Distribuie Articolul

1) Denumirea, compoziția și clasa de medicamente de unde face parte Algoxib

      Algoxib face parte din clasa antiinflamatorelor nesteroidiane, AINS (care sunt un grup de medicamente care înlătură sau diminuează unele simptome și semne ale inflamației generate în cadrul unor boli) care este utilizat în practica medicală în tratamentul unor afecțiuni reumatologice. Capsulele de Algoxib 100 mg au ca și substanță activă Celecoxib, 100 mg. Algoxib este un antiinflamator nesteroidian, care acționează prin inhibarea specifică a COX-2 (ciclooxigenaza-2). Blocarea transformării acidului arahidonic în prostaglandine inflamatorii este favorabilă pentru ameliorarea durerilor și tumefacției din boala artrozică sau poliartrita reumatoidă. Algoxib nu afectează secreția de prostaglandine de la nivel gastric, mai precis asupra mucoasei gastrice, având au rol protector (crește vascularizația locală, stimulează secreția de mucus și bicarbonat).

2) Indicații și contraindicații Algoxib

   Indicații Algoxib

  • Algoxib în poliartrita reumatoidă (este cea mai frecventă afecțiune reumatică de tip inflamator care afectează articulațiile mâinilor și picioarelor, de unde rezultă tumefacții, dureri și distrucție articulară; spre deosebire de boala artrozică, în care remanierile osoase apar prin suprasolicitarea articulației, în cazul poliartritei reumatoide remanierile osoase apar prin inflamația primară pe articulații anterior normale, cu dezvoltarea exagerată a membranei sinoviale, ce erodează și distruge articulația);
  • Algoxib în boala artrozică (includ un grup de afecțiuni ale articulațiilor de cauză degenerativă având ca substrat comun distrugerea cartilajului articular, urmată mai apoi de modificări ale tuturor structurilor din componența articulației respective; consecințele acestor modificări ale componentelor articulare sunt: durerea, împiedicarea mișcărilor normale și deformările; în principiu, orice articulație poate fi afectată de procesul artrozic, dar cu predilecție, apar la articulațiile cel mai des solicitate precum: genunchii, șoldurile, coloana vertebrală și articulațiile degetelor);
  • Algoxib în spondilita anchilozantă la adulţi (este o inflamație reumatismală cronică care afectează în principal, coloana vertebrală și articulațiile sacro – iliace, evoluând progresiv spre anchiloză);
  • analgezic în dureri a cărei intensitate este moderată spre severă (de exemplu, durerea ce apare după o intervenție chirurgicală);
  • tratamentul simptomatic al dismenoreei primare (care este durerea hipogastrică recurentă sub formă de crampe ce apare în timpul menstruației în absența unor patologii pelvine; această durere iradiază în coapse și lombar și poate avea caracter de colică, presiune pelvină sau spasme);
  • reducerea numărului de polipi de colon și rect la persoanele cu polipoză adenomatoasă familială;
  • s-au demonstrat efectele sale benefice în tratamentul unor tulburări psihiatrice, inclusiv depresie majoră, tulburări bipolare și schizofrenie.

  Contraindicații Algoxib:

   3) Reacții adverse și supradozajul cu Algoxib

Reacții adverse la Algoxib:

Supradozajul cu Algoxib 

      Nu au fost raportate cazuri în ceea ce priveşte supradozajul cu Algoxib. Doze unice de 1200 mg de Algoxib şi doze repetate de până la 1200 mg de Algoxib de două ori pe zi au fost administrate subiecţilor sănătoşi timp de nouă zile, fără reacţii adverse semnificative clinic. În cazul suspectării unui supradozaj, trebuie luate măsuri adecvate de susţinere a funcţiilor vitale, de exemplu evacuarea conţinutului gastric, supraveghere medicală şi dacă este necesar, tratament simptomatic. Este foarte puţin probabil ca dializa să fie o metodă eficace de eliminare a Algoxibului, din cauza faptului că Algoxib este legat într-o proporţie mare de proteinele plasmatice.

4) Interacțiuni și atenționări speciale când utilizați Algoxib

      Spuneţi medicului sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente (pentru a evalua posibilele interacțiuni medicamentoase cu evitarea unor efecte adverse secundare):

  • medicamente utilizate pentru tratamentul tusei (Dextrometorfan);
  • medicamente utilizate pentru tratamentul unor infecţii bacteriene și fungice (Fluconazol şi Rifampicină);
  • medicamente utilizate pentru tratamentul hipertensiunii arteriale severe şi al insuficienţei cardiace (de exemplu, inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei sau antagonişti ai receptorilor pentru angiotensina II);
  • medicamente utilizate pentru eliminarea apei din organism (diuretice);
  • medicamente utilizate „subţierea sângelui” care previn formarea cheagurilor de sânge (Warfarină sau alte anticoagulante orale);
  • medicamente utilizate pentru tratamentul unor stări depresive (de exemplu, sărurile de litiu, antidepresivele triciclice);
  • medicamente pentru tratamentul tulburărilor de somn (barbiturice);
  • medicamente utilizate pentru tratamentul unor boli mentale (neuroleptice);
  • medicamente utilizate pentru tratamentul poliartritei reumatoide, psoriazisului şi leucemiei (Metotrexat);
  • medicamente utilizate pentru tratamentul epilepsiilor sau crizelor convulsive şi a unor forme de durere sau depresie (Carbamazepină);
  • medicamente utilizate pentru supresia sistemului imunitar, de exemplu post transplant (Ciclosporină, Tacrolimus, Micofenolat de mofetil);
  • Algoxib poate fi luat în acelaşi timp cu Acid acetilsalicilic, dar numai cu doze mici de Acid acetilsalicilic. Adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua aceste două medicamente împreună.
Utilizarea Algoxib în Sarcină:
  • Algoxib nu trebuie utilizat de către femei însărcinate sau care pot rămâne însărcinate (femei cu potenţial fertil care nu folosesc metode de contracepţie eficace) în timpul tratamentului.
  • dacă rămâneţi însărcinată în timpul tratamentului cu Celecoxib, trebuie să întrerupeţi tratamentul şi să vă adresaţi medicului specialist / de familie pentru înlocuirea Algoxibului cu un alt tratament.
Alăptarea și Algoxib:
  • În cursul tratamentului cu Algoxib, alăptarea trebuie întreruptă obligatoriu.
Fertilitatea și Algoxib:
  • de regulă, antiinflamatoarele nesteroidine, inclusiv Algoxib pot face mai dificilă obţinerea unei sarcini.
  • spuneţi medicului dacă intenţionaţi să rămâneţi gravidă sau dacă aveţi probleme în a rămâne gravidă.
Conducerea vehiculelor şi folosirea de utilaje pe parcursul tratamentului cu Algoxib:
  • Algoxib vă poate da senzaţie de oboseală și amețeli. Dacă se întâmplă acest lucru, nu conduceți și nu folosiți unelte sau utilaje.

5) Doze și mod de administrare Algoxib

Algoxib 100 mg, capsule

Algoxib 200 mg, capsule

× Boala artrozică:
  • doza recomandată în tratamentul bolii artrozice este de 200 mg în fiecare zi, dacă este necesar putând fi crescută de către medicul specialist până la maxim 400 mg în fiecare zi;
  • doza uzuală este reprezentată de: o capsulă de 100 mg de două ori pe zi sau o capsulă de 200 mg o dată pe zi.
× Poliartrita reumatoidă:
  • doza recomandată este de 200 mg în fiecare zi, dacă este necesar putând fi crescută de către medicul specialist până la maxim 400 mg în fiecare zi;
  • doza uzuală este reprezentată de: o capsulă de 100 mg de două ori pe zi; doza de 200 mg (luată ca o capsulă de 100 mg în fiecare zi) nu poate fi obţinută din Algoxib 200 mg capsule.
× Spondilita anchilozantă:
  • doza recomandată este de 200 mg pe zi, dacă este necesar putând fi crescută de către medicul specialist până la maxim 400 mg;
  • doza uzuală este reprezentată de: o capsulă de 100 mg de două ori pe zi sau o capsulă de 200 mg o dată pe zi.

Utilizarea la pacienți cu insuficiență hepatică sau insuficiență renală:

  • asiguraţi-vă că medicul dumneavoastră ştie că aveţi probleme cu rinichii și/sau ficatul pentru că în acest caz o să aveţi nevoie de o doză mai mică de Algoxib.

Utilizarea la vârstnicii:

  • dacă aveţi vârsta peste 65 de ani şi sub 50 kg nu luaţi mai mult de 400 mg pe zi; consult periodic pentru monotorizare la medicul de familie / specialist.

Utilizarea Algoxib la copii şi adolescenţi:

  • Algoxib este destinat utilizării doar la adulţi, nu este destinat folosirii pentru copii şi adolescenţi.
Mod de administrare Algoxib:
  • capsulele de Algoxib trebuie înghiţite întregi cu o cantitate suficientă de apă.
  • capsulele pot fi luate în orice moment al zilei, cu sau fără alimente. Cu toate acestea este necesar (recomandat) să luaţi dozele de Algoxib în acelaşi moment al zilei.
  • dacă după 2 săptămâni de la începerea tratamentului nu constataţi nici o ameliorare a simptomatologiei bolii, adresați-vă medicului specialist.
Dacă luaţi mai mult Algoxib decât trebuie:
  • nu trebuie să luaţi mai multe capsule decât vă sunt recomandate de către medic;
  • dacă luaţi prea multe capsule, adresaţi-vă imediat medicului, farmacistului sau unui spital.
Dacă uitaţi să luaţi Algoxib:
  • Dacă aţi uitat să luaţi o capsulă, luaţi-o imediat ce vă reamintiţi;
  • Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetaţi să luaţi Algoxib:
  • Întreruperea bruscă a tratamentului cu Algoxib poate conduce la agravarea simptomelor;
  • Nu întrerupeţi administrarea Algoxib decât dacă aceasta a fost recomandarea medicului;
  • Medicul dumneavoastră vă poate recomanda reducerea treptată a dozei pe o periodă de câteva zile înainte de a opri complet tratamentul.

6) Alte informații despre Algoxib

  • A nu se lăsa acest medicament la îndemâna şi vederea copiilor;
  • A se păstra la temperaturi sub 30°C, în ambalajul original;
  • Ambalaj: cutie cu 1 / 2 / 3 blistere a câte 10 capsule capsule gelatinoase tari opace, albe până la aproape albe, marcate cu „100 mg” cu cerneală albastră;
  • Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere;
  • Nu utilizaţi Algoxib după data de expirare, înscrisă pe cutie.

 

Adaugă un comentariu