Admitere Medicină Dentară

Te vezi student la Stomatologie? Atunci, cu siguranţă, va trebui să treci de prima provocare: admiterea la Medicină Dentară. Însă, trebuie să ţii cont de câteva aspecte, şi anume, ce implică această facultate. Stomatologul este, mai întâi de toate, doctor, aşa că, un astfel de statut va cere şi responsabilităţile aferente Medicinei Generale. Cei 6 ani de Medicină Dentară sunt însoţiţi, fără dar şi poate, de numeroase dificultăţi, informaţii detaliate şi cuprinzătoare şi foarte multă răbdare. Dacă toate acestea nu reprezintă un impediment care să îţi schimbe această decizie pentru care ai optat, atunci, începe cu primul pas: informează-te aici  în legătură cu ce înseamnă examenul de admitere la  Facultatea de Medicină Dentară.

1.                  Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” Bucureşti

Organizarea examenului de admitere

·         Durata probei scrise: 2 ore şi jumătate

·         Un număr total de 100 de întrebări, tip grilă, dintre care, 60 destinate disciplinei obligatorii, iar restul de 40, disciplinei la alegere.

Bibliografie recomandata:

Disciplina Biologie

·         Biologie – Manual pentru clasa a XI-a, autori : Dan Cristescu, Carmen Sălăvăstru, Bogdan Voiculescu, Cezar Th. Niculescu, Radu Cârmaciu,Editura Corint (aprobat prin Ordinul Ministrului Educației și Cercetării nr.4742 din 21.07.2006).

Disciplina Chimia Organica

·         CHIMIE – Manual pentru clasa a X-a, Autori: Luminiţa Vlădescu, Corneliu Tărăbăşanu- Mihăilă, Luminiţa Irinel Doicin, Grup Editorial Art, Bucureşti: toate ediţiile apărute din 2005 până în prezent.

·         CHIMIE C1 – Manual pentru clasa a XI-a, Autori: Elena Alexandrescu, Viorica Zaharia, Mariana Nedelcu, Editura LVS Crepuscul, Ploieşti, toate ediţiile apărute din 2006 până în prezent.

·         CHIMIE ORGANICĂ-Teste pentru admitere în învăţământul superior 2013, 2014 Ediţiile a XVI-a și a XVII-a revizuite şi adăugite, Editura Universitară “Carol Davila” Bucureşti, 2013, 2014.

Disciplina Fizica

Fizica – Manual pentru clasa a IX-a (Autori: Cleopatra Gherbanovschi, Nicolae Gherbanovschi, Editura Niculescu ABC, Aprobat MedC M004/2004, 2005), toate ediţiile apărute din 2004 până în prezent

Fizica – Manual pentru clasa a X-a (Autori Cleopatra Gherbanovschi, Nicolae Gherbanovschi, Editura Niculescu ABC, Aprobat MedC M006/2005, 2006), toate ediţiile apărute din 2005 până în prezent

Fizica – F1 + F2 – Manual pentru clasa a XI-a (Autori: Octavian Rusu, Livia Dinica, Constantin Traistaru, Constantin Gavrila, Editura Corint 2006, Aprobat MedC M4446/19.06.2006, 2007), toate ediţiile apărute din 2006 până în present.

Informatii suplimentare, pe site-ul official al facultatii: http://umfcd.ro/admitere-medicina-dentara/

2.                  Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu” Cluj-Napoca

Desfăşurarea examenului de admitere 2017

·         Durata examenului: 2 ore

·         Un număr total de 50 de grile, tip răspunsuri multioptionale, dintre care o jumătate conţinând întrebări din biologie, iar cealaltă jumătate, din disciplină chimie.

Pentru mai multe detalii, referitoare la organizarea examenului de admitere, accesează link-ul:

http://www.medicina.umfcluj.ro/images/fisiere/Admitere_2017/septembrie2017/V2_Ghid_Admitere_2017___septembrie.pdf

Bibliografie recomandata:

Disciplina biologie:

•          Cartea de Biologie, Editura Corint din anul 2014, autori: Cristescu, Solovăstru, Voiculescu, Niculescu şi Cârmaciu

Disciplina Chimie

•          Chimie, manual pentru clasa a IX-a, autori: Sanda Fătu, Cornelia Grecescu, Veronica David, Editura Bic All, 2004, 2005, 2012,2013.

•          Chimie, manual pentru clasa a X-a, autori: Luminiţa Vlădescu, Corneliu Tărăbăşanu-Mihăilă, Luminiţa Irinel Doicin, Editura Grup Editorial Art, 2005, 2010.

•          Chimie C1, manual pentru clasa a XI-a, autori: Luminiţa Vlădescu, Irinel Adriana Badea, Luminiţa Irinel Doicin, Editura Grup Editorial Art; 2006

Tematica corespunzatoare acestei bibliografii o puteti afla, accesand urmatorul link:

http://www.medicina.umfcluj.ro/images/fisiere/Admitere_2017/site/tematica_si_bibliografia_pt_site__2.pdf

3.                  Universitatea de Medicină şi Farmacie Targu Mureş

Desfăşurarea examenului de admitere

Candidaţii îşi vor putea alege dintre biologie şi chimie organică, la ambele discipline, proba scrisă constând în întrebări de tip grilă:

·                     Biologie: 100 de întrebări ce au 4 variante de răspuns, structurate sub formă de “întrebări cu răspuns la alegere” cu 1/2 răspunsuri corecte.

·                     Chimie organică: 100 de întrebări, fiecare având 5 variante de răspuns, toate fiind tip complement simplu.

Bibliografie recomandata:

·         Biologie – “Anatomie şi Fiziologie umană pentru admitere la facultăţile de medicină” – Barron’s, editura University Press 2014.

Chimie organica –

·         Veronica Avrigeanu şi col.: Chimie organică – teste de admitere în învățământul superior medico-farmaceutic,  Editura University Press, 2014.

·         Sanda Fătu, Cornelia Grecescu: Chimie clasa a XI-a, Editura ALL, București, toate edițiile începând cu 2001.

·         Sanda Fătu, Veronica David, Cornelia Grecescu: Chimie clasa a-XII-a, Editura ALL, București, toate edițiile începând cu 2002.

·         Luminița Vlădescu, Corneliu Tăbărășanu-Mihăilă, Luminița Irinel Doicin: Chimie clasa a X-a, Grup editorial Art, București, toate edițiile începând cu 2004.

·         Luminița Vlădescu, Irinel Adriana Badea, Luminița Irinel Doicin:  Chimie clasa a XI-a, Grup editorial Art, București, toate edițiile începând cu 2004.Sorin Roșca, Mihaela Lina Chivu: Chimie clasa a XI-a, Editura Humanitas, 2006.

·         Elena Alexandrescu, Viorica Zaharia, Mariana Nedelcu: Chimie clasa a XI-a, Editura LVS CREPUSCUL, Ploiești, toate edițiile începând cu 2006.

·         Gabriela Noveanu, Viorica Tudor: Chimie clasa a XI-a, Editura Sigma, 2006.

·         Paraschiva Arsene: Chimie clasa a XI-a, Editura didactică și pedagogică, 2006.

·         Ionela Alan: Chimie clasa a XI-a, Editura Aramis, 2006.

·         Mircea Iovu: Chimie organică, Editura Didactică și Pedagogică, București, Ediția a IV-a 1999 și Ediția a V-a 2005.

Mai multe informaţii, cât şi tematica aferentă acestei bibliografii, se pot accesa aici:

https://www.umftgm.ro/admitere/admitere-2017.html

4.                  Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi

Examenul de admitere

·         Durata examenului: 3 ore

·         Număr total de întrebări: 90, dintre care 54 (60%) din disciplină Biologie şi 36 (40%), la alegere dintre Chimie Organică şi Fizică

Bibliografie recomandata:

Disciplina biologie:

•          Cartea de Biologie, Manula de Biologie pentru clasa a XI-a, Editura Corint din anul 2014, autori: Cristescu, Solovăstru, Voiculescu, Niculescu şi Cârmaciu

•          Anatomia si fiziologia omului. Culegere de teste pentru admitere. Edituta “Gr. T. Popa”. U.M.F, Iasi, 2017.

Disciplina Chimie Organica

Manual Chimie clasa a X-a. Luminiţa Vlădescu, Corneliu Tărăbăşanu Mihăilă, Luminiţa Irinel Doicin. Grup Editorial Art, 2005, 2010.

Chimie C1. Manual pentru clasa a XI-a, autori: Mariana Nedelcu, Elena Alexandrescu, Viorica Zaharia

Gabriela Tătărîngă, Liliana Foia, Maria Dorneanu, Eugenia Ștefanescu, Nastasia Gheorghiță. Chimie Organică. Culegere de teste pentru admitere, Editura ‘Gr. T. Popa’ U.M.F. Iași, 2017

Disciplina Fizica

1.Elena Huțanu. Manual de Biologie, clasa a IX-a, Ed. Didactică și Pedagogică, 2004.

2. Aurel Ardelean, Gheorghe Mohan, Manual de biologie clasa a X-a. Ed. Corint, 2005.

3. Bianca Ivănescu, Cristina Lungu, Oana Cioancă, Adriana Trifan. Biologie vegetală. Culegere de teste pentru admitere, Editura. ‘Gr. T. Popa’ U.M.F. Iași, 2017.

Pentru mai multe detalii, accesati informatiile oficiale ale site-ului facultatii:

http://www.umfiasi.ro/sites/admitere/Pagini/Admitere2017.aspx

5.                  Universitatea de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” Timişoara

Desfăşurarea examenului de admitere

·         Durata examen: 3 ore

·         Un număr total de 90 de întrebări tip grilă, cu răspuns unic şi multiplu, dintre care 60 de întrebări din disciplină Biologie şi 30, din disciplină Chimie Organică. Se acordă 1 pct din oficiu.

·         Pentru promovarea examenului este necesară notă minimă 5.

Mai multe detalii aici: http://www.umft.ro/data_files/documente-atasate-sectiuni/3061/modalitatea_desf_probe_concurs.pdf

Bibliografia recomandata:

Disciplina Biologie

·         Teste de Biologie pentru Admiterea 2017, Editura Victor Babeş Timişoara, Autori: Horia Prundeanu,

·         Adelina Jianu, Monica Vaida, Puşa Gaje, Lavinia Noveanu, Loredana Stana, Carmen Tatu.

·         Coordonator: prof. univ. dr. Petru Matusz;

Disciplina Chimie Organica

Chimie organică. Teste şi probleme cu răspunsuri la alegere pentru concursul de admitere la Facultăţile de Medicină, Medicină Dentară şi Farmacie – 2017, Editura Victor Babeş Timişoara, autori: Andrei Anghel, Adriana Kaycsa, Edward Şeclăman, Dan Ciubotaru, Dan Dragoş;

Mai multe informatii, aici:

http://www.umft.ro/data_files/documente-atasate-sectiuni/3064/bibliografie.pdf

Adauga comentariu

Apasa aici pentru a adauga comentariu

Suntem pe social media

Like us!