infectată sau care nu a fost preparată suficient termic. Manifestările clinice includ: febra, inapetenţă, dureri abdominale însoţite de greaţă şi vărsături, scaune diareice severe cu sânge, hematemeză şi durere în gât, dificultăţi la înghiţire şi adenopatie regională, dacă bacilul se află la nivelul faringelui.

Antraxul transmis pe cale injectabilă

Această cale de contaminare este cel mai recent identificată, menţionându-se cazuri de îmbolnăviri la utilizatorii de heroină administrată intravenous. Cel mai probabil, antraxul a fost contractat prin injectarea heroinei contaminate cu spori. Semnele şi simptomele includ zone înroşite şi edematiate ale pielii, cărora li se adaugă în evoluţie, febra, şoc şi afectarea organelor interne.

Cum este diagnosticat antraxul?

În stabilirea diagnosticului de antrax se recurge la următoarele metode:

• Biopsii din ţesuturile contaminate sau analize din fluidul existent în leziuni
• Tomografie computerizată (CT)
• Analize de sânge
• Coprocultură cu analiză materiilor fecale
• Punctii lombare

Cum sunt tratate cazurile de îmbolnăviri de antrax?

1. Administrarea antibioticelor recomandate în cazul antraxului se face cât mai precoce. Odată cu trecerea timpului şi răspândirea infecţiei în organism, acestea vor din ce în ce mai puţin eficiente. Sunt utilizate următoarele:

• Ciprofloxacina sau doxiciclina
• Amoxicilina – în cazul gravidelor sau femeilor care alăptează
• Antibiotice administrate intravenos şi corticosteroizi – în cazurile severe

Antraxul respirator, fiind forma cea mai gravă ce poate fi contractată, necesită o schemă de tratament ce presupune combinarea ciprofloxacinei sau a doxiciclinei cu una dintre variantele:
• Vancomicină
• Cloramfenicol
• Imipenem
• Clindamicina
• Claritromicina
• Penicilină/Ampicilină

2. Anticorpi monoclonali, pentru antigenul protector.

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!