Anatomia testiculului

Generalități. Localizare. Variații.

Testiculele aparțin grupului de organe genitale masculine. Ele sunt situate într-un sac aflat pe linia mediană a corpului și alcătuit din mai multe învelișuri, purtând numele de “scrot”. Acesta se găsește la nivelul perineului anterior.

Testiculul reprezintă glanda genitală masculină, care imprimă caracterele sexuale specifice, prin intermediul celor două funcții ale sale:
Spermatogeneza: constă în producerea celulelor sexuale masculine (spermatozoizi), la nivelul tubilor  seminiferi contorți, în perioada fetală și după pubertate.
Funcția endocrină: celulele interstițiale din parenchimul testicular  secretă  hormonii,  ce determină caracterele sexuale secundare.

Testiculul este un organ pereche, însă există situații  în care unul sau chiar ambele glande pot lipsi. Foarte rar s-au raportat cazuri de testicule supranumerare.

Dimensiunea testiculului diferă prin raportare la vârstă. Astfel, creșterea lor se accelerează la pubertate, iar la vârstnici încep să își reducă dimensiunile din cauza diminuării funcțiilor sexuale.

Glanda este învelită de o membrană, numită “albuginee”, ce îi imprimă culoarea albicioasă-albăstruie. Parenchimul testicular este galben-roșiatic.
Albugineea,  amintită mai sus, este fermă și elastică, fapt ce determină testiculul să aibă aceeași consistență. Parenchimul, în schimb, este moale, motiv pentru care, dacă ar apărea o incizie a albugineei,  ar hernia.

Testiculele pot fi palpate cu ușurință, aflându-se la nivelul scrotului,  fiind, totodată, și mobile. O mobilitate exagerată poate determina torsionarea pediculului, ce conține, printre altele vase și nervi. Vorbim despre o situație gravă, deoarece, răsucindu-se, se produce o comprimare a arterelelor, scontată cu reducerea sau lipsa totală a vascularizației glandei, producându-se, în final, necroza sa.

Conformația testiculului

Organul prezintă o formă ovoidală, putându-i-se descrie următoarele:

FAȚA LATERALĂ este orientată ușor dorsal, fiind acoperită de tunica vaginală ( unul dintre învelișurile scrotului) și , parțial, de epididim.
FAȚA MEDIALĂ este convexă sau plană. Vine și ea în contact cu tunica vaginală, fiind orientată ușor spre anterior.
EXTREMITATEA SUPERIOARĂ privește spre anterior și lateral. Ea vine în contact cu capul epididimului,  prezentând și “apendicele testiculului”, un rest embrionar al ductului paramezonefric Muller.
EXTREMITATEA INFERIOARĂ, orientată inferior și posterior, vine în raport cu ligamentul scrotal și răspunde cozii epididimului.
MARGINEA ANTERIOARĂ este convexă, privind înainte și în jos.
MARGINEA POSTERIOARĂ, spre deosebire de cea anterioară, este orientată superior și posterior, fiind rectilinie. Toata partea  laterală vine în contact cu corpul epididimului, ce se arcuiește peste ea. Se mai numește și MARGINE HILARĂ, deoarece pe aici pătrunde mănunchiul vasculo-nervos testicular.

Epididimul este o structură alungită, mulată de-a lungul marginii posterioare a testiculului, ancorându-se de el la nivelul capului și al cozii.
CAPUL este cel mai voluminos fragment al epididimului, ce aderă la extremitatea superioară a testiculului prin ligamentul epididimar superior, prezentând atașat apendicele epididimului.
CORPUL se arcuiește de-a lungul marginii posterioare, venind în raport,  prin fața medială, cu mănunchiul vasculo-nervos al testiculului.
COADA este asociată extremității testiculare inferioare prin ligamentul epididimar inferior, în continuarea ei prelungindu-se ductul deferent.

SINUSUL EPIDIDIMULUI este format de tunica vaginală, care învelește parțial marginea posterioară a testiculului, insinuându-se între ea și coada epididimului.

Structura testiculului

Testiculul  este format din tunica albuginee, stromă conjunctivă și parenchim.

Albugineea învelește organul, fiind rezistentă, alb-albăstruie. Ea se îngroșează de-a lungul marginii posterioare a gonadei  între cele două extremități, formând  “mediastinul testiculului”.

Stroma conjunctivă – de la nivelul mediastinului se prelungesc septuri conjunctive, ce vor împărți parenchimul în lobuli . Aceste septuri formează stroma, ele nu traversează parenchimul în totalitate, cât să ajungă la albugineea de pe marginea anterioară a testiculului și sunt străbătute de vase și nervi.

Parenchimul testicular este organizat în lobuli, alcătuiți din 1-3 tubi seminiferi contorți, la nivelul cărora are loc spermatogeneza. Între tubi, se găsește țesut conjunctiv interstițial, responsabil de secreția hormonilor sexuali masculini.
Tubii seminiferi contorți sunt conducte sinuoase, ce se anastomozează între ele la nivelul vârfului lobulilor, formând tubii seminiferi drepți. Aceștia din urmă sunt considerați primul segment al căilor spermatice, deoarece la nivelul lor nu se produc spermatozoizi.
La naștere tubii seminiferi contorți și cei drepți sunt cordoane pline și se lumenizează abia cu puțin timp înainte de pubertate.
Tubii seminiferi drepți, părăsind lobulii prin vârf, pătrund în mediastinul testicular, unde, anastomozându-se,  vor forma “rețeaua testiculară “ sau “rete testis”, al doilea segment al căilor spermatice. De la nivelul rețelei se desprind ductele eferente, ce intră în alcătuirea capului epididimului.

Țesutul conjunctiv interstițial,  dintre tubii seminiferi contorți, este alcătuit din celule interstițiale Leydig, ce alcătuiesc “glanda interstițială” sau  “glanda diastematică”.  Celulele se găsesc în strânsă legătură cu o serie de capilare sangvine, la nivelul cărora eliberează în circulație testosteronul produs, dar și o cantitate mică de estrogen.
Testosteronul contribuie la maturizarea organelor genitale, inducând și caracterele sexuale secundare.

Vestigiile embrionare anexate testiculului și epididimului

Apendicele testiculului / HIDATITA SESILĂ MORGAGNI reprezintă o veziculă mică, lipsită de pedicul, asociată capului epididimului sau extremității superioare a testiculului. Ea aparține extremității craniene a ductului paramezonefric Muller.

Apendicele epididimului/ HIDATITA PEDICULATĂ MORGAGNI este tot o veziculă, legată printr-un pedicul de capul epididimului, aproape de apendicele testiculului. În viața embrionară, apendicele aparține ductului mezonefric Wolff.

Paradidimul provine din tubii mezonefrici, fiind alcătuit din canalicule și vezicule, atașate funiculului spermatic, deasupra capului epididimar.

Canaliculele aberante ale epididimului sunt canalicule terminate în fund de sac, provenite din cele mezonefrice caudale, situate la nivelul ductului epididimar. Astfel, vom  găsi la nivelul capului, canaliculul aberant superior, iar la nivelul cozii epididimului, pe cel inferior.

Vascularizația testiculului

Testiculul primește trei artere:

-artera testiculară, ramură din aorta abdominală;
-artera ductului deferent, ramură din artera ombilicală sau din vezicala inferioară;
-artera cremasterică, ramură din epigastrica inferioară;

Artera testiculară la nivelul capului epididimar dă ramuri pentru acesta, dar și o arteră epididimară posterioară extrem de importantă. Această ramură se anastomozează cu artera ductului deferent. Astfel,  ar salva organul de la necroză, în cazul ligaturii arterei testiculare, datorită refacerii circulației  prin artera ductului deferent.

Artera ductului deferent însoțește ductul și se anastomozează cu ramura epididimară din artera testiculară.
Ramurile terminale din artera testiculară și din cea a ductului deferent, după ramificare, prin marginea posterioară, ajung în mediastinul testiculului, de unde vor străbate septurile conjunctive ce delimitează lobulii și se vor capilariza la nivelul parenchimului.

Artera cremasterică  pătrunde între elementele funiculului spermatic, sfârșind la nivelul buclei anastomozei dintre arterele anterioare. În cazul ligaturării celor două, artera cremasterică ar putea asigura un aport sangvin suficient organului.

Venele testiculului se clasifică în vene profunde și superficiale, traversează mediastinul, iar în funiculul spermatic vor alcătui două grupuri:
-grupul anterior/ plexul pampiniform: venele sunt puternic unite între ele. Din plex se formează vena testiculară, care se varsă în cava inferioară (pe dreapta)și în vena renală, pe stânga.
-grupul posterior adună sângele din corpul și coada epididimului, sfârșind în vena epigastrică inferioară.

Noțiuni de anatomie aplicată

ANORHISM-absența ambelor testicule;
MONORHISM-absența unui testicul;
ECTOPIA TESTICULARĂ – se caracterizează printr-un defect de migrare al testiculelor, care nu coboară în scrot (destinația finală), ci rămân undeva pe traseul normal, care pornește din regiunea lombară (locul de formare). Traseul normal vizează trecerea prin abdomen, pelvis, fosă iliacă, canal inghinal, scrot. Dacă testiculele se blochează într-o zonă aflată în afara acestui traseu (exemplu:coapsă, perineu), vorbim despre o ECTOPIE ABERANTĂ.
CRIPTORHISM – situația în care testiculul nu poate fi examinat din cauza blocării pe traseul normal, la un nivel inaccesibil medicului;
INVERSIUNEA TESTICULULUI – epididimul nu se mai găsește în raport cu marginea posterioară a testiculului, ocupând altă poziție;
ORHITA-inflamația testiculului;
EUNUCOIDISM – deficit al secreției de testosteron în intervalul prepuberal, ceea ce conduce la sterilitate și impotență sexuală;

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!