Algoritmul și protocolul de tratament al bradicardiei

Bradicardia sinusală

Se definește ca încetinirea frecvenței cardiace sub 60 de pulsații per minut la pacientul conștient și semiconștient. Poate fi consecința unui bloc atrio-ventricular, unor tulburări ale sistemului nervos vegetativ sau în cazul unor intoxicații, boli infecțioase sau ictere.

Ca simptome, în primul rînd, oboseala datorită unui debit cardiac redus; sincope și amețeli în cazul blocajelor sinusale propriu-zise. Există în sindromul bradi-tahicardie situații în care bradicardia alternează cu aritmiile hiperkinetice.

Principii în urgență

În urgență, bradicardia se tratează corespunzător în funcție de categoria de vîrstă a pacientului și a caracteristicilor clinice ale acestuia.

Se va urma un algoritm specific de tratament în cazul copilului mic și al nou-născutului precum și un protocol tipic de tratament în cazul adulților.

Aritmiile vor fi tratate în prespital, doar dacă apar semne cu risc vital, ca de exemplu: angina pectorală, șocul, alterarea stării de conștiență.

În caz, se indică:

–          Atropină 0,5 mg

–          Adrenalină între 2 și 10 micrograme/kg corp

–          Monitorizarea stimulatorului transcutanat

–          Stimularea fiind dureroasă este necesară analgosedare cu Midazolam și doze mici de Esketamină

–          Se administrează în primul rînd Atropina pentru bradicardia datorată creșterii tonusului vagal sau în blocurile atrio-ventriculare.

Algoritm de tratament al bradicardiei la nou născut și copilul mic

1.       Se efectuează suportul vital de bază ( BLS ), evaluarea pacientului și administrarea de oxigen.

2.       Dacă bradicaria produce instabilitate cardiorespiratorie precum șoc, dispnee, ischemie miocardică se va continua algoritmul prezentat.

3.       Dacă bradicardia nu produce instabilitate cardiorespiratorie precum șoc, dispnee, ischemie miocardică pacientul va fi pus sub observație cu acces la facilitățile de suport avansat de bază ( ALS ).

4.       Se efectuează compresiuni toracice externe dacă în lipsa ventilației și a oxigenării corespunzătoare, alura ventriculară ( pulsul ) scade sub 60 bătăi per minut sau perfuzia sistemică este slabă.

5.       Se administrează urgent Epinefrină intravenos sau intraosos 0,01 mg/ kg (1/ 10.000. 0,1 ml/ kg).

6.       Se poate administra și Atropină 0,02 mg/ kg.

7.       Se monitorizează pacientul.

8.       În caz de dispariție a pulsului se va trece la protocolul de oprire a inimii.

Protocol de tratament al bradicardiei la adult

1.       Se efectuează ABC-ul.

2.       Se asigură calea aeriană neinvaziv.

3.       Se face conectarea la monitor și defibrilator.

4.       Se administrează oxigen și se asigură accesul intravenos.

5.       Se administreză fluide, dacă este necesar.

6.       Se măsoară semnele vitale.

7.       Se montează pulsoximetru.

8.       Se monitorizează tensiunea arterială.

9.       Se va obține ECG în 12 derivații.

10.    Dacă există semne și probleme serioase datorate bradicardiei, ca de exemplu: șoc, sincopă, durere toracică, dispnee se va realiza pacing transcutanat; apoi, se va administra Atropină 1 mg repetat de 3 ori la 4-5 minute, dopamină 5-20 mg/ kg și epinefrină 5-10 mg/ kg; ulterior, se măsoară enzimele cardiace, electroliții și se recomandă un consult cardiologic.

11.    Dacă nu există semne și probleme serioase datorate bradicardiei dar există risc de asistolie, adică bloc atrio-ventricular de gradul II, tip II sau bloc atrio-ventricular gradul III și complexe QRS largi cu pauze sinusale mai mari de 3 secunde, se abordează pacientul precum în cazul bradicardiei instabile.

12.    Dacă nu există semne și probleme serioase datorate bradicardiei și nici risc de asistolie, adică bloc atrio-ventricular de gradul II, tip II sau bloc atrio-ventricular gradul III și complexe QRS largi cu pauze sinusale mai mari de 3 secunde, va rămîne sub supraveghere cardiologică și se va supune unei explorări etiologice.

BIBLIOGRAFIE:

1.       Practica medicinei de urgență, ISBN 978-606-11-4416-7

2.       FirstResponder- YourFirstResponse in Emergency Medicine, ISBN 0-7637-1471-2

3.       ACLS Provider Manual, ISBN 0-87493-327-7

4.       Synopsis of Pediatric Emergency Medicine, Gary Robert Fleisher, Stephen Ludwig, Benjamin K. SilvermanLippincott Williams & Wilkins

5.       Mastering ACLS, Lippincott Williams & Wilkins

6.       https://www.acls.net/acls-bradycardia-algorithm.htm

7.       https://www.acls.net/pals-algo-bradycardia.htm

8.       https://acls-algorithms.com/bradycardia/

9.       https://emedcert.com/blog/acls-bradycardia-algorithm

10.    https://acls.com/free-resources/acls-algorithms/bradycardia

Comentarii

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!