Anatomia rinichiului

Generalități. Variații ale numărului și formei rinichiului.

Rinichiul este un organ abdominal pereche, situat retroperitoneal, în loja lombo-diafragmatică, având forma unui bob de fasole.

Există situații în care unele persoane se nasc cu rinichi supranumerari sau, dimpotrivă, cu un singur rinichi. În acest ultim caz, este foarte important ca medicii să fie înștiințați, deoarece rinichiul nu va putea fi extirpat nici măcar în condițiile în care este bolnav.

De-a lungul timpului, s-a ajuns la concluzia că există posibilitatea ca rinichii unei persoane să fie fuzionați, iar în acest sens există diverse variante. Astfel, s-a întâlnit: rinichiul în formă de potcoavă (extremitățile inferioare unite), rinichiul inelar (uniți la ambele extremități), cel sigmoidiform (extremitatea unui rinichi fuzionează cu opusa celuilalt)  sau rinichiul concrescut, rezultat din contopirea celor două organe, situat pe linia mediană.

Rinichiul este un organ consistent, ferm, dur, motiv pentru care lasă câte o impresiune pe organele învecinate, respectiv ficat și splină. În ciuda consistenței sale, pe suprafața renală rămâne o ușoară formă a vecinilor menționați anterior.

Localizare.Lojă renală.

Localizare

După cum am enunțat mai devreme, rinichiul se găsește în loja/fosa lombo-diafragmatică. Însăși denumirea ne spune că este alcătuită din 2 porțiuni:

-Lombară, mărginită: superior de ultima coastă, inferior de creasta iliacă, medial de coloana vertebrală. Ea este „tapetată” de 3 mușchi : pătratul lombelor, iliopsoasul și mușchiul transvers abdominal.

-Diafragmatică- reprezentată de zona lombară a musculaturii diafragmatice, inserată prin intermediul stâlpilor diafragmatici și al ligamentelor arcuate medial (pe fața endoabdominală a mușchiului psoas) și lateral (corespunde pătratului lombelor).

Prin raportare la coloana vertebrală, putem spune că organul se găsește în intervalul dintre corpul vertebrei toracice 11 și al celei lombare 2 sau 3. La naștere, ei se găsesc mult mai jos, dar se ridică pe măsură ce înaintăm în vârstă. Spre deosebire de splină, ficatul este un organ cu dimensiuni mai mari, motiv pentru care ascensiunea rinichiului drept este mărginită. De aceea, în mod normal, rinichiul drept se găsește cu 1-2 cm mai jos decât stângul.

Loja renală

Ca orice alt organ, și rinichiul are o lojă proprie, aflată în spațiul retroperitoneal. Spațiul retroperitoneal  (componentă a spațiului extraperitoneal) este delimitat între peretele posterior al abdomenului și lama parietală a peritoneului. El este ocupat de un țesut conjuctiv-lax, numit „fascie extraperitoneală”, ce se condensează în jurul rinichiului, devenind “fascie renală”.

Fascia renală, la marginea laterală a organului, se dedublează în foiță prerenală și retrorenală. Între ele se formează loja renală, ce va cuprinde rinichiul, înconjurat de o masă fluidă de țesut adipos, numită “capsulă adipoasă/ grăsime perirenală”. Pe lângă rol de protecție mecanică, aceasta din urmă reprezintă și o rezervă  a organismului. Servind drept hrană, în condiții dificile (slăbire exagerată), ea va fi degradată, fapt ce determină expunerea și mobilitatea crescută a rinichiului.

Între mușchiul pătrat al lombelor și lama retrorenală a fasciei renale, se găsește grăsimea pararenală, mult mai densă decât cea perirenală.

Structura rinichiului.

Rinichiul este alcătuit din capsulă  și parenchim, ce delimitează o cavitate numită “sinus renal”.

Capsula renală / Capsula fibroasă/ Capsula proprie este o membrană subțire ce învelește rinichiul. Există, deci, o diferență clară între aceasta, capsula adipoasă și fascia renală.

Capsula renală pătrunde în rinichi la nivelul bazinetului renal, unde se continuă cu stratul fibros al calicelor și, mai departe, aderă la parenchimul rinichiului prin numeroase tracturi conjuctive. În timpul unei intervenții chirurgicale, capsula renală este ușor decolabilă, în mod normal, dar există și situații patologice, în care aderența mult prea puternică dintre parenchim și capsulă, va împiedica decapsularea rinichiului.

Capsula este alcătuită dintr-un țesut conjunctiv fibros, sărac în fibre elastice, deci este inextensibilă. Când parenchimul renal este tensionat, capsula neputând să își mărească dimensiunile, există riscul formării unei incizii la nivelul său, având loc hernierea parenchimului.

Sinusul renal reprezintă o excavație formată în interiorul rinichiului, unde găsim vase, nervi, țesut adipos și căile excretoare ale rinichiului (calicii, pelvis renal). La nivelul său, putem observa două tipuri de proeminențe:

-papilele renale = prelungiri ale medularei pătrunse în calicele mici;

-proeminențe interpapilare= prelungirile corticalei, aparținând coloanelor renale Bertin;

Calicele mici culeg urina eliminată prin tubii colectori Bellini. Ele confluează în calicele mari, iar acestea din urmă dau naștere bazinetului/ pelvisului renal, ce se continuă cu ureterul.

Parenchimul renal

Acesta este organizat în medulară și corticală. Cele două componente se întrepătrund, astfel, nu există o delimitare între ele, deoarece, după cum vom vedea, medulara se continuă în teritoriul corticalei prin piramidele Ferrein, iar corticala separă piramidele medularei prin coloanele Bertin.

Medulara, situată la interior, este alcătuită din piramide Malpighi, având formă triunghiulară pe secțiune frontală. Sunt orientate cu baza spre periferia rinichiului și vârful spre pelvisul renal, unde proemină în calicele mici, drept papile renale. Această suprafață intracalicială, a vârfului piramidelor, este  străbătută de tubii colectori Bellini,  deschiși la nivelul calicelor mici prin pori urinari și poartă numele de “aria cribrosa” sau ”aria ciuruită”.

Piramidele Malpighi au suprafață striată, fiind traversate de vase sangvine, precum și de tubi colectori ai nefronului. Analizându-le cu ajutorul lupei, striațiile palide vor reprezenta tubi colectori, iar cele roșii/rozalii, vasele sangvine dispuse de-a lungul componentei tubulare a nefronului. De asemenea, piramidele Malpighi sunt separate de prelungiri ale corticalei, coloanele Bertin.

Corticala are aspect granular, datorită existenței glomerulilor renali, având o culoare brun-gălbuie, cenușie. Este alcătuită dintr-o zonă neîntreruptă, (între baza piramidelor Malpighi și  marginea laterală a rinichiului) și o zonă discontinuă, alcătuită din coloanele renale Bertin, insinuate printre piramidele renale. Coloanele/columnele renale, vor forma proeminențele interpapilare de la nivelul sinusului renal.

La nivelul corticalei neîntrerupte (periferice) s-au diferențiat două porțiuni:

-porțiunea radiată= alcătuită din radiații medulare (Piramide Ferrein/Ludwig), ce pleacă de la baza piramidelor Malpighi și au vârful orientat spre periferia rinichiului, conținând tubi renali.

-porțiunea convolută (labirint renal)=ocupă spațiul dintre piramidele Ferrein, prezentând glomeruli renali, tubi contorți și vase sangvine.

Unitatea morfo-funcțională a rinichiului.

Nefronul este unitatea morfo-funcțională a rinichiului, la nivelul lui formându-se urina. Un nefron este alcătuit din corpuscul renal și tub urinifer (sistem tubular). Corpusculul renal prezintă glomerulul renal, înconjurat de capsula Bowman.

Arteriola aferentă, ramură terminală a arterei renale, pătrunde în corpuscul prin polul vascular. Ea se ramifică și rezultă o serie de capilare grupate în lobuli, printre care se găsește mezangiu intraglomerular(țesut de susținere). Din fiecare lobul va rezulta un capilar principal și toate acestea vor conflua, formând arteriola eferentă. Observăm formarea unei rețele admirabile, prin plasarea capilarelor între două vase de același fel.

Sistemul de capilare descris alcătuiește glomerulul renal. La acest nivel, se produce filtrarea, astfel încât substanțele utile vor rămâne în capilar, revenind în sânge, iar toxicele, medicamentele în exces sau substanțele volatile vor filtra, ajungând în spațiul Bowman, aici formându-se urina primară(o plasmă deproteinizată).

Spațiul Bowman se continuă la nivelul polului urinar cu lumenul tubului contort proximal.

Capsula Bowman este delimitată de două foițe. Foița viscerală  aderă intim la capilare, formând împreună cu endoteliul și membrana bazală  a acestora membrana filtrantă glomerulară, la nivelul ei având loc filtrarea sângelui. Foița parietală se va continua cu epiteliul tubular.

Sistemul tubular presupune:

-Tub contort proximal-cu o porțiune contortă (proximală) și una dreaptă (distală). Celulele cubice(nefrocite) din alcătuirea epiteliului tubular prezintă la polul apical o bogată rețea de microvili, ce alcătuiesc celebra „margine în perie”, căreia i se datorează complexa activitate resorbtivă. La acest nivel se reabsoarbe 80% din apa prezentă în urina primară, sodiu, în totalitate glucoza și vitaminele.

-Ansa lui Henle- cu o ramură descendentă prin care se reabsoarbe apa (concentrarea urinii) și una ascendentă, unde, în porțiunea groasă se produce absorbția NaCl, antrenând și trecerea unei mari cantități de apă. La acest nivel acționează diureticele de ansă, care, blocând trecerea sărurilor, împiedică și trecerea apei, determinând eliminarea ei din organism.

-Tubul contort distal cu o porțiune dreaptă și una terminală, contortă. Aici au loc procese de secreție pentru diverse substanțe, iar absorbția apei se produce doar în prezența vasopresinei.

Tubul colector nu aparține nefronului, rolul său fiind acela de a colecta, iar apoi de a elibera urina la nivelul calicelor mici.

Sistematizarea  rinichiului

Organul este împărțit în lobi și lobuli.

Lobul renal presupune o piramidă Malpighi, alături de piramidele Ferrein dependente și de toată corticala înconjurătoare, atât periferică, cât și columnele Bertin. Lobulul renal e alcătuit dintr-o piramidă Ferrein și laboratorul din jur. Piramida conține un canalicul colector, iar în laborator se află nefronii ce drenează în acel canaliculul.

Vascularizația

E asigurată de artera renală, ce se divide în 4 ramuri anterioare și una posterioară, considerate artere segmentare (segment=suprafață piramidală a parenchimului). În sinusul renal, vor forma arterele interlobare, ce străbat coloanele Bertin, separând astfel lobii renali. La nivelul bazei piramidelor Malpighi, se vor ramifica în arterele arcuate, artere în unghi drept, ce dau naștere, apoi, arterelor interlobulare. Ele trec  printre striile medulare (piramidele Ferrein), traversând laboratorul înconjurător. Interlobularele dezvoltă arteriolele aferente, considerate ramuri terminale ale arterei renale.  Se vor capilariza și va apărea glomerulul renal, având ca rezultat arteriola eferentă. Și ea se capilarizează în jurul sistemului tubular, rezultând capilarele peritubulare, din care se formează diverse venule de calibru foarte mic.

Venulele interlobulare pornesc din venule stelate, aflate la suprafața rinichiului și în apropierea capsulei fibroase, culeg sânge din capilarele peritubulare și se varsă în venele arcuate, care vor deveni, în columnele Bertin, vene interlobare. La nivelul sinusului, ele confluează în ramurile sinusului, aflate fie anterior, fie posterior și formează, în final, vena renală. Ea iese prin hil și sfârșește în cava inferioară.

Un singur comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!