Căutare

Toate procedurile

Schimba ora Programări

Inchide

Programează Consultație

Atenție! Data și ora exactă a programării va fii stabilită telefonic, apoi vă va fi comunicată verbal dar si pe e-mail.

Programează serviciu medical

Cerere o ofertă medicală

Cerere serviciu medical

Analiza detaliată

Analiza detaliată

Răspuns

Răspuns

duminică, iulie 03, 2022

Plexul brahial- noțiuni de anatomie

Necula
Necula

07 May 2021

eye-glyph Vizualizări: 2452

Distribuie Articolul

Modul de formare al plexului brahial

 Plexul brahial- diviziuni

Plexul brahial se formează la nivelul regiunii cervicale și axilare prin anastomozarea ramurilor ventrale ale nervilor spinali cervicali C5-C8 cu o contribuție a ramurii ventrale a nervului spinal T1. Traiectul plexului brahial începe la nivelul spațiului dintre mușchii scalen anterior și scalen mijlociu și pătrunde la nivelul fosei supraclaviculare supero-posterior de artera subclavie. Trei trunchiuri nervoase se desprind din plexul brahial la nivelul fosei axilare înconjurând artera omonimă fosei, trunchiul lateral, medial și posterior. Plexul brahial conține atât ramuri scurte, colaterale care se găsesc la nivel supraclavicular, cât și ramuri lungi, terminale care se desprind din trunchiurile plexului și dau inervația cutanată și motorie a membrului superior.

Unirea rădăcinii ventrale a nervilor C5 și C6 formează trunchiul lateral, trunchiul posterior este format prin unirea rădăcinii ventrale a nervilor C6, C7 și C8, iar trunchiul medial se formează prin unirea rădăcinii ventrale a nervilor C8 și T1. Din fiecare trunchi se desprind nervi ce sunt răspunzători de inervația motorie și senzitivă a membrului superior, astfel, din trunchiul lateral se desprind nervii suprascapular cel mai superior, pectoral lateral și musculocutanat, din cel medial se desprind nervii pectoral medial, medial cutanat al brațului și antebrațului și nervul ulnar, din trunchiul posterior se desprind nervii subscapular superior și inferior, axilar, iar trunchiul se continuă cu nervul radial. Prin unirea ramurilor mediale ale trunchiului medial și lateral se formează nervul median, totodată, nervii pectorali laterali și mediali se unesc formând o ansă numită ansa pectorală.

 

Nervii plexului brahial – origine și traiect

 

Nervul median- se formează prin anastomozarea rădăcinilor ventrale, una din trunchiul medial și una din trunchiul lateral al plexului brahial. Traiectul său începe în regiunea axilară, anterior de treimea inferioară a arterei axilare. La nivelul brațului, nervul median este situat lateral de artera brahială cu care se încrucișează astfel trecând anterior de aceasta la nivelul inserției superioare a mușchiului coracobrahial. La mijlocul brațului, la nivelul inserției superioare a mușchiului brahial, nervul median își schimbă traiectul medial de artera brahială. La nivelul fosei cubitale, nervul median prezintă ca și raporturi, anterior aponevroza bicipitală, posterior mușchiul brachial iar lateral tendonul bicepsului brahial. În continuare, traiectul său urmează șanțul bicipital medial împreună cu artera brahială aflându-se medial de aceasta. Nervul median al plexului brahial coboară la nivelul antebrațului prin capetele de origine ale rotundului pronator ajungând între mușchiul flexor superficial al degetelor și flexor profund al degetelor. Nervul median străbate palma prin tunelul carpian, posterior de retinaculul flexorilor și tendonul mușchiului palmaris lung.

Plexul brahial- nervul median

Nervul radial- ia naștere din trunchiul posterior al plexului brahial ca ramură terminală. Traiectul său începe la nivelul brațului fiind situat posterior de treimea inferioară a arterei axilare și de artera brahială. Traseul nervului radial se continuă prin triunghiul humero-rondo-tricipital alături de artera brahială profundă și ajunge posterior de humerus la nivelul șanțului radial. Aici, nervul radial coboară între capetele lateral și medial ale tricepsului brahial până la nivelul inferior al tuberozității deltoidiene a feței antero-laterale humerale, loc unde nervul radial trece în compartimentul anterior al brațului între tendoanele mușchilor brahial și brahioradial. Nervul radial ajunge în șanțul bicipital lateral, anterior de epicondilul humeral lateral, loc în care acesta se divide într-o ramură superficială și una profundă.

Nervul ulnar- se formează din trunchiul medial al plexului brahial. La nivelul brațului, traiectul său este medial de artera brahială până la inserția mușchiului coracobrahial. Coboară prin septul intermuscular medial și ajunge la nivelul compartimentului posterior al brațului alături de vasele colaterale ulnare superioare. Traiectul său coboara pe fața postero-mediala humerală și ajunge posterior de epicondilul medial, loc unde nervul ulnar poate fi palpat. Ajuns la nivelul feței anterioare a antebrațului trece prin cele două capete de origine ale mușchiului flexor ulnar al carpului și își continuă traseul pe marginea laterală a mușchiului, medial de artera ulnara. La nivelul articulației radiocarpiene, nervul ulnar își continuă traseul superior de retinacului flexorilor și ajunge pe fața palmară prin canalul ulnar (Canalul Guyon).

Plexul brahial- nervul ulnar

Nervul axilar (nervul circumflex)- ia naștere din trunchiul posterior al plexului brahial. Traiectul său începe posterior de artera axilară și anterior de mușchiul subscapular, coboară caudal spre marginea inferioară a mușchiului. Trece din regiunea axilară posterior prin patrulaterul humero-birondo-tricipital alături de artera circumflexă humerală posterioară urmând a se ramifica.

Nervul musculocutanat- se desprinde din trunchiul lateral al plexului brahial, traiectul acestuia perforează mușchiul coracobrahial și inervează majoritatea mușchilor compartimentului anterior al antebrațului. Traseul său se continuă de la nivelul mușchiului coracobrahial pe care îl perforează și coboară între mușchii biceps și brahial pe fața laterala a brațului. Nervul musculocutanat se continuă inferior trecând prin șanțul bicipital lateral și ajungând în regiunea antebrațului ca nerv cutanat antebrahial lateral inervand zona cutanata laterala a antebrațului.

Nervul cutanat brahial medial- pleacă din trunchiul medial al plexului brahial și se identifică în regiunea axilară medial de artera axilară. Traiectul său coboară medial de artera brahială și de vena basilică. Nervul cutanat brahial medial inerveaza regiunea medială a brațului.

Nervul cutanat brahial lateral- pornește din trunchiul medial al plexului brahial în regiunea axilară medial de artera axilară și lateral de vena axilară și nervul ulnar. Nervul descinde spre antebraț medial de artera brahială și alături de vena basilică perforează fascia profundă în regiunea mijlocie brahială unde se divide în două ramuri, unul anterior și unul posterior.

 

Nervii plexului brahial – ramuri și teritorii inervate.

 

Nervul median- la nivelul brațului nu prezintă ramuri, în schimb, la nivelul antebrațului prezintă numeroase ramuri precum cele musculare pentru mușchii rotund pronator și flexor radial al carpului, ramura cutanată palmară ce inervează cele două treimi laterale ale regiunii cutanate palmare, ramuri articulare pentru articulația cotului, nervul interosos anterior este ramură a nervului median și prezintă inervație motorie pentru mușchii flexor lung al policelui, pătratului pronator, flexorul lung al degetelor (jumătatea laterală) și ramuri articulare pentru articulația radioulnară și articulația mâinii. La nivelul palmei, se desprind ramuri pentru inervația cutanată, ramura cutanată palmară ce se divide la rândul său în două ramuri, una laterală pentru inervația cutanată a eminenței tenare și una medială pentru inervația cutanată a regiunii mediopalmare. Pentru inervația motorie se desprind ramuri musculare pentru mușchii regiunii tenare, oponent al policelui, abductor scurt al policelui , cei doi lumbricali laterali și flexor scurt al policeul (partea superficială). De asemenea, prezintă ramuri digitale palmare ce se divid într-o ramură digitală laterala pentru inervația cutanată a policelui și jumătății laterale a indexului și într-o ramură digitală medială ce distribuie ramuri către fața medială a indexului, mediusului și inelarului.

Nervul radial- la nivelul brațului prezintă următoarele ramuri: musculare pentru inervația motorie a mușchilor triceps brahial, anconeu și lungul extensor radial al carpului, nervul cutanat brahial posterior și cutanat antebrahial lateral inferior pentru inervația cutanată a regiunii posterioare și infero-laterale a brațului și a regiunii dorsale a antebrațului și ramuri articulare pentru articulația cotului. La nivelul antebrațului, nervul radial se divide în două ramuri, una superficială și una profundă. Ramura superficială ajunge pe fața dorsală a mâinii unde inervează regiunea cutanată a policelui, indexului, mijlociului și partea laterală a inelarului prin cele cinci ramuri digitale dorsale. Ramura profundă coboară între mușchii planului superficial și planul profund inervând motor mușchii extensor lung și scurt al policelui. De asemenea, ramura profundă inervează majoritatea mușchilor regiunii posterioare a antebrațului (excepție mușchiul anconeu), iar din regiunea laterală a antebrațului inervează mușchiul scurt extensor radial al carpului.

Nervul ulnar- la nivelul brațului nu prezintă ramuri, însă în traiectul său descendent la nivelul antebrațului nervul ulnar se divide în ramuri musculare pentru inervația motorie a mușchiului flexor ulnar al carpului și a flexorului profund al degetelor (jumătatea medială), ramuri palmare pentru inervația cutanată a eminenței hipotenare (se desprind deasupra articulației radiocarpiene), ramura dorsală a nervului ulnar care se divide la rândul său în cinci ramuri digitale dorsale pentru inervația cutanată a degetului mic și a inelarului (jumătatea medială) și ramuri articulare pentru articulația cotului. La nivelul mâinii nervul ulnar se divide în ramurile sale terminale, ramura cutanată palmară destinată fiind eminenței hipotenare, ramură palmară care se divide la rândul său într-o ramură superficială și una profundă. Ramura superficială se continuă cu un nerv digital palmar comun care se împarte în trei nervi digitali palmari proprii ce inerveaza senzitiv fața palmară a ultimelor trei degete, dar și fața dorsală a falangei distale a degetelor menționate. Ramura profundă inervează motor mușchii eminenței hipotenare, lombricalii mediali, mușchii interososi, ambele capete ale mușchiului adductor al policelui și mușchiul flexor lung al policelui.

Nervul axilar (nervul circumflex)- se divide la nivelul brațului într-o ramură anterioară ce prezintă inervație motorie asupra mușchiului deltoid, o ramură posterioară ce prezintă inervație motorie asupra mușchiului rotund mic și a regiunii posterioare a mușchiului deltoid, această ramură se continuă cu nervul cutanat brahial superior ce prezintă inervație cutanată la nivelul regiunii supero-laterală a brațului și o ramură articulară pentru articulația umărului.

Nervul musculocutanat- inerveaza motor compartimentul anterior al antebrațului și se continuă cu nervul cutanat antebrahial lateral și inervează senzitiv regiunea cutanată laterală a antebrațului.

Nervul cutanat brahial medial- formează conexiuni cu nervul intercostobrahial și inervează senzitiv tegumentul regiunii mediale a brațului.

Nervul cutanat brahial lateral- se divide la nivelul regiunii brahiale într-o ramură anterioară și una posterioară și inervează regiunea laterală a brațului.

Plexul brahial- teritorii inervate

Adauga un comentariu

Medici care tratează această afecțiune

Logo

Site-ul NewsMed.ro se adresează oricărei persoane care prezintă interes cu privire la subiecte din sfera medicală şi care decide să nu rămână nepăsătoare atunci când vine vorba de asigurarea propriei sănătăţi.

Contacts

Colaborare:

colaborare@newsmed.ro

Publicitate:

publicitate@newsmed.ro
Social

Acum ne găsești și pe rețelele de socializare!